Pasionații de muzică, încântați de 50 de artiști internaționali la un festival din Iași. Unde va avea loc ultimul spectacol

×
Publicitate

A cincea ediție a festivalului Classix se apropie de final. La Iași, au fost 8 zile în care pasionații de muzică au participat la concerte susținute de zeci de artiști.

 

La ediția din acest an au fost peste 50 de artiști internaționali.

Fată: „Plină de noutăți față de anul trecut. Mi-a plăcut că fiecare seară aduce altceva și mereu ne surprinde, an de an. E foarte greu să menții noutatea la deja a cincea ediție.”

Duminică seară, ultimul concert din Iași a avut loc în sala Unirii de la Cinema Victoria. Mulți dintre participanți au fost prezenți la fiecare spectacol, dar au existat și excepții.

Tânăr: „Pentru prima dată, da. Nu am mai fost până acum, e o nouă experiență.”

Bărbat: „Știu că a fost foarte interesant, aș fi dorit să particip. Din fericire, în weekend, suntem aici în această seară și ne bucurăm."

La această ediție, biletele s-au vândut în totalitate încă din primele zile.

Patricia Brohanschi, directorul festivalului: „A fost un festival maraton. Este prima oară când Classix a avut sălile 100% pline. Participanții deja ne întreabă de următoarea ediție, ceea ce ne onorează.”

Ultima reprezentație va avea loc luni seară la București, cu un program care va îmbina muzica clasică și jazz-ul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62428509
Weekend plin la munte. Turiștii se bucură de vremea bună și de zăpadă. „E multă adrenalină pe placă”

N-a fost liber nici la munte. Turiștii care au ajuns în stațiunea Păltiniș din județul Sibiu au găsit zăpadă numai bună pentru schi și s-au aventurat bucuroși pe pârtii. Mulți dintre ei sunt copii, aflați în vacanță.  

62428508
Opt femei, care au fost acuzate de vrăjitorie, au murit otrăvite. Alte câteva zeci au ajuns la spital

Opt femei, care au fost acuzate de vrăjitorie, au murit otrăvite în nordul Guineei-Bissau, ţară din Africa de Vest cu o populaţie de puţin sub două milioane de locuitori.

62428473
O nouă zonă turistică în România. Oamenii descoperă abia acum peisajele de basm

Valea Jiului se schimbă dintr-o zonă minieră într-una turistică. Investițiile în spațiile de cazare au crescut și inclusiv foști mineri s-au apucat de mici afaceri în domeniu.  

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.