Teatrul Național din Timișoara a rămas în beznă în timpul unei piese. Publicul a luminat încăperea cu telefoanele

×
Publicitate

Momente neobișnuite, joi seară, la Teatrul Național din Timișoara. Publicul și actorii prinși în atmosfera celebrei piese „O scrisoare pierdută”, au rămas în beznă.

Dar spectacolul a continuat la lumina telefoanelor mobile, ținute de oamenii din sală. Pana de curent a afectat o bună parte din oraș.

Spectacolul a început la șapte seara și, tocmai când primul act era pe cale să se sfârșească, s-a luat lumina.

Matei Chiuariu, actor: „Am făcut liniște, am vrut să vedem ce se întâmplă, toată echipa, iar ei au reacționat așa cum ne așteptam să reacționeze, aprinzându-și lanterna telefoanelor mobile și susținându-ne în continuare”.

Ion Rizea, actor: „Am întrebat publicul: Sunteți de acord să continuăm partea întâi cu ajutorul dumneavoastră? Mai aveam șapte, opt minute până la sfârșit, iar publicul a zis da, cum să nu. Am zis: Ajutați-ne cu lumini și căldura dumneavoastră”.

Toată lumea din sală și-a aprins telefoanele mobile.

Claudia Ieremia, acriță: „A fost un moment emoționant, deși nu ne dorim să se mai întâmple asta. Parcă noi eram în sală și ei erau pe scenă, nu mai eram noi pe scenă și ei în sală”.

Judit Reinhardt, regizor tehnic: „Mie mi s-a mai întâmplat dar doar pană parțială de curent, nu completă, când am avut câteva reflectoare și am putut merge mai departe fără probleme”.

Pentru Timișoara, anul 2023 este unul al culturii.

Ada Hausvater, directorul Teatrului Național din Timișoara: „Asta este cea mai importantă reacție pentru noi, dovadă că, iată, suntem cu o săptămână înainte de a începe Capitala Culturală Europeană și cred că publicul și actorii sunt alături și împreună gata, și dovedesc că această capitală este a lor”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62323435
Cum va arăta autostrada inteligentă pentru cicliști din Dubai, care va avea climă controlată | VIDEO, GALERIE FOTO

Dubaiul ar putea deveni noul centru al sustenabilității și bunăstării, dacă dezvoltatorul URB va realiza un nou proiect.

62323284
Cine este cel mai tânăr supraviețuitor de pe Titanic. A trăit până la 97 de ani și a refuzat să vadă filmul lui James Cameron

Cel mai tânăr supraviețuitor de pe Titanic, Millvina Dean, avea doar nouă săptămâni când familia ei s-a îmbarcat pe Titanic, în anul 1912. 

62323247
Patronatele din turism îi cer premierului să prelungească vacanța de vară a elevilor. Motivul: turismul are de câștigat

Patronatele din turism îi cer premierului Nicolae Ciucă să prelungească vacanța de vară a elevilor cu o săptămână, astfel încât anul școlar să înceapă pe 18 septembrie.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.