Postul Paștelui 2023: De ce nu se fac nunți în această perioadă și ce alte restricții sunt pentru ortodocși

62226195

Cei care țin postul Paștelui trebuie să respecte anumite reguli impuse de Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, în perioada postului preoții nu oficiază căsătorii.

Potrivit religiei ortodoxe pe toată perioada postului dinaintea sărbătorilor nu se oficiază Taina Căsătoriei.

Postul Paștelui în 2023 începe pe 27 februarie

În 2023, postul Paștelui ține de pe 27 februarie și până pe 15 aprilie. Acesta este cel mai lung și mai aspru post din toate cele patru posturi mari de peste an: Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Naşterii Domnului cunoscut ca postul Crăciunului.

Restricții în postul Paștelui

Timp de 48 de zile, creștinii nu au voie să mănânce de dulce, să fumeze sau să bea alcool.

De asemenea trebuie să se abțină de la orice gând rău, gest sau faptă nepotrivită față de cei din jur. 

De ce nu se fac nunți în această perioadă

În postul Paștelui, precum și celelalte posturi mari din an nu se fac nunți, pentru că pe lângă abținerea de la anumite alimente, postul presupune și abstinență conjugală.

Un alt motiv pentru care se interzice oficializarea căsătoriei este că nunta este un motiv de bucurie și trebuie însoțită de o masă. Iar în postul Paștelui, cât și în celelalte posturi, este interzisă mâncarea de dulce. De asemenea este interzis să faci nuntă cu mâncare de post, potrivit doxologia.ro

Zilele în care nu se fac nunți în 2023

Biserica Ortodoxă Română a stabilit câteva perioade în care preoții nu oficiază nunți.

► În zilele de miercuri şi vineri;

► În perioada dintre ziua de luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv, o săptămâna după Paște (20 februarie - 23 aprilie 2023);

► În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 12 iunie – miercuri, 28 iunie);

► În Postul Adormirii Maicii Domnului (marți, 1 august – luni, 14 august);

► În ziua sărbătorii Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (marți, 29 august);

► În Postul Naşterii Domnului (miercuri, 15 noiembrie – duminică, 24 decembrie);

► În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1 - 2 februarie; 24 - 25 mai; 3 - 5 iunie; 15 august, 13 - 14 septembrie);

► De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie 2023 - 6 ianuarie 2024);

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62327295
Postul Paștelui 2023: Zile cu dezlegare la pește. Sărbătorile mari din această perioadă

Zilele cu dezlegare la pește sunt acele zile în care creștinii care țin post au voie să consume pește. În postul Paștelui, considerat cel mai dur post din an, există doar două dezlegări la pește.  

62327372
Mama care fumează zilnic canabis: „Iarba mă face un părinte mai bun”. Ce i-a spus copilului de patru ani despre asta

O mamă care fumează zilnic canabis crede că „iarba o face un părinte mai bun”, în ciuda oamenilor care o critică. Femeia nu se consideră dependentă de droguri, iar pentru ea iarba e un „medicament”.

62327270
Pâinea produsă dintr-un tip nou de făină care ține mai mult de foame și este benefică pentru sănătate. Din ce este făcută

A fost creată făina care ne ține mai mult de foame și scade și riscul mai multor boli.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.