Un bărbat din Hunedoara care a vrut să se căsătorească a aflat că nu era divorțat de fosta nevastă. Cum era posibil

62301116
Shutterstock

Un bărbat din Hunedoara care a divorțat la primărie a constatat că era încă însurat, când a vrut să se căsătorească a doua oară. Ancheta a stabilit că certificatul de divorț era fals, dar nu din vina soțului.

S-a lăsat cu plângeri la poliție și dosar penal, iar bărbatul în cauză nu a mai putut să se însoare, până ce o instanță a Curții de Apel Alba s-a pronunțat, pe 2 octombrie. Mai există un proces în care acesta cere daune morale și materiale.

O angajată a unei primării a întocmit în fals un certificat de divorț și i-a atribut și un număr fals, dar nimeni nu știut până când bărbatul a vrut să se recăsătorească și a depus actele, tot la Primăria Aninoasa, din Hunedoara, transmite publicația Alba 24.

Cuplul s-a căsătorit în 2001 și a decis să divorțeze în cursul lunii iulie 2015, la ofițerul de stare civilă a primăriei.

Soții s-au prezentat la sediul Primăriei Orașului Aninoasa și au depus actele necesare în fața ofițerului de stare civilă, achitând şi suma de 500 de lei.

După împlinirea termenului legal de 30 de zile de reflecție, ei s-au întors la primărie, unde ofițerul de stare civilă le-a eliberat certificatului de divorț. Femeia s-a recăsătorit în Spania, în anul 2018, iar bărbatul a vrut și el să își unească destinele cu altcineva, în anul 2020

 

În data de 17.07.2020 s-a deplasat la Primăria orașului Aninoasa pentru a înregistra cererea de căsătorie, prilej cu care i s-a adus la cunoștință că nu a fost desfăcută căsătoria cu fosta nevastă.

Persoana vătămată a solicitat informaţii în scris, iar din adresa primăriei orașului Aninoasa rezultă că certificatul de divorţ nu a fost înregistrat în Registrul pentru înregistrarea cererilor de divorţ şi nici în Registrul pentru evidenţa certificatelor de divorţ”, se arată în motivarea instanței.

Ofițerul de stare civilă, inculpat

Vinovat în această situație a fost ofițerul de stare civilă, o altă femeie, arată sursa citată.

„A recunoscut comiterea faptei, (...) referitor la dosarul de divorț întocmit, a precizat că după ce a primit documentele a omis să le înregistreze în evidenţele de la starea civilă, iar după cele 30 de zile, când s-au prezentat din nou numiții, a constatat că nu era înregistrat şi semnat de conducerea Primăriei.

Fiindu-i teamă să nu fie reclamată, a întocmit în fals certificatul de divorţ şi i-a atribuit număr fals. A doua zi le-a înmânat celor doi foşti soţi certificatul de divorţ, conţinând date false.

Inculpata a menţionat că a procedat în acest fel deoarece nu mai avea timpul fizic necesar să refacă toate actele, întrucât numita urma să plece în străinătate.

Inculpata a recunoscut că nu a respectat procedura prevăzută de fișa postului deoarece ştia că numerele de înregistrare alocate sunt false”, se mai arată în motivarea instanței.

Ofițerul de stare civilă a fost condamnat la zece luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, la Judecătoria Petroșani.

La Curtea de Apel Alba Iulia, pe 2 octombrie 2022, magistrații au decis încetarea procesului față de fosta angajată a primăriei precum și anularea documentului făcut de aceasta.

De asemenea au retrimis la Judecătoria Petroșani dosarul pentru a se judeca în civil, deoarece foștii soți au cerut daune morale și materiale. Decizia de la Alba Iulia a fost definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Contul de Twitter al unei actrițe de comedie a fost suspendat după ce a glumit pe seama lui Elon Musk

Contul de Twitter al actriţei Kathy Griffin a fost suspendat temporar, după ce şi-a schimbat numele în „Elon Musk" şi i-a îndemnat pe fani să-i voteze pe democraţi la alegerile din Statele Unite.  

Elev din Vaslui, bătut de mama unui coleg, în clasă. Agresoarea a intrat nestingherită pe ușa fără clanță

Un elev din Vaslui a fost bătut chiar în timpul orei de mama unui coleg, cu care avusese un conflict. Agresoarea a intrat nestingherită, pentru că școala nu avea gard, și nici ușa clasei, clanță.

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Hrisostom al II-lea, a murit. Era unul dintre contestatarii lui Putin

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru, arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, a murit, luni, la vârsta de 81 de ani, au anunţat medicii săi.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.