Soldaţi din Primul Război Mondial, în Sibiu. "Mă recomandă mustăcioara"

×
Publicitate

Vreme de câteva ceasuri, Piaţa Mare din Sibiu a fost decorul unei adevărate întoarceri în timp. S-a transformat într-o uriaşă scena care a găzduit reproducerea unuia dintre cele mai importante momente care a urmat după Marea Unire.

Vorbim despre primirea generalului francez, Henri Berthelot, la Sibiu, în 1 ianuarie 1919.

Un număr de 300 de cadeţi, îmbrăcaţi în uniforme militare, au parcurs acelaşi traseu de acum un veac şi au intrat în centrul oraşului în uralele publicului.

Actori amatori au readus la viaţă scena în care generalul francez, Berthelot, însoţit de Iuliu Maniu au sosit în Piaţă într-o maşină de epocă. Rolul lui Henri Berthelot a fost jucat de un localnic, de meserie operator imagine.

Parada

Reporter: "Ce vă recomanda pentru rolul ăsta?"
Actor: "Probabil statură, ciocul, mustăcioară, probabil vocea. Astea cred."

A urmat o paradă militară când toţi cei 300 de soldaţi au defilat prin fața miilor de curioşi.

După militari, a venit rândul comunităţilor din Sibiu să îşi etaleze costumele populare.

Spectator: "Extraordinar de frumos! Prezentarea, istoria, dansul, atmosera, costumele, super, superb!"

Parada

Spectator chinez: "Ne bucurăm şi suntem emoţionaţi că avem ocazia să participăm la evenimentul acesata. Cu ocazia Centenarului suntem în Sibiu, în centrul ţării, în Capitala Culturală Europeană. Suntem foarte bucuroşi."

Evenimentul dedicat Centenarului s-a încheiat cu muzică şi cu o proiecţie pe faţada bisericii catolice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61991141
Weekend cu temperaturi de vară, în stațiunile montane. „A fost ceva wow”

Turişti de toate vârstele au animat, sâmbătă, statiunlie montane. Culorile toamnei, în combinaţie cu temperaturile de peste 20 de grade Celsius, i-au făcut pe oameni să profite de aceste zile blânde.

61990225
Supa de pește și găluștele cu prune fac furori la Paris. Cât costă un burger cu varză călită

Bon appetit la colţunaşi, găluşte cu prune şi supă de peşte. Bucătăria românească, prezentată într-un meniu de gastronomie fină, face furori la Paris.

61990219
Turismul balnear, în preferințele românilor. Cât costă o săptămână de tratamente

Sezonul estival s-a încheiat, dar staţiunile nu duc lipsă de oaspeţi. Toamna, începe turismul balnear, care a înflorit în acest an şi datorită tichetelor de vacanţă.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.