Românii au cele mai calde locuințe din Europa. La câte grade este bine să setăm termostatul în funcție de cameră

×
Publicitate

Factura la gaze se poate reduce în fiecare lună cu 6 procente dacă românii ar accepta cu un grad mai puțin în casă.

Calculul a fost făcut la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Astfel, în cazul unul apartament cu două camere, economia lunară poate fi de peste o sută de lei.

Alți europeni au facut de mult timp acest calcul și, spre deosebire de noi, preferă să stea în case mai reci și să făcă altceva cu banii pe care noi îi dăm pe căldură.

Dintre europeni, iarna, românii au printre cele mai calde locuințe - portivit unui studiu făcut în opt țări de pe continent.

Temperatura medie din dormitoarele noastre este de 22,2 grade Celsius, în timp ce în ale cehilor, italienilor și suedezilor trece puțin peste 19 grade. Cele mai reci sunt casele germanilor și ale englezilor - unde termometrele indică puțin peste 18 grade Celsius.

Lucrurile încep însă să se schimbe. Forțați de facturile tot mai mari la gaze, unii români reduc din gradele din dormitor.

Anul trecut poate ne-am permis să avem 24 de grade în casă, anul acesta am avut și 21 și mai puțin si îl mai oprim în așa fel încât consumul să fie cât mai mic și să ne coste cât mai puțin”, spune o femeie din Constanța.

Mi-am dat seama că e mai eficient să o țin pe 20. Pot să pun un hanorac pe mine sau ceva. Când plec de acasă, de obicei, o las pe 18 grade și atunci când ajung de la serviciu sau de unde sunt plecat o dau înapoi pe 20 de grade”, a spus un bărbat din Cluj.

Constantin Cilibiu este profesor la Facultatea de Inginerie a Instațiilor din cadrul Univerității Tehnice din Cluj-Napoca. Susține că orice grad in minus înseamă o scădere cu 6 la sută a facturii la încălzire.

În bani, pentru un apartament cu suprafața de 45 de metri pătrați, de pildă, reducerea se traducere printr-o economie de peste o sută de lei.

Avem de la 23 la 22, deci practiv reducem de la 177.19 kWh la 167.84, ceea ce înseamnă 9.35kWh MP la suprafața de 45 de MP avem 420 kWh pe care îi înmulțim cu prețul și avem undeva aproape 110 lei pe un singur grad”, a explicat profesorul UTCN.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătații, temperatura optimă pentru o persoană bine îmbrăcată este de 18 grade Celsius.

În sufragerie, acolo unde stăm îmbrăcați în haine de casă, este bine să avem, spun specialiștii OMS, între 19 și 22 de grade Celsius. În dormitor, în schimb, este recomandat să fie mai răcoare - cel mult 20 de grade. Iar în baie, temperatura trebuie să fie cu câteva grade mai ridicată decât în alte camere, dar să nu depășească 23 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Scandal între proprietarul unei pensiuni și un grup de tineri care au dat muzica tare. „Ne-a trimis în camere de la 22”

Scandal între proprietarul unei pensiuni din Bușteni și turiștii cazați. Tinerii spun că proprietarul i-a trimis în camere de la ora 22 și le-a oprit curentul, în timp ce bărbatul susține că aceștia au dat muzica prea tare și deranjau restul turiștilor.

Cum s-a ajuns ca un bebeluș să fie declarat decedat la naștere, deși era în viață

Un bebeluș prematur a fost declarat decedat la naștere de medicii din Brazilia, apoi s-a descoperit că este în viață în timp ce era pregătit pentru înmormântare.

Angajați să ucidă. Nouă moldoveni fac parte din trupele paramilitare ruse Wagner

Nouă moldoveni fac parte din trupele paramilitare rusești Wagner, despre care se spune că reprezintă, de fapt, armata secretă a lui Vladimir Putin. Moldovenii au fost angajați cu salarii care pornesc de la 1.000 de euro, arată o investigație RISE.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.