Târg caritabil, în Sebeș. Sute de dulciuri s-au vândut, iar banii strânși ajung la copiii cu boli incurabile

×
Publicitate

Sute de figurine și căsuțe din turtă dulce s-au vândut în scop caritabil la un târg organizat în Sebeș, județul Alba.

Dulciurile de sărbătoare au fost pregătite timp de o lună de 80 de voluntari din oraș. Banii câștigați vor ajunge la copiii sărmani și la cei cu boli incurabile.

În miros de scorțișoară și ghimbir, pe acorduri de colinde. Așa au fost întâmpinați vizitatorii la târgul caritabil, organizat în fața bisericii evanghelice din Sebeș.

400 de căsuțe și figurine din turtă dulce au fost lucrate cu migală de 80 de tineri, transformați în ajutoarele din bucătărie ale Moșului.

Produsele s-au vândut rapid. Oamenii au stat la coadă încă de la primele ore ca să prindă bunătățile.

Client: „Dacă vii mai târziu s-ar putea să nu mai găsești nimic. Vreau să cumpăr mai multe, că am mai mulți nepoți, prieteni.”

Clientă: „Am prins ultima farfurie cu turtă pentru bunica. E o tradiție foarte frumoasă.”

Client: „Am ajuns de mai bine de jumătate de oră, am avut noroc cu ai mei, care au fost devreme aici să ajute.”

Povestea acestor dulciuri de sărbătoare a prins viață acum 19 ani.

Paul, voluntar: „Ne dorim ca în fiecare an să ajutăm oameni nevoiași, copii nevoiași din zona noastră. Am petrecut nopți întregi la parohia evanghelică până la 4-5 dimineața să lucrez.”

Iulia, voluntar: „Am început la final de octombrie, început de noiembrie, pentru că avem nevoie de foarte mult timp ca să facem sume atât de mari de turtă.”

Bunătățile au fost pregătite după rețete săsești vechi. S-au folosit peste 400 de kilograme de făină, 100 de kilograme de miere și multe mirodenii.

Anamaria Dahinten, inițiatoare: „Ei obișnuiesc să spună că noi coacem turtă pentru fapte dulci, pentru că banii merg către trei cazuri deosebite. Anul trecut s-au vândut în șapte minute și jumătate.”

Banii strânși vor ajunge la copiii cu boli incurabile din Sibiu, la un copil ce are nevoie de o operație în Germania și la 40 de familii din zona Sebeșului, care de sărbători vor primi pachete cu alimente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62562012
Diferențele dintre gelato, sorbet și înghețată. Ce desert să alegi și de ce

Gelato, sorbet și înghețata clasică sunt deserturi răcoritoare care par asemănătoare, dar fiecare are o textură, o compoziție și un gust distinct. Înțelegerea acestor diferențe ajută la alegerea unei opțiuni potrivite pentru preferințele tale.

62598590
Care sunt tendințele pentru decorațiunile de brad în acest an. Sfaturi de la experți: „Ele sunt iubite de clienți”

Anul acesta, moda de Crăciun merge către natural și elegant. Tot mai mulți oameni aleg decorațiuni sustenabile: conuri, portocale uscate și bețe de scorțișoară, care umplu casa de parfum și căldură.

62595155
Românii se pregătesc pentru sărbători cu decorațiuni spectaculoase. Care sunt ornamentele care domină piața anul acesta

Dacă vă grăbiți să împodobiți casa pentru sărbătorile de iarnă, aflați că anul acesta se poartă fundele mari, de catifea și aranjamentele care conțin combinații surprinzătoare: vechi și nou sau flori proaspete alături de plante uscate.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.