Sindicatele din Educație cer ca profesorii să primească bani pentru laptopuri ca să își facă orele online

62123228

Sindicatele din Învățământ cer preşedintelui Klaus Iohannis să promulge legea prin care cadrele didactice pot fi ajutate să desfăşoare lecţii on-line, fiindu-le acordate fonduri pentru a-şi cumpăra laptopuri, calculatoare sau tablete.

”Educaţia din România poate primi şansa de a merge mai departe, în mod egal pentru toate cadrele didactice şi pentru toţi elevii. Este nevoie ca Statul român să se implice până la capăt: punerea în aplicare a legii prin care se acordă sprijin cadrelor didactice să îşi achiziţioneze laptopuri, calculatoare ori tablete”, afirmă sindicaliştii, potrivit News.ro.

Ei amintesc că Senatul a adoptat în data de 28 aprilie un proiect de lege care prevede, printre altele, faptul că “personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră, precum achiziţionarea de materiale şi auxiliare didactice şi curiculare, necesare procesului instructiv-educativ“.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine aplicarea acestei legi, conform căreia colegii noştri pot primi sprijinul necesar achiziţionării unor dispozitive tehnice pentru a putea ţine lecţii on- line, în condiţii optime. Sperăm că această lege nu va fi atacată la Curtea Constituţională a României, aşa cum a fost şi legea potrivit căreia numărul elevilor de la clasă ar trebui să se reducă. Vorbim despre situaţii în care clase întregi au efective de 36-38 de elevi, fapt care nu permite desfăşurarea unui învăţământ de calitate. Dacă sunt parlamentari care doresc să conteste şi această lege, aceştia trebuie să se decidă: se vrea sau nu găsirea soluţiilor necesare prin care şi România să aibă un învăţământ de calitate? În urma analizelor făcute ştim că există cadre didactice şi elevi care nu beneficiază de echipamentele necesare pentru a se putea desfăşura acest tip de învăţare, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Cadrele didactice au fost nevoite să îşi adapteze procesul instructiv-educativ desfăşurat în sălile de clasă, la noile condiţii, prin munca la domiciliu”, susţin reprezentanţii FSLI.

Ei afirmă că, potrivit legislaţiei în vigoare, în momentul în care, în fişa postului, angajatorul stipulează că locul de muncă pentru lecţiile on-line este la domiciliul cadrelor didactice, acesta este obligat să le asigure toate condiţiile pentru desfăşurarea activităţii, ceea ce înseamnă că personalul didactic trebuie să aibă dispozitivele tehnice necesare.

Citește și
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%

”Ştim, de asemenea, că unităţile de învăţământ nu au fonduri pentru a pune la dispoziţia cadrelor didactice aceste echipamente, în cazul în care nu dispun de ele. Sunt numeroase situaţii în întreaga ţară în care cadrele didactice au folosit telefoanele personale pentru a le comunica elevilor teme, fişe de lucru şi alte materiale didactice.În absenţa mijloacelor didactice necesare precum: tablete, laptopuri sau calculatoare, nu putem vorbi de lecţii on-line de calitate. În consecinţă, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Preşedintelui României promulgarea acestei legi adoptate de Senat, cât mai repede. Nu credem că este loc de interese politice sau de folosirea acestei legi pe post de ţap ispăşitor în scandalurile politice”, transmit sindicatele din învăţământ, care reproşează că în ultimii 30 de ani nu s-a investit aşa cum ar fi trebuit nici în infrastructura şcolară, dar nici în resursa umană.

În opinia sindicaliştilor din educaţie, alături de această măsură este obligatorie şi formarea cadrelor didactice pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii optime.

”Acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, astfel încât personalul didactic şi elevii să aibă tot ceea ce este necesar pentru a nu le fi perturbat şi mai mult procesul educaţional. Unii dintre ei trebuie ajutaţi de Statul român. Profesorii pot fi ajutaţi de îndată ce această lege este pusă în aplicare. Totodată, autorităţile trebuie să legifereze şi să pună în aplicare de urgenţă măsurile prin care tuturor elevilor să le fie acordat accesul la educaţie, prin şcoala on-line, altfel nu mai putem vorbi despre şanse egale şi nici despre respectarea unor drepturi constituţionale”, consideră FSLI.

"Ar fi o mare greşeală a autorităţilor să nu pună în aplicare legea care a fost adoptată de Senatul României. Cadrele didactice au nevoie de aceste echipamente tehnice pentru a putea să îşi faţă meseria, iar aici este de datoria Statului să ofere toate condiţiile necesare. Şcoala on-line este oricum o provocare pentru întreg sistemul de învăţământ românesc, pentru că, din păcate, faţă de alte ţări dezvoltate, noi suntem cu ani buni în urmă. Pandemia cu noul coronavirus a scos la lumină şi mai pregnant neajunsurile din şcolile româneşti şi neajunsurile cadrelor didactice. Este o situaţie de criză, prin care elevii şi angajaţii din educaţie sunt nevoiţi, pentru sănătatea lor, să rămână acasă. Acest tip de învăţare este o alternativă la învăţarea clasică, dar să ţinem cont şi de un alt aspect: investiţiile care s-ar face acum ar fi benefice şi în alte situaţii, cum ar fi incapacitatea de a desfăşura activitatea în sălile de clasă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care ne pot închide şcolile. Sper ca guvernanţii să manifeste interes faţă de şcoala românească şi să pună în aplicare această lege", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%

În vreme ce un sfert dintre tinerii europeni învață și lucrează în același timp, la noi, procentul este de 10 ori mai mic.

A intrat cu bâta într-un liceu din Găești și a bătut crunt un elev. Spune că a vrut să-și răzbune fratele umilit
A intrat cu bâta într-un liceu din Găești și a bătut crunt un elev. Spune că a vrut să-și răzbune fratele umilit

Incident deosebit de grav într-un liceu din Găești, Dâmbovița. Un elev de 17 ani a fost bătut crunt de un tânăr care nu învăța acolo. Agresorul a intrat în unitatea de învățământ fără să-l oprească cineva.  

Aproape 2.000 de elevi continuă cursurile online joi din cauza vremii extreme. O singură școală își suspendă orele
Aproape 2.000 de elevi continuă cursurile online joi din cauza vremii extreme. O singură școală își suspendă orele

Șase școli din țară vor ține joi, 15 ianuarie, cursurile online pentru aproximativ 1.780 de elevi, iar o unitate din Sibiu își suspendă temporar activitatea din cauza vremii nefavorabile.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.