Un individ dezbrăcat a vrut să urineze pe altarul Basilicii Sfântul Petru. Papa Leon a cerut urgent un ritual „de reparație”

62582637

Papa Leon al XIV-lea a cerut personal și urgent un „ritual de pocăință și ispășire” pentru a „restabili sfințenia Basilicii Sfântul Petru și a cere iertarea lui Dumnezeu pentru ofensa comisă”.

Vinerea trecută, un turist a urinat (sau a încercat să o facă înainte de a fi oprit de agenții de securitate) în timp ce se dezbrăca în fața pelerinilor și turiștilor, arată corriere.it.

Papa a făcut această cerere în mod categoric într-o întâlnire privată cu cardinalul Mauro Gambetti, arhiepiscopul Basilicii Vaticanului. Demersul papei a venit după ce un turist a urinat chiar în biserică, în mijlocul mulțimii. Incidentul a fost raportat de site-ul web „Silere non Possum”. „Repararea” după acte obscene sau violente, ori acte de profanare, este practic obligatorie în locurile sacre pentru credința catolică.

Profanare și sacrilegiu

În timpul întâlnirii dintre pontif și cardinalul Gambetti, pe care surse apropiate pontifului o descriu ca fiind „furtunoasă”, Leo al XIV-lea, „consternat și îndurerat”, i-a ordonat cardinalului să celebreze cât mai curând posibil un rit de penitență și ispășire după sacrilegiul care a profanat cel mai faimos altar de pe planetă, celebru și pentru baldachinul lui Bernini, cel mai sacru din creștinism.

Altarul Basilicii simbolizează autoritatea papală: cel al Confesiunii, unde numai Pontiful poate celebra Liturghia, fiind situat exact deasupra mormântului lui Petru, apostolul și primul Papă („Tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui”). Versetul se citește în Evanghelia după Matei și în inscripția din jurul cupolei Bazilicii Sfântul Petru din Vatican.

Cardinalul Gambetti a amânat celebrarea ritului, care ar fi putut fi realizat prin „curățarea” și reconsacrarea Basilicii într-o zi lucrătoare, chiar și a doua zi după incident.

Este pentru a treia oară în mai puțin de doi ani când Basilica este ofensată de sacrilegii: un act asemănător s-a întâmplat pe 1 iunie 2023, când un tânăr s-a urcat complet gol pe altarul principal, afișând un mesaj scris pe corpul său în care cerea salvarea copiilor ucraineni. Apoi, pe 7 februarie anul acesta, un alt bărbat, din România, s-a aruncat pe același altar, strigând fraze obscene și răsturnând șase sfeșnice din secolul al XIX-lea. Se pare că pentru acest ultim episod, care a avut loc în timp ce Papa Francisc era încă în viață, nu s-a făcut nicio reparație.

Ceremonia de reparație

Conform Caerimoniale Episcoporum, ritul penitențial de reparație este celebrat după acțiuni grav ofensatoare și insultătoare împotriva bisericilor catolice. Ritul poate lua diferite forme, în funcție de gravitatea faptei și de instrucțiunile episcopului sau ale preotului paroh: pe lângă Liturghia cu intenția specifică de reparație, cum este cazul în Basilica Sfântul Petru, se poate realiza adorarea euharistică, adesea însoțită de rugăciuni către Sfânta Inimă a lui Isus, recitarea rozariilor și a litaniilor, „Te Deum” și „Miserere”.

Între timp, autorul sacrilegiului se află încă în arest la sediul Jandarmeriei Vaticanului și, întrucât naționalitatea sa nu a fost încă dezvăluită, nu este clar dacă va fi predat poliției italiene sau poliției unei alte țări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62582600
Peste 150.000 de credincioși au trecut pe la racla Sfintei Parascheva. „N-am cunoscut student care să nu o iubească”

Ne aflăm în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei. Tot mai mulți oameni sosesc la Catedrala Mitropolitană din Iași unde se află moaștele Cuvioasei.

62582529
Cum s-a produs accidentul în care au murit doi tineri, în Cluj. Au intrat cu mașina într-un camion cu cherestea

Doi tineri, un băiat și o fată de 21 și 24 de ani, au murit, duminică, pe un drum național din Cluj, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion încărcat cu cherestea.

62412806
Pensie de peste un milion de euro obținută fraudulos. Un italian a pretins că e orb timp de 50 de ani

Un bărbat italian în vârstă de 70 de ani a primit timp de peste 50 de ani o pensie de invaliditate de peste un milion de euro, pretinzând în mod fals că este nevăzător.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.