Medicii, despre noul an școlar: „Nu așteptați, sperând să-i învețe dascălii pe copii să se păzească de boală”

×
Publicitate

„Nu așteptați începerea școlii, sperând să-i învețe dascălii pe copii să se păzească de boală!”

Este mesajul clar al medicilor pediatri. Elevii nu vor respecta măsurile de siguranță obligatorii la ore, dacă îi văd pe adulții din familie că nu păstrează distanța și nu poartă corect masca.

Între timp, directorii se pregătesc și pentru scenariul roșu- adică risc maxim și cursuri online. Ghidul pentru școli este încă în lucru, a anunțat miercuri în Parlament și premierul Ludovic Orban

Peste trei milioane de copii români vor da, peste o lună, examen, din tot ce au învățat acasă timp de o jumătate de an.

Ludovic Orban: „Pe 14 septembrie începe anul școlar. Trebuie să se facă în condiții care să țină cont de situația epidemiologică. Va fi necesar portul măștii, atât la elevi, cât și la cadrele didactice, cât și pentru personalul auxiliar.”

După doi ani și în afara unor situații speciale, copiii sunt perfect capabili să tolereze și chiar să schimbe, atunci când e cazul, o mască sterilă.

Cosmina Berbecel, medic de familie pediatru: „E mult mai simplu să le explici copiilor și ei înțeleg, decât să le explici adulților. Apropo de purtatul de mască, am constatat la cabinet că adultul poartă masca incorect. Și când începe să vorbească are tendința să și-o dea joc măcar de pe nas, dacă nu de pe gură, având senzația că eu nu aud, dar aud foarte bine. Copiii nu fac lucrul ăsta. Recunosc că nu am văzut nici măcar unul care să și-o tragă jos de pe față sau să nu vrea să o poarte.”

Panourile de plexiglas instalante între bănci sunt un alt mod de protecție, pe care Guvernul îl cere aplicat până pe 14 septembrie. Totuși, avem mii de clase cu peste 35 de copii, înghesuiți deja în spații în care își suflă- la propriu- unul altuia în ceafă.

Într-o școală de stat din Capitală sunt înscriși în jur de 1500 de elevi. Peste 300, la nivelul primar. Învățătorii încearcă deja să pună pupitrele la distanță de 1 m, însă copiii de a patra petrec zilnic în sală 4-5 ore. Potrivit normelor de sănătate publică, nu pot fi pornite sistemele centralizate de ventilație și aparatele de aer condiționat. Singurul mod de a primeni aerul din clasă rămâne să ții fereastra cât mai mult deschisă.

În liceu se fac planuri pentru împărțirea pe grupe la laboratoare și pentru predarea în parte online.

Mirela Sisman, director adjunct: „Așteptăm și noi reglementările, vedem cât trebuie să dureze ora, cât să fie pauzele. Avem 51 de clase, este foarte greu să decalăm toate orele.”

Cât despre curățenie, ei bine, nu e permisă instalarea tunelurilor de dezinfecție- ca în spitale- la intrarea în școli. Rămân aparatele de purificare.

Alexandra Stoica, educator: „Este, în primul rând, acest aparat de ionizare, care e permanent în grădiniță. Acel aparat de ozon este în funcțiune doar seara.”

În general însă, sistemul public nu poate susține asemenea investiții. 17% dintre unitățile de stat de învățământ nu au nici măcar autorizație sanitară de funcționare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Măsuri speciale pentru noul an școlar. Premierul anunță că purtarea măștii va deveni obligatorie

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie în şcolile în care cursurile vor începe normal şi că toate unităţile de învăţământ trebuie dotate cu dezinfectanţi.

Cum vor funcționa școlile din septembrie. Ore ținute în containere și elevi testați lunar pentru Covid

Ghidul pentru noul an școlar intră în dezbatere abia săptămâna viitoare, au anunțat reprezentații Ministerului Sănătății. Până atunci, școlile au început deja să își facă planul pentru clase.

Cum se aplică scenariile în funcție de care se va stabili ce școli se vor deschide în septembrie

Toate școlile se pregătesc pentru 14 septembrie, când vor începe cursurile.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.