Ligia Deca schimbă din nou Legea educației. Se modifică profilul elevilor bursieri, dar adevăratele probleme rămân în aer

×
Publicitate

În numai 8 luni de la publicarea legilor Deca-Iohannis, sub numele de ”România educată”, ministrul de resort anunță o a treia modificare.  

După ce au primit burse peste o jumătate de milion de elevi, ministerul le va acorda din următorul an școlar doar celor cu medii cuprinse între 9,50 și 10.

Pe de altă parte, criteriile de evaluare pentru profesori, planurile cadru pentru liceu și îmbunătățirea rezultatelor elevilor de la examenele de final au rămas în aer.

Elevii de la clasa a cincea până la final de liceu vor fi nevoiți ca, din toamnă, să tragă mai tare pentru bursa de merit, care însemnă 450 de lei pe lună. Copiii primesc de fapt în jur de 340 de lei, pentru că zilele libere nu sunt plătite. Dacă vor banii, au nevoie de cel puțin 9,50.

Florin Lixandru, secretar de stat: ”Ca număr de beneficiari de burse de merit, în funcție de medie și de rezultate, vor fi undeva la 343.000 de beneficiari, comparativ cu 516.000, câți avem în acest moment, dar adăugăm și beneficiarii burselor de reziliență”.

În afară de cele șase tipuri de burse școlare, din septembrie apare unul nou- bursa de reziliență, în valoare de 300 de lei pe lună. Vor fi plătite tot zilele de prezență la ore, așadar copiii vor primi cam 210 lei.

Pentru bursa de reziliență se vor califica elevii din prima treime a fiecărei clase, cu note mai mari de 7 și mai mici de 9,50, pentru că de la acest prag în sus rămâne doar bursa de merit.

Tot la “reziliență” se încadrează și copiii cu cancer și alte boli cronice, care fac cel puțin 4 săptămâni de școală în spital ori acasă și revin alături de colegi.

Problemele reale ale educației sunt departe de a-și găsi o rezolvare

Ligia Deca anunță că tezele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din acest an vor fi corectate, ca la simulare, digitalizat. Asta, deși profesorii de matematică au raportat că setările platformei au permis ca profesorii corectori să acorde punctajul și pentru variantele greșite ale grilei, față de baremul oficial. Aceste subiecte, împreună, valorează 70 de puncte din 100.

Sorin Ion, secretar de stat: ”Punctele de vedere ale evaluatorilor au putut fi diferite. Și într-adevăr au existat diferențe la grilă. Tehnic, nimic nu este imposibil. Să putem să limităm platforma, pentru a nu exista diferențe de notare”.

Între timp, ministrul Educației anunță că ordonanța de urgență care va modifica Legea educației schimbă și regulile pentru instalarea camerelor video în școli și în curte. Părinții vor avea acces la imagini, în situații punctuale, doar cu o cerere scrisă la director.

Însă problemele reale ale sistemului sunt departe de a-și găsi o rezolvare. Nu au fost prezentate soluții, pentru nivelul mediocru de pregătire a elevilor, la final de gimnaziu și de liceu.

Iar evaluarea profesorilor în funcție de performanță, cerută chiar de premier, e încă în stadiu de dezbatere cu experții străini.

Ligia Deca: ”Lucrăm în continuare cu experții OCDE ca să vedem care ar fi un cadru de evaluare potrivit pentru România. Un sfat al lor este ca acesta să nu fie implementat brusc”.

Iar acest risc clar nu există, dat fiind că nu există un proiect pe hârtie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62435888
Cum încearcă unii părinți să fenteze sistemul de înscriere la clasa pregătitoare. Se plătesc chiar și 500 de euro

Peste 210.000 de copii care au între 6 și 7 ani vor începe, în toamnă, clasa pregătitoare. Părinții pot depune cererile de înscriere din 11 aprilie.  

62435624
Cel puțin patru copii au fost mușcați de ploșnițe în școlile din Sectorul 5. A început dezinsecția

Toate unitățile de învățământ din Sectorul 5 trec printr-un proces de dezinsecție, după ce în două școli au apărut ploșnițe.  

62431632
Zeci de școli vor fi închise luni, în București, din cauza ploșnițelor. LISTA unităților de învățământ

Şcolile din Sectorul 5 al Capitalei vor fi închise, luni, pentru activităţi de dezinsecţie, după ce a fost semnalată prezenţa ploşniţelor în Şcoala Gimnazială ”I.C. Brătianu” şi Şcoala Gimnazială ”Petrache Poenaru”.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.