O polițistă și-a dat în judecată șefii și colegii, acuzându-i că au obligat-o la sex oral, ca ritual de inițiere

62334320
Shutterstock

O polițistă angajată într-un orășel își acuză foștii colegi că au obligat-o la o partidă de sex oral drept „ritual de inițiere”. Teresa Williams a dat în judecată departamentul de poliție, iar la proces a dat detalii îngrozitoare.

Teresa Williams a fost prima femeie care a fost angajată în forțele de poliție în micul oraș Iron Mountain, din Michigan, SUA. Femeia a dat în judecată departamentul de poliție al orașului, și trei dintre foștii ei colegi și șefi, povestind că în cei patru ani cât a fost polițistă, a fost supusă constant unor tratamente umilitoare din partea acestora.

Fosta polițistă a relatat chiar că a fost obligată să-i facă sex oral unui coleg căsătorit, potrivit publicației Daily Star.

În timpul procesului, femeia de 35 de ani susține că a fost hărțuită fără încetare de către proprii colegi și superiori, care au supus-o la un comportament grosolan.

Începând cu octombrie 2017, la doar câteva săptămâni de când Teresa Williams a fost angajată, colegii ei au început să o constrângă și să "inițieze" o serie de acte sexuale cu ea.

„Doar pentru că porți o insignă și ești polițist, nu înseamnă că ești mai presus de lege. Nu înseamnă că poți să tratezi oamenii așa cum vrei tu" a declarat ea în fața judecătorului.

De asemenea, femeia-polițistă ar fi fost obligată, după mai multe shot-uri de whisky, să îl sărute pe Joseph Dumais, un director adjunct al serviciilor de poliție, pentru a fi "inițiată" în echipă.

Trei bărbați sunt în boxa acuzaților, acuzați de comportamente indecente și abuzuri.

„În cele din urmă, [Teresa Williams] a cedat presiunii și a făcut „împușcătura IMPD" cu directorul Dumais care a sărutat-o pe reclamantă și a declarat că acum "face parte oficial din IMPD" se mai arată în documentele de la dosar, potrivit sursei citate

În documente există și relatarea unei presupuse întâlniri între polițistă și partenerul ei de patrulare Garth Budek, bărbat căsătorit, care „a exercitat presiuni" asupra femeii de 35 de ani pentru a-i face sex oral.

Gregory Grant, avocatul inculpaților Brudek, Dumais și Ed Mattson, a refuzat să comenteze cazul.

Avocatul Grant a comentat însă în legătură cu forțele de ordine, afirmând că „orașul Iron Mountain s-a angajat întotdeauna să creeze un mediu de lucru sigur și respectuos pentru toți angajații săi".

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62334286
O mașină uitată într-un garaj timp de 50 de ani a ajuns să se vândă cu peste 3,4 milioane de euro | FOTO

O mașină abandondată într-un garaj timp de 50 de ani a ajuns să se vândă în prezent cu peste 3,4 milioane de euro.

 

62310819
Motivul pentru care aplicația TikTok nu e disponibilă în China, deși compania-mamă își are sediul în Beijing

Deși ByteDance, compania care deținte aplicația TikTok, își are sediul în Beijing, această rețea de socializare nu este permisă în China.

 

62334281
S-a ascuns în mașină crezând că nu-l vede nimeni. Șocul unui bărbat surprins într-o ipostază compromițătoare de Google Maps

Camerele Google Maps au susprins un șofer într-o ipostază compromițătoare, făcând un gest indecent. Crezând că nu-l vede nimeni, un bărbat s-a ascuns în mașină, într-o parcare.

 

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.