Când trecem la ora de iarnă. Adaptarea la noul program poate dura câteva zile

×
Publicitate

România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar noi toți vom dormi mai mult.

În noaptea de 25 spre 26 octombrie, ora 4 devine ora 3. Vom dormi, astfel, cu o oră în plus. Iar ziua de duminică va fi cea mai lungă din an – va dura 25 de ore.

Modificări vor fi în mersul trenurilor. Cele care pornesc în cursă după ora 4 vor pleca la orele prevăzute în program. Dar cele care se află în circulație după acest moment vor opri în gări, unde vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Cu excepția garniturilor care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinația finală, care își vor continua drumul.

Adaptarea la noul program poate dura câteva zile, timp în care pot apărea probleme de concentrare, oboseală, somnolență, spun medicii. Pentru a ne adapta mai ușor, se recomandă să mergem treptat la culcare mai târziu, cu câteva seri înainte.

În 2018, Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei, iar Parlamentul a aprobat inițiativa. Totuși, statele membre nu au reușit să decidă dacă să păstreze ora de vară sau cea de iarnă, iar pandemia și Brexitul au blocat procesul.

Recent, premierul Spaniei a anunțat că va cere reluarea discuțiilor, argumentând că economia de energie este minimă, iar schimbarea orei afectează sănătatea și viața oamenilor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62585495
Moment stânjenitor pe scena unui concurs de frumusețe. Miss Panama urcă din greșeală pe scenă în locul Miss Paraguay. VIDEO

Miss Panama, Isamar Herrera, a devenit virală după o gafă petrecută pe scena finalei Miss Grand International 2025, sâmbătă, la Bangkok.

62516861
Horoscop - Soarele intră în Scorpion pe 23 octombrie 2025: O lună a transformării profunde și a renașterii interioare

Pe 23 octombrie 2025, Soarele pășește în zodia Scorpion, deschizând una dintre cele mai intense și transformatoare perioade ale anului. Urmează o lună în care emoțiile devin mai profunde, relațiile mai sincere, iar dorința de schimbare crește.  

62431553
Mai mulți spectatori au fost provocați să se radă pe cap pentru a vedea în avanpremieră filmul „Bugonia” cu Emma Stone

Fanii regizorului grec Yorgos Lanthimos au avut şansa de a participa la o proiecţie în avanpremieră a comediei SF ''Bugonia'', luni seară în Los Angeles, cu condiţia să accepte să se radă pe cap în foaierul cinematografului, informează Reuters.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.