Un bărbat a murit pe un vas de croazieră, după ce a primit 33 de băuturi alcoolice și a fost imobilizat violent de echipaj

62581617
Shutterstock

Logodnica unui bărbat mort pe un vas de croazieră a dat în judecată Royal Caribbean, acuzând că acesta a fost servit neglijent cu 33 de băuturi și imobilizat violent, ceea ce i-ar fi cauzat moartea.

Procesul intentat de Connie Aguilar în legătură cu moartea lui Michael Virgil, în vârstă de 35 de ani, solicită daune nespecificate și un proces cu juriu. Royal Caribbean nu a răspuns imediat unui e-mail prin care se cerea un punct de vedere, trimis marți, potrivit CNN.

Aguilar și Virgil se aflau într-o croazieră dus-întors din Los Angeles spre Ensenada, Mexic, împreună cu alți membri ai familiei, inclusiv fiul lor, în momentul morții bărbatului, în decembrie 2024, potrivit procesului.

Membrii echipajului de la bordul navei Navigator of the Seas i-ar fi servit lui Virgil mai mult de două duzini de băuturi, după care acesta s-ar fi rătăcit și ar fi devenit agitat încercând să își găsească camera, se arată în documente. Atunci, membrii echipajului l-ar fi imobilizat la pământ și s-ar fi urcat peste el cu toată greutatea, acuză procesul. Aceștia l-ar fi supus unei contenții prelungite în poziție ventrală, comprimându-i spatele și toracele și afectându-i respirația, se mai spune.

Membrii echipajului l-ar fi sedat

La cererea căpitanului, membrii echipajului i-ar fi administrat un sedativ și l-ar fi pulverizat cu spray lacrimogen, arată procesul. Această intervenție ar fi dus la insuficiență respiratorie, stop cardiac și, în final, moartea lui Virgil.

Un medic legist a stabilit că moartea a fost o omucidere. Potrivit acestuia, Virgil a murit din cauza combinată a asfixiei mecanice (când forța sau un obiect blochează respirația), obezității, cardiomegaliei și intoxicației cu alcool.

Procesul susține că membrii echipajului nu ar fi trebuit să îi mai servească alcool lui Virgil, deoarece acesta „prezenta semne vizuale evidente de intoxicație” și că au fost neglijenți continuând să o facă.

Conform dreptului maritim comun, companii precum Royal Caribbean sunt obligate să „supravegheze și să asiste pasagerii susceptibili de a se angaja în comportamente periculoase pentru ei înșiși sau pentru alții”, se arată în proces. Royal Caribbean, se mai arată, nu și-ar fi exercitat dreptul de a opri servirea de alcool pentru a-i proteja viața lui Virgil.

Compania își proiectează deliberat navele astfel încât să existe puncte de vânzare a alcoolului „în orice colțișor”, iar Royal Caribbean „face tot posibilul să încurajeze și să faciliteze consumul de alcool” la bord, susține procesul.

Documentele acuză și că personalul medical de la bord nu avea pregătirea, licențele, experiența și competențele necesare.

Procesul a fost depus vineri la tribunalul federal din Miami, unde se află sediul Royal Caribbean, a doua cea mai mare companie de croaziere din lume.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62278119
Un bărbat a fost amendat cu peste 280 de euro după ce a scuipat o frunză care i-a intrat în gură

Un pensionar din Anglia a primit o amendă de 250 de lire (286 de euro) pentru că a scuipat o frunză care i-a intrat în gură.

62598120
Scandal în Franța. Un copil dintr-un centru de plasament, ras în cap cu forța de către îngrijitori și batjocorit | FOTO

Câțiva îngrijitori s-au filmat în timp ce au tuns un copil în vârstă de 8 ani drept pedeapsă, iar în același timp îl râdeau pe seama lui.

62499632
O femeie a fost concediată pentru că ajungea la serviciu cu 40 de minute mai devreme. Explicația angajatorului

O tânără de 22 de ani din Spania a fost concediată după ce a venit cu 40 de minute mai devreme la muncă, în ciuda rugăminților șefului de a veni mai târziu.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.