O „perlă” a litoralului revine în circuitul turistic. Palatul Regal din Mamaia va fi restaurat cu fonduri europene

×
Publicitate

Vila regală din Mamaia, una dintre clădirile simbol de la malul mării, va fi restaurată cu fonduri europene.  

Palatul, unde Regina Maria își petrecea vacanțele de vară, a trecut din nou în proprietatea statului, după ce fusese cumpărat de peste 20 de ani de o societate privată. Când va fi gata, va fi introdus în circuitul turistic.
 
Monumentul istoric este în mare parte distrus.
 
După ani de zile în care Palatul Regal din Mamaia s-a plimbat, în hârtii, între proprietatea privată și cea a statului, clădirea monument istoric a fost trecută în aceste zile în administrarea Ministerului Culturii.
 
Transferul imobilului s-a realizat la o valoare de aproape 6 milioane de lei, iar fondurile au fost asigurate de minister și de Guvern.
 
În perioada în care Palatul Regal era bijuteria litoralului românesc, aici era grădina Reginei Maria, cu vedere frontală spre mare. Gazonul era tuns, aleile erau pietruite și existau tufe cu trandafiri. Acum totul este într-o stare avansată de degradare, iar curtea este plină de gunoaie și buruieni.
 
Palatul Regal din Mamaia a fost ridicat în perioada 1924-1926, după planurile unui arhitect italian, cu puțin timp înainte de construcția Castelului din Balcic, unde regina s-a mutat ulterior. Se spune că Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia după ce a făcut o plimbare pe plajă.
 
Diana Slav, ghid turistic: „Aici își făcea vacanțele în copilărie Regele Mihai și nu numai Regele Mihai. Aici au fost câteva vizite și de la alte familii regale din Europa. A fost ridicată într-un stil românesc, dar cu niște mici influențe."
 
În perioada comunistă, clădirea, care are 30 de camere, a funcționat ca restaurant pentru turiștii străini, iar în anul 2003 a fost privatizată. Însă, în ultimele două decenii, a ajuns o ruină. Acum, geamurile sunt sparte, pereții desenați cu graffiti, iar din acoperiș lipsesc bucăți. Dacă va fi restaurată, ar putea fi un punct important pe harta turistică a litoralului.

Cristian Barhalescu, președinte ANAT sus-est: „Mamaia ar avea încă un punct de atracție care ar genera interes pentru turiști să petreacă măcar jumătate de zi sau câteva ore în care să vadă puțin din istoria familiei regale."
 
Vergil Chitac, primarul Constanței: „Eu îmi doresc de mult ca orașul ăsta, pe lângă turismul estival, să aibă și un turism cultural și ecumenic. Turismul ăsta cultural este un concept relativ nou, dar utilizat de câțiva ani în Uniunea Europeană”.
 
Între timp, Castelul Balcic din Bulgaria, construit tot de Regina Maria, atrage sute de mii de vizitatori anual, mai ales români.
Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62495163
Ce se întâmplă în cimitirele din România în ultima zi din octombrie

Se fac pregătiri pentru ziua morților, iar în Transilvania, Banat și Maramureș, această zi de pomenire, Luminația, este sărbătorită pe 1 noiembrie de credincioșii catolici, dar și ortodocși, protestanți și reformați.  

62495154
Descoperire uimitoare într-o oază din Arabia Saudită. O așezare veche de 4.000 de ani, din Epoca Bronzului, era ascunsă

Un mic oraș vechi de 4.400 de ani din oaza Khaybar din Arabia Saudită sugerează că oamenii din Epoca Bronzului din această regiune au fost în urmă cu urbanizarea, spre deosebire de contemporanii lor din Egipt și Mesopotamia.

62495000
Creatura marină rară, de aproape 3 metri lungime, descoperită de un pescar. „Am crezut că nu am nicio șansă” | FOTO & VIDEO

Un pescar profesionist a prins un pește uriaș: un somn de 2,52 metri lungime. Cu doar câteva săptămâni în urmă, bărbatul în vârstă de 42 de ani și-a doborât propriul record cu unul și mai mare, un somn de 2,64 metri, scrie Bild.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.