Dincolo de dezbateri şi proiecte, zi de zi, 78 la sută din familii au mari dificultăţi să suporte cheltuielile pentru educaţia copiilor, arată un studiu Eurostat. Poate aşa se explică de ce România este ţara cu cea mai mare rată a abandonului şcolar.
Cel mai grav este în mediul rural, unde 2 din 10 elevi renunţă la cursuri. În medie, o familie de la oraş cheltuieşte 1000 de lei pe lună pentru un singur copil, iar la sat aproape 400 de lei.
Potrivit legii, în România învățământul este gratuit.
În studiul Eurostat sunt luate în calcul toate cheltuielile părinţilor pentru şcoală, dar şi meditaţiile şi activităţile extrașcolare.
Teodora are trei copii, dintre care doi sunt elevi. Primii bani se duc bineînţeles pe rechizite.
Teodora, mamă: „100 pe rechizite, dar eu la sfârşit o să mai am câteva completări, pentru că eu dau mai mulţi bănuţi pentru cărţi. Le-am încadrat în capitolul rechizite, în cazul meu adăugăm încă 200, şi atunci facem un 300."
Părinţii spun că periodic plătesc o sută de lei pentru haine, dar şi pentru transport, dar cheltuielile nu se opresc aici. Există şi fondul clasei, al şcolii şi altele.
Părinte: „Plătim paznicul şi cu imprimanta şi ce mai este cam 50 de lei pe copil. Cadou profesor - vorbim de 50 de lei. Meditaţie, aici m-aţi prins, avem un 600."
În total, se adună 1.600 de lei pe lună pentru un elev din mediul urban, mai mult decât câştigă peste un milion de români care au salariul minim net pe economie; asta fără să luăm în calcul mâncarea şi alte cheltuieli zilnice sau neplanificate.
Banii aceştia, cu siguranţă nu şi-i permit cei din mediul rural. De pildă, o familie din localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani, are un venit lunar de aproape 1.500 de lei, din salariul tatălui - care este zilier -, din alocaţiile copiilor şi o alocaţie suplimentară de la primărie.
Din cinci copii, trei sunt la şcoală, unul începe grădiniţă în toamnă, iar unul este major. Oricât de greu s-ar descurca părinţii, educaţia primează. Bianca, una dintre fete, face şi sport de performanţă, iar cheltuielile cresc atunci când pleacă în cantonament sau în deplasare pentru competiţii.
Simona Vainer, mamă: „Ajung la vreo 1.200 de lei pe lună, mai ales dacă Bianca are concursuri, nici nu mă încadrez. Merg şi mă împrumut."
Niște părinţi din localitatea Galbinași, judeţul Buzău, au o fată elevă în clasa a şasea. Cu salarii modeste, oamenii depun eforturi să investească în educaţia copilei.
Lenuța Buturugă, mamă: „Caiete în special, rechizite, încălţăminte, îmbrăcăminte. Nu le cumpărăm în fiecare lună, dar ca fiecare copil, când îşi doreşte ceva, facem sacrificii. În jur de 3-4 milioane se duc."
În unele şcoli generale din Constanța, de pildă, profesorii şi-au dat seama că părinţii reuşesc din ce în ce mai greu să suporte cheltuielile lunare. Aşa că, în loc să le mai ceară lor bani să angajeze muncitori pentru renovarea claselor, cauta voluntari.
„Este primul corp pe care l-am zugrăvit, igienizat. Au zugrăvit inclusiv directorii şcolii alături de părinţi, personal nedidactic, toată lumea."
Findandezii, suedezii şi germani sunt cei care plătesc lunar cei mai puţini bani pentru întreţinerea copiilor la şcoală. Mare parte a costurilor sunt suportate de stat.
