Înscrierile în cadrul programului ”Matematică Remedial” sunt deschise până pe 31 octombrie. Anunțul Ministerului Educaţiei

62557273

Înscrierile în cadrul programului "Matematică Remedial", destinat sprijinirii profesorilor şi elevilor de gimnaziu pentru recuperarea competenţelor fundamentale la matematică, sunt deschise până pe data de 31 octombrie, ora 17:00.

"În perioada 15-25 septembrie, au avut loc opt webinarii de informare pentru profesori şi directori de şcoli, câte unul pentru fiecare regiune. Webinariile au fost popularizate prin adrese ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării către toate inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi s-au axat pe mai multe teme", se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Printre acestea se numără importanţa programului pentru reducerea decalajelor de învăţare la matematică, prioritatea sprijinirii şcolilor beneficiare PNRAS în anul şcolar 2025-2026, contextul şi fundamentarea programului, structurat şi scalabil pentru sprijin remedial la matematică, principiile educaţiei remediale şi legătura cu abordarea Teaching at the Right Level (TaRL), fundamentarea construcţiei materialelor pentru programul "Matematică Remedial" pe baza curriculumului naţional şi funcţionalităţile platformei digitale, urmate de o demonstraţie practică, respectiv detalii privind înscrierea în program.

Declarațiile ministrului Educației despre analfabetismul funcțional

"Analfabetismul funcţional este o tăcere a sistemului educaţional românesc, generând un risc de securitate naţională. Într-adevăr, analfabetismul funcţional este considerat astăzi pe scară largă ca virusul potenţial mortal al democraţiei şi al civilizaţiei moderne. Ca ministru, în confruntarea lui am angajat două strategii sistemice: (1) creşterea calităţii actului educaţional (ex.: curriculum modern, utilizarea Edulib, metode de predare eficiente etc. - inclusiv schimbarea logicii de evaluare în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a fi mai inclusivă şi mai relevantă) şi (2) programe remediale - 2 ore pe săptămână la nivel primar şi 25% din timpul alocat fiecărei discipline la nivel gimnazial şi liceal. Dar până când aceste modificări sistemice vor deveni bune practici, acestea trebuie susţinute de proiecte majore, cu caracter general sau, aşa cum este acesta, cu caracter mai specific (important şi fundamental pentru evaluarea naţională - matematica)", a declarat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David.

Programul, dezvoltat cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul componentei de asistenţă tehnică pentru redresarea educaţiei (finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / PNRR), oferă gratuit şcolilor un pachet digital complet de resurse remediale, care poate fi utilizat în activităţi desfăşurate cu elevii aflaţi în dificultate de învăţare.

Programul "Matematică Remedial" pentru profesori și elevi de gimnaziu

Programul "Matematică Remedial" este destinat profesorilor de matematică, în special celor care au elevi în clasa a VIII-a, şi include un modul online asincron pentru activităţi remediale la matematică desfăşurate în clasă cu elevii (45 de ore), structurat în 10 unităţi de învăţare, acoperind 30 de săptămâni şcolare, în concordanţă cu programa şcolară, şi un modul de formare pentru profesori (20 de ore), compus din două unităţi resursă care abordează practicile pedagogice esenţiale pentru educaţia remedială şi integrarea Inteligenţei Artificiale şi a tehnologiei digitale în predarea matematicii.

Platforma programului "Matematică Remedial" este livrată sub forma unui container digital, instalat local pe infrastructura informatică a fiecărei unităţi şcolare participante.

Securitatea și disponibilitatea materialelor educaționale

Acest format asigură accesul complet la toate resursele, fără a depinde de conexiunea la internet în timpul desfăşurării activităţilor la clasă. Containerul digital funcţionează exclusiv în reţeaua internă a şcolii, garantând securitatea datelor şi disponibilitatea permanentă a materialelor.

Programul "Matematică Remedial" este conceput ca un asistent digital pentru profesori, integrând lecţii interactive, fişe de teorie şi exersare, materiale video, teste de evaluare iniţială şi finală, precum şi o secţiune dedicată cadrelor didactice, axată pe metode de predare-învăţare-evaluare remedială şi utilizarea tehnologiei şi a inteligenţei artificiale în educaţie. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62549394
Examenul scris pentru specialiștii în Medicina de Urgență va fi reluat. Anunțul Ministrului Sănătății, după contestații

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că examenul pentru obținerea titlului de medic specialist în Medicina de Urgență va fi reluat pe 28 octombrie, la ora 10:00.

62585186
După ani petrecuți în diaspora, tot mai mulți părinți români își aduc copiii să învețe în România. Cum se adaptează micuții

Tot mai mulți conaționali plecați la muncă în străinătate aleg să revină acasă, alături de copiii lor, care continuă acum studiile în România.

62584472
Educația, în derivă. România, al cincilea stat de la coadă în UE la sprijinul pentru elevii cu dificultăți de învățare

România ocupă locul al cincilea de la coadă din cele 31 de state europene care fi trebuit să ia măsuri, în ultimii 5 ani, ca să reducă analfabetismul funcțional, potrivit agenției de statistică Eurydice, parte a organizației OCDE.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.