Un medic de la un spital din Gorj a murit în timp ce consulta un pacient. Era cunoscut cu afecţiuni cardio-vasculare

62582489

Un medic chirurg de la Spitalul Orăşenesc din Rovinari, judeţul Gorj, a murit în timpul serviciului. El avea 48 de ani şi era cunoscut cu afecţiuni cardio-vasculare.

Decesul a fost anunţat de reprezentanţii Spitalului din Rovinari printr-un mesaj pe Facebook.

”Colectivul Spitalului Orăşenesc «Sf. Ştefan» din Rovinari anunţă cu profund regret şi tristeţe trecerea în nefiinţă a celui ce ne-a fost deopotrivă coleg şi prieten, dr. Cîrstina Ovidiu Bogdan – medic specialist în chirurgie generală. În aceste momente grele, ne alăturăm durerii familiei greu încercate. Vom păstra amintirea vie a unui profesionist care şi-a slujit pacienţii cu pasiune, devotament şi în spiritul jurământului depus”, au transmis aceştia.

Surse locale afirmă că medicul, în vârstă de 48 de ani, a murit în timpul serviciului, în timp ce consulta un pacient. De altfel, ele adaugă că medicul era cunoscut cu afecţiuni cardio-vasculare.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că decesul nu va face obiectul unei anchete, întrucât nu există suspiciuni de o astfel de natură.

Colegiul Medicilor, despre situaţia de la Spitalul Rovinari

Colegiul Medicilor din România a transmis, miercuri seară, un mesaj după decesul medicului de 48 de ani de la spitalul din Rovinari, chiar în timpul unui consult.

”Şi medicii sunt bolnavi şi medicii mor…Medic chirurg de numai 48 de ani mort chiar în timp ce se afla într-un consult cu un pacient. Tragedia a avut loc la Spitalul Orăşenesc ‘Sf. Ştefan’ din Rovinari. Reprezentanţii spitalului, contactaţi de reprezentanţii CMR, au afirmat că în prezent în spital sunt 24 de medici care deservesc o populaţie de aproximativ 60 de mii de locuitori. Medicul era cunoscut cu probleme cardiovasculare”, au transmis, miercuri seară, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.

Potrivit acestora, medicul decedat avea specialitatea de chirurgie generală.

”În prezent în spital mai sunt doar 2 medici de chirurgie generală, iar directorul medical al unităţii a precizat că la Spitalul Orăşenesc din Rovinari pe majoritatea specialităţilor medicale există în prezent doar un singur medic, ceea ce presupune o încărcătură extrem de mare”, au mai transmis reprezentanţii CMR.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană, a atras atenţia că pre des se întâmplă astfel de tragedii: ”Prea des aceste tragedii. Nu ştim cauza morţii, dar vorbim de un medic de numai 48 de ani, am înţeles că era bolnav. Gândurile noastre se îndreaptă către familie şi colegi, cărora le transmitem condoleanţele noastre”.

Poiană a transmis şi un mesaj către autorităţi: ”Dumneavoastră aveţi pârghiile şi deciziile şi vă adresăm rugămintea să consideraţi o prioritate în a identifica soluţii şi oportunităţi că să oferiţi condiţii medicilor de a profesa şi în zonele care nu sunt mari centre universitare sau oraşe mari. Pacienţii au nevoie de servicii medicale în toate regiunile ţării. Iar colegii medici au nevoie de un program corect care să limiteze cazurile de burnout”.

Articol recomandat de sport.ro
Scandal uriaș în Italia! Jucătorii lui Chivu, vizați într-o anchetă explozivă
Scandal uriaș în Italia! Jucătorii lui Chivu, vizați într-o anchetă explozivă
Citește și...
Ministrul Energiei anunță reluarea apei calde în București după incendiul de la CET Vest. 2.300 de blocuri au fost afectate

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță reluarea alimentării cu apă caldă în circa 2.300 de blocuri din Capitală, afectate de incendiul de la CET București Vest. Au fost dispuse măsuri pentru limitarea efectelor și evaluarea instalațiilor.

România riscă să piardă împrumutul de 17 miliarde de euro prin SAFE din cauza birocrației. Când ar trebui semnate contractele

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde de euro pentru înzestrare militară, prin programul european SAFE. Însă birocrația, situația politică și procedurile greoaie ne-ar putea îndepărta de acești bani.

Restricții dure pentru pelerinii români pe Muntele Athos, în urma mai multor incidente. Doar 10 vizitatori pe zi au acces

Mai puțin bucuroși de oaspeți ca acum câțiva ani, stareții care administrează accesul pe Muntele Athos înăspresc condițiile pentru accesul pelerinilor români. 

Recomandări
Ilie Bolojan, la Știrile ProTV: Baronii locali ai PSD au avut o nemulțumire. Măsurile de disciplină au deranjat

Premierul României, Ilie Bolojan, s-a aflat față în față cu Andreea Esca, în studioul Știrilor ProTV. Prim-ministrul a explicat că PSD a declanșat criza politică pentru că reformele luate de Guvern au tăiat accesul ”baronilor locali” la banii publici.

„Ne împușcăm singuri”. În plină criză mondială, România este în mijlocul propriei crize politice. Costurile retragerii PSD

„Noi ne împușcăm singuri". O spune președintele Consiliului Fiscal, cu privire la consecințele actualei crizei politice în economie. 

Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice au revenit în România. Cât costă să le vezi la Muzeul Național de Istorie

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur, furate în Țările de Jos, s-au întors acasă. Piesele de tezaur au fost transportate în condiții de securitate sporite până la Muzeul Național de Istorie, unde publicul le va putea admira de mâine până pe 3 mai.