Munca în folosul comunității - în ce constă în România
Munca în folosul comunității se prezintă ca o alternativă la pedeapsa cu închisoarea, oferind persoanelor condamnate pentru anumite infracțiuni posibilitatea de a se reintegra în societate prin implicarea activă în activități neremunerate.
Legea privind munca în folosul comunității în România
Reglementările privind munca în folosul comunității în România sunt dispersate în mai multe acte normative, ceea ce poate crea dificultăți în aplicarea unitară a acestei sancțiuni. Pilonul central îl constituie Codul Penal (Legea nr. 286/2009), în special articolele 64-66, care definesc condițiile de înlocuire a pedepsei amenzii cu munca în folosul comunității, durata și modalitatea de executare, precum și situațiile în care se revine la executarea pedepsei cu închisoarea.
Complementar, Codul de Procedură Penală (Legea nr. 135/2010), prin articole precum 468, reglementează procedura de executare a muncii în folosul comunității, inclusiv atribuțiile instanței de judecată, ale serviciului de probațiune și ale altor instituții implicate.
Pe lângă aceste legi fundamentale, un rol important îl au și alte acte normative, cum ar fi:
Legea nr. 252/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate: Această lege detaliază aspecte legate de organizarea și executarea muncii în folosul comunității în cadrul sistemului penitenciar, inclusiv modalitatea de supraveghere a persoanelor condamnate, regimul disciplinar și drepturile acestora.
Ordinul ministrului justiției nr. 2500/C/2013 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013: Acest ordin ministerial are rolul de a clarifica și uniformiza procedurile de aplicare a Legii nr. 252/2013, oferind ghiduri practice pentru instanțele de judecată, serviciile de probațiune și instituțiile care găzduiesc persoanele condamnate la muncă în folosul comunității.
Această multitudine de acte normative reflectă complexitatea conceptului de muncă în folosul comunității și necesitatea unei abordări integrate din perspectiva diferitelor instituții implicate.
Ce fel de muncă în folosul comunității se poate face în România
Munca în folosul comunității acoperă o gamă variată de activități necalificate, adaptate nevoilor comunității și aptitudinilor persoanelor condamnate. Printre cele mai frecvente tipuri de activități se numără:
Întreținerea spațiilor verzi: Mai exact, activități precum plantarea de arbori și flori, curățarea parcurilor și grădinilor publice, amenajarea de spații verzi, toaletarea arborilor și arbuștilor, contribuind la îmbunătățirea aspectului și a calității mediului înconjurător.
Curățenie și salubrizare: Persoanele condamnate pot fi implicate în activități de colectare a deșeurilor menajere și stradale, igienizarea spațiilor publice, curățarea trotuarelor și a aleiilor pietonale, menținerea curățeniei în instituții publice sau în zonele rezidențiale.
Activități de asistență socială: Munca în folosul comunității poate oferi sprijin persoanelor vârstnice sau cu dizabilități, prin activități precum ajutor la cumpărături, curățenie în gospodărie, însoțire la medic sau la diverse instituții, conform Gociuavocații.ro.
Muncă în cadrul unor instituții publice: Bibliotecile, spitalele, muzeele, școlile sau alte instituții publice pot beneficia de munca persoanelor condamnate, care pot fi implicate în activități administrative, de întreținere sau de sprijin pentru personalul existent.
Participarea la proiecte comunitare: Reabilitarea unor clădiri cu valoare istorică sau culturală, organizarea de evenimente culturale sau sportive, participarea la acțiuni de conștientizare a publicului pe diverse teme de interes social sunt exemple de proiecte în care pot fi implicate persoanele condamnate la muncă în folosul comunității.
Este important de menționat că alegerea tipului de activitate se face de către instanța de judecată, ținând cont de aptitudinile condamnatului, de gravitatea infracțiunii comise și de nevoile comunității.
Munca în folosul comunității prezintă numeroase beneficii, atât pentru persoanele condamnate, cât și pentru societate în ansamblu. Printre acestea se numără:
Reducerea recidivei: Prin implicarea în activități sociale utile, persoanele condamnate au posibilitatea de a se reintegra în comunitate, de a își dezvolta simțul responsabilității și de a își reconstrui viața. Studiile arată că rata recidivei în cazul persoanelor care au executat munca în folosul comunității este mai mică decât în cazul celor care au executat pedeapsa cu închisoarea.
Repararea prejudiciului adus societății: Prin prestarea de activități neremunerate în beneficiul comunității, persoanele condamnate au ocazia să repare, cel puțin parțial, prejudiciul cauzat prin faptele comise.
Dezvoltarea spiritului civic: Implicarea în activități comunitare poate contribui la dezvoltarea simțului civic și a responsabilității sociale a persoanelor condamnate, precum și la creșterea încrederii în sine și a stimei de sine.
Economisirea resurselor financiare: Munca în folosul comunității reprezintă o alternativă mai puțin costisitoare la pedeapsa cu închisoarea, permițând economisirea de fonduri publice care pot fi direcționate către alte domenii prioritare.
Persoane publice care au făcut muncă în folosul comunității
De-a lungul timpului, mai multe persoane publice din România au fost condamnate la muncă în folosul comunității pentru diverse infracțiuni.
Omul de afaceri și politicianul Gigi Becali a executat muncă în folosul comunității în cadrul unei biserici, după ce a fost condamnat pentru dare de mită și sechestrare de persoane.
Fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo București, Cristi Borcea, a prestat muncă în folosul comunității la o grădiniță, în urma unei condamnări pentru evaziune fiscală.
Fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase, a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității la Institutul Național de Criminologie, după ce a fost condamnat pentru corupție.
Un aspect mai puțin cunoscut este că munca în folosul comunității poate fi aplicată și ca sancțiune contravențională, în cazul unor abateri de la lege, cum ar fi cele prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În acest caz, durata muncii este mai mică, de la 10 la 60 de ore, iar activitățile sunt stabilite de autoritățile administrației publice locale. Această prevedere demonstrează versatilitatea conceptului de muncă în folosul comunității și adaptabilitatea sa la diverse tipuri de fapte și sancțiuni.
