Universitatea Babeș-Boliay critică decizia CCR privind doctoratele plagiate. ”Afectează etica academică”

62257815
Agerpres

Universitatea Babeș-Boliay (UBB) critică decizia Curții Constituționale a României (CCR) prin care titlurile de doctorat pot fi retrase în instanță, iar nu ”de către instituția care l-a acordat, după practicile academice”.

Într-un comunicat de presă semnat ”Conducerea UBB”, Universitatea din Cluj-Napoca critică deciziile luate în perioada recentă de către decidenții politici care au un impact negativ asupra mediului academic, precizând că ”observă cu îngrijorare acțiunile politice care afectează etica academică”, potrivit Biziday.

CCR a decis recent că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației numai dacă ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

Cu referire la această hotărâre, universitatea din Cluj-Napoca a comentat: ”În loc ca retragerea titlului de doctor în cazul unui doctorat plagiat să fie făcută în mod natural și după bune practici academice internaționale de instituția care l-a acordat, iar apoi cei nemulțumiți să se poată adresa instanței, Curtea a stabilit că retragerea se poate face doar de către instanță (sigur, dacă o mai sesizează cineva), complicând astfel procesul și schimbând esența etică a unui astfel de demers”.

UBB spune că instituțiile superioare de învățământ au mecanisme de sancționare a abaterilor de la etică

Reprezentanții UBB dau asigurări că instituțiile superioare de învățământ încă au la dispoziție mecanisme de sancționare a abaterilor de la etică, în baza autonomiei universitare: ”Se poate merge în cazuri grave până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, alături de sancționarea persoanelor și unităților academice care girează abateri de la etica academică. În plus, aceste mecanisme pot fi prinse în mecanismele mai generale de transparentizare și admitere în sistemul academic”.

Conducerea universității clujene transmite că va amplifica aceste mecanisme, ”nu doar ca protecție față de încercările mediului politic de a le minimiza, ci în acord cu evoluția standardelor internaționale din aria academică din care facem parte”.

Adaugă că autorităților că pot găsi în UBB un consultant pentru soluții în zona eticii, însă cere protejarea autonomiei și libertății academice.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62267159
Tazz, desemnat Brand of the Year la Effie Awards. ”Când efortul pe care l-ai depus primește aplauze de la întreaga industrie”

Tazz a fost desemnat Brand of the Year la Gala Effie Awards, la care au participat 18 agenții din România. Evenimentul a avut loc pe 16 iunie, la Palatul Bragadiru.  

62267158
A fost prins cel mai mare pește de apă dulce din lume. Are 300 de kilograme. FOTO și VIDEO

Sătenii cambodgieni de pe râul Mekong au prins ceea ce oamenii de ştiinţă spun că este cel mai mare peşte de apă dulce din lume cunoscut vreodată, o specie de stingray, care cântăreşte aproximativ 300 de kilograme, informează CNN.

62241268
Concurs la Arhiepiscopia Iașilor pentru posturi de preot la oraș. Criteriu de selecție: media de studii să fie minim 5

Arhiepiscopia Iașilor organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi de preoți la oraș. Candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, precum media studiilor de minim 5, prezentarea activității gospodărești și o probă de slujbă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.