Ce trebuie să știe copiii și părinții înainte de redeschiderea școlilor. Sfaturi din partea medicilor

×
Publicitate

După multe luni de tăcere, luni sună iar clopoţelul. Elevii, în special din clasele mici, şi-au pregătit hainele şi ghiozdanele, iar cei mai mulţi au emoţii.

Medicii le transmit să nu uite de măşti, iar părinţilor să nu se îmbulzească în fața unităţilor de învăţământ.

Tulpina britanică a SARS-CoV-2 este în România şi e mult mai contagioasă.

Chiar dacă de mâine se întorc la program strict au fost destui copii duminică pe pârtie.

Acum însă sunt în drum spre casă, cu mai puţin entuziasm.

Pentru siguranţă, autorităţile anunţă că au pregătit peste 1 milion 300 de mii de teste antigen în cazul în care unii elevi sau dascăli prezintă simptome.

George Jugulete, infecţionist pediatrie la Institutul "Matei Balş": ''E obligatoriu să testăm aceşti copii, pentru că atunci când sunt simptomatici sau e un caz pozitiv îi depistam pe cei din jur, un lucru important e prezența noii tulpini care e mult mai contagioasă şi atunci ne putem aştepta la o creştere."

După luni bune de şcoală online, zile fără semnal la telefon ori fără internet, cei mai mulţi dintre elevii din România revin în bănci. Sunt aproape 2 mil 500 de mii, de la grădiniţă până la liceu.

Sunt şi şcoli care amâna deschiderea: fie nu sunt încă pregătite, ori nu au profesori care să predea pentru că au diverse vulnerabilităţi. În plin an şcolar, cu experienţa din toamnă trecută, școala românească dă din nou un examen mare: cel al responsabilităţii, la care participă autorităţi, părinţi, elevi şi profesori.

Vom vedea în perioadă ce va urmă cât de în siguranţă a fost organizat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62172960
Zi de curăţenie generală în şcolile care de luni vor primi elevi în clase. Lipsa de spațiu, o mare problemă
A fost zi de curăţenie generală în şcolile care de luni vor primi iar elevi în clase. Dascălii şi muncitorii au încercat să bifeze tot ce le-au cerut autorităţile.
62172948
Ministerul Educației: În ce condiții poate fi testat pentru Covid-19 un elev la școală
Ministerul Educației a făcut, sâmbătă, noi precizări legate de condițiile în care pot fi testați împotriva Covid-19 elevii care merg la școală începând din 8 februarie.
62172617
Cei mai mulţi elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Ce reguli vor respecta
Cei mai mulţi dintre elevi vor începe luni şcoala în bănci, cu dascălii lângă ei. Nu se va face rabat de la purtarea măştii de protecţie şi sunt anunţate controale, atât în instituţiile de învăţământ, cât şi în autobuzele care transporta copii.