O sută de copii de clasa a 9-a din Gorj au intrat în carantină, după ce au fost în tabără pe litoral

×
Publicitate

Mai este aproximativ o lună până la începerea noului an școlar, iar amenințarea pe care o reprezintă vacanțele petrecute de elevi la munte și la mare crește.

După grupurile din Vaslui și Dâmbovița, o sută de copii de clasa a nouă din Gorj au intrat de duminică în carantină. Au mers în tabără la Cheile Grădiștei și pe litoral, iar trei dintre ei au aflat că au COVID-19.

Toţi cei 100 de copii aflaţi în carantină în Târgu Jiu trec toamna aceasta în clasa a nouă. Au plecat în tabără la finele lunii iulie, unii la Cheile Gradiștei, alţii pe Litoral. Toţi cu aviz de la medicul de familie, care certifică că la acel moment nu au avut simptome specifice infecţiei cu SARS-COV-2.

La începutul acestei săptămâni, doi dintre ei au făcut însă febră şi au început să tuşească. Unul fusese în tabăra de la mare, al doilea, la munte. Părinţii i-au testat şi au ieşit pozitiv, aşa că DSP a decis ca toţi cei 100 de copii şi părinţii lor să intre în carantină.

Narcis Stoian, şef DSP Gorj: "Cei de la munte au venit cu un autocar, deci au stat mai multe ore împreună, ca un drum de la Braşov la Târgu Jiu durează cinci ore. Acum am mai primit un telefon de la cineva, se pare că şi o a treia persoană este depistată pozitiv".

Este a treia alertă de infectare în grup cu noul virus, în tabere sau excursii, în decurs de o săptămână. Vineri spre sâmbătă, zeci de tineri din Dâmboviţa au fost luaţi de DSP cu autocarul din Costineşti şi duşi la domicilii, în izolare. Unul dintre ei tocmai fusese confirmat cu noul virus. Pe măsură ce au simptome, tinerii sunt testaţi de DSP.

Între timp, la Vaslui, autorităţile au deschis dosar penal în rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Acum câteva zile, 30 de tineri din Bârlad au fost luați de autorităţi, tot din Costineşti, și duși la spital. Înainte de a pleca la mare, participaseră la o petrecere de majorat, alături de o fată care, ulterior, s-a simţit rău. Deşi îşi făcuse testul covid, fata n-a mai așteptat rezultatul şi a plecat la mare cu prietenii, unde, până să se dea alarma, au fost la plajă şi la terase.

În ciuda acestor alerte, tinerii care vin în Costineşti sunt greu de convins să păstreze distanţa. Aglomeraţie e în apă, pe plajă, dar şi pe alei.

Turist: "Cu fratele cu verişori cu toţi ăştia grămadă, aici. Nu ţi-e teamă? Mi-ar fi teamă aşa un pic, dar dacă nu se întâmplă nimic".

Turist: "Credeţi că în concediu se infectează lumea? Nu, nu cred asta. Vin cazuri izolate, de la servici, au venit cu pozitiv".

În judeţul Timiş, autorităţile au observat o creştere a numărului de cazuri de coronavirus după concedii.

Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al DSP Timiş: "În ultima perioadă de timp au fost identificate persoane pozitive pentru infecţia cu virusul Sars-Cov-2, care au revenit relativ recent din concediu. O serie de unităţi sanitare şi economice procedează la testarea personalului înainte de reluarea activităţii, la finalul perioadei de concediu".

La Iaşi, din aproape 30 de oameni depistaţi pozitiv zilnic, mai bine de jumătate au luat virusul în concediu, de la mare sau de la munte, estimează conducerea Direcţiei de Sănătate Publică.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62141280
Mărturia directoarei unui colegiu din România, după ce a fost internată la ATI: "Se duc lupte grele"

Directorul Colegiului ”Mihai Eminescu” din Buzău, profesorul Camelia Voicu, povesteşte, pe Facebook, experienţa trăită în spital, la Terapie Intensivă, unde a fost internată două săptămâni după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.

61372162
Un pacient din Timiș bolnav de Covid-19 a bruscat o asistentă și a amenințat că se aruncă pe geam

Un pacient de 70 de ani cu Covid-19 a încercat să se arunce de la etajul I al spitalului din orașul Lugoj (Timiș) pentru că nu mai voia să stea internat, scrie Timiș Online.

62136301
Coronavirus România. Peste 200 de cazuri în Capitală. Județele cu ZERO infectări în ultimele 24 de ore

1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma celor 13.353 de teste efectuate la nivel naţional, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.