Studenții de la Medicină, un ajutor pentru doctori în pandemie: ”Cu siguranță mă va maturiza”

×
Publicitate

Studenții de la Medicină sar în ajutorul doctorilor, după ce numărul pacienților care au nevoie de îngrijire crește de la o zi la alta.

Personalul medical este epuizat de volumul de muncă, în plină pandemie. La Iași, în Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital județean vor lucra 60 de voluntari.

Student în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, Ștefan este unul dintre voluntarii care lucrează deja în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Sf. Spiridon. Medicina de urgență a devenit o medicină a dezastrelor, spune tânărul, iar pandemia l-a motivat să facă rezidențiatul în Terapie Intensivă.

Ștefan Sfabu, voluntar UPU Spital Sf Spiridon Iași: ”Din păcate, am asistat și la decesele unor pacienți. A fost a experiență destul de brutală pentru mine, pe care nu am realizat-o în momentul respectiv. M-a determinat mai mult să învăț și să îmi dezvolt aptitudinile și să pot să ajut oamenii, să evit momentul în care este posibil să pun un prognostic nefavorabil pentru un pacient.”

Sfaturile date de Ștefan i-au motivat și pe alți colegi mediciniști. Alexandra, studentă în anul IV la Medicină Generală, s-a înscris printre primii pe lista voluntarilor.

Alexandra Avrămescu, studentă UMF Iași: ”Dacă o să fiu pe Ambulanță, cred că cea mai mare satisfacție pentru mine va fi atunci când voi vedea că mica mea implicare a dus la un caz împlinit, să zic așa. Cu siguranță mă va maturiza.”

Și Alicia, o franțuzoaică, studentă în anul V, și-ar dori să intre în contact cu pacienții.

Alicia Bidal, studentă anul V: ”Este ocazia ca noi să arătăm că ne dorim să facem parte din oraș, dintre studenți, din spitale și este momentul să dăm o mână de ajutor celor care au nevoie. Am dorit să fac asta și mi-am spus că nu pierd absolut nimic dacă vin în spital.”

Iașiul are, în prezent, peste 800 de pacienți bolnavi de coronavirus internați în spitale, iar nevoia de personal crește pe zi ce trece, spun medicii, mai ales în Unitățile de Primiri Urgențe.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași: ”E foarte important să avem voluntari. Pentru ei este un mod de a învăța, prin activitate medicală, sub supravegherea echipei medicale din Urgență, începând din spital, din UPU. Pentru ei este o experiență de învățare extrem de importantă, nu doar în CV, ci și în viața lor de viitor medici sau viitori asistenți medicali licențiați.”

Studenții de la Medicină, care vor să fie volutari în Unitatea de Primiri Urgențe, au de trecut două teste, dintre care o probă practică. Viitorii medici trebuie să facă între 300 și 500 de ore de muncă în UPU, în decurs de câteva luni. Recrutările sunt abia la început și sunt disponibile 60 de posturi.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Situație tragi-comică în Petroșani. O parcare a fost construită în jurul a șapte morminte

O parcare pe care autoritățile din Petroșani o construiesc în aceste zile stârnește deja controverse printre localnici.

O comună din Bistrița-Năsăud ar putea rămâne fără primar. Ce au descoperit autoritățile despre edil

O comună din Bistrița-Năsăud ar putea rămâne fără edil, după ce primarul a fost găsit incompatibil cu această funcție, de către Agenția Națională de Integritate.

O profesoară de la liceul din Topoloveni, antivaccinistă declarată, a murit de COVID

O profesoară de la Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” din oraşul argeşean Topoloveni a murit, aparent din cauza infecţiei cu virusului SARS-CoV-2. Femeia, care o îngrijea pe mama sa bolnavă de coronavirus, a refuzat să fie testată.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.