Luna Plină în Fecioară pe 24 februarie. Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii și Peștii vor fi cei mai influențați de Luna Plină

Luna plina astrologie
Shutterstock

Luna Plină din zodia Fecioară, din 24 februarie, anunță concluzii, decizii, culegerea roadelor și încheieri de etape al unor demersuri începute la Luna Nouă din zodia Fecioară, din 15 septembrie 2023.

Acum este momentul să finalizăm un obiectiv personal pe care ni l-am propus în toamna anului trecut.

Luna Plină din zodia Fecioară invită la vindecare spirituală, iertare și eliminarea a tot ce ne ține în loc să evoluăm sau ne dăunează sănătății. În harta astrală a fiecărui nativ există un domeniu unde este nevoie de vindecare emoțională, spirituală sau fizică.

Arhetipul Fecioarei este legat de organizare, atenție la detalii, curățenie, preocupare pentru starea de sănătate, simț practic, nevoia de a ajuta și de a fi în slujba celorlalți, dar și ancorarea în realitate.

Se activează axa Fecioară-Pești și este un moment favorabil să reflectăm la direcția spre care ne îndreptăm, să găsim un echilibru între vise și idealuri generate de zodia Pești și fapte, așa cum cere zodia Fecioară.

Citește și
REPORTAJ. Ce nu spune ministrul Sorin Grindeanu despre Autostrada Sibiu – Pitești. Statul român n-a plătit încă nici un leu despăgubiri cetățenilor expropriați: „Ne trombonesc!”

Saturn, seniorul karmei, face parte din configurația astrală, se află față în față cu Luna Plină din Fecioară și amplifică anumite stări, nemulțumiri legate de domeniul guvernat de Pești. Vestea bună este că Jupiter, marele benefic, aflat în zodia Taur, trimite razele sale și ne ajută să găsim cele mai bune soluții la o problemă care ne frământă.

Pe de altă parte, Mercur, guvernatorul zodiei Fecioară, se află în zodia Pești și atrage atenția la comunicare, la felul în care transmitem informațiile sau ne spunem nemulțumirile. Recomandarea astrelor este să fim atenți la mesajele pe care le primim din partea Universului, sub formă de vise sau alte căi, pentru că unele dintre ele se vor dovedi a fi prețioase.

Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!

Domeniile activate de Luna Plină din zodia Fecioară pentru fiecare zodie:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Pentru nativii Berbec, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul muncii, rutinei zilnice, activitățile profesionale, relațiile cu colegii și starea de sănătate. Pot avea loc concluzii și încheieri de etape profesionale, dar se deschid alte uși, dacă vor știi să comunice, să negocieze și să se pună în valoare.

Taur/ Ascendent în Taur

Pentru nativii Taur, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul iubirii, aventurilor romantice, distracției, copiilor, proiectelor de creativitate, valorificarea unei pasiuni. Se încheie o etapă sau se trece la un alt nivel al unei relații de iubire. Depinde foarte mult de cum vor știi să gestioneze o criză apărută în planul sentimental.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Pentru nativii Gemeni, Luna Plină din zodia Fecioară aduce concluzii, finaluri și încheieri de etape în planul familial, al căminului, relațiilor cu părinții și patrimoniului. Gemenii vor avea parte de revelații, în urma unor dialoguri cu cineva care le va deschide ochii într-o chestiune, care îi frământă de mai mult timp. Dacă vor înțelege mesajele primite din astral sub formă de vise sau alte căi, vor reuși să aibă parte de o vindecare și astfel vor rezolva și o problemă de ordin relațional.

Rac/ Ascendent în Rac

Pentru nativii Rac, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul comunicării, gândirii, informațiilor, acumulării de informație, deplasărilor și relațiile cu frații. Axa cunoașterii este dinamizată, iar informațiile sau veștile, care le vin nativilor îi pot lua prin surprindere. Pot avea loc încheieri de etape ale unor proiecte, unde survin modificări neașteptate. Informațiile au legătură cu străinătatea, o călătorie sau un schimb de experiență profesional.

Leu/ Ascendent în Leu

Pentru nativii Leu, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul financiar, al valorilor, stimei de sine. Posibil să apară evenimente neașteptate în planul financiar sau vești, care să le dea peste cap planurile, să aibă nevoie de o sumă mai mare de bani pentru o investiție.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Nativii Fecioară sunt vedetele registrului astral la Luna Plină din zodia Fecioară, pentru că se activează sectorul personalității. Este un moment favorabil pentru o vindecare emoțională, iertare sau găsirea echilibrului interior. Totodată, se dinamizează și axa relațiilor și nu sunt excluse încheieri de etape, culegerea roadelor unor demersuri relaționale sau profesionale. Atenție însă la informații și la felul cum se comunică în relație!

Balanță/ Ascendent în Balanță

Pentru nativii Balanță, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul subconștientului, frământărilor interioare, introspecției, spiritualității și trecutului. Este momentul unui bilanț, de eliminare a situațiilor și persoanelor, care nu îi mai ajută în evoluție, de vindecare și iertare. Se activează și axa muncii și unele informații sau situații, care au loc, pot duce la o încheiere, finalizarea unui proiect sau schimbarea unui job.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Pentru nativii Scorpion, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul prietenilor, vieții sociale, activitățile de grup, planurile și proiectele pe termen lung. Fenomenul astral formează un aspect favorabil cu Jupiter, marele benefic, din casa relațiilor și aspecte tensionate cu Mercur din sectorul sentimental. Comunicarea deschisă ar putea rezolva un context tensionat.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Pentru nativii Săgetător, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul carierei, aspirațiilor profesionale, imaginea și statutul. Sectorul carierei este legat de casa muncii printr-un aspect armonios cu Jupiter, guvernatorul nativilor. Se activează axa familie-carieră și dacă apare o criză, va fi nevoie de găsirea unui echilibru între cele două domenii și a unor soluții, în urma unor dialoguri deschise.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Pentru nativii Capricorn, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul perfecționării profesionale, educației superioare, călătoriilor, străinătății, idealurilor, convingerilor și credințelor. Contextul astrologic anunță încheieri, finaluri, concluzii sau culegerea roadelor unor demersuri privind perfecționarea profesională, punerea mai mult în valoare.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Pentru nativii Vărsător, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul intereselor financiare, a banilor deținuți împreună cu partenerul de cuplu, moștenirile, creditele, impozitele, transformarea profundă și intimitatea. Axa financiară este dinamizată și nativii ar trebui să aibă grijă cum gestionează resursele pe care le câștigă, dar și cele care provin din alte surse decât salariile.

Pești/ Ascendent în Pești

Pentru nativii Pești, Luna Plină din zodia Fecioară activează sectorul relațiilor, căsătoriei, parteneriatelor profesionale. Comunicarea este importantă și felul cum vor pune problema într-o relație personală sau profesională, pentru că Mercur, astrul comunicării, se află în zodia lor și le poate aduce și confuzie sau informații, pe care este necesar să le verifice atent. Nu de alta, dar pot strica niște relații.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin, ca URSS! Decizia luată de televiziunea de stat rusă cu privire la Jocurile Olimpice de la Paris
Rusia lui Putin, ca URSS! Decizia luată de televiziunea de stat rusă cu privire la Jocurile Olimpice de la Paris
Citește și...
Un turist s-a ales cu arsuri de gradul III după ce a mers desculţ pe Valea Morţii. Temperaturile înregistrate în zonă
Un turist s-a ales cu arsuri de gradul III după ce a mers desculţ pe Valea Morţii. Temperaturile înregistrate în zonă

Un turist s-a ales cu arsuri de gradul III după ce a mers desculț pe dunele de nisip din Valea Morții, un parc natural din California, SUA. În această regiune, temperaturile trec și de 50 de grade Celsius în ultima perioadă.

„Escrocul cu o mie de feţe” a mai făcut o victimă în România. Cum a reușit să primească mii de euro din partea acesteia
„Escrocul cu o mie de feţe” a mai făcut o victimă în România. Cum a reușit să primească mii de euro din partea acesteia

Convins că banii îi vor aduce vindecarea în urma unui accident casnic, un bărbat de 34 de ani din judeţul Bacău a căzut în plasa unui șarlatan căruia i-a dat aproape 7.000 de euro.

Un băiat de 13 ani a fost lăsat intenționat pe aeroportul din Barcelona. A stat 12 ore singur
Un băiat de 13 ani a fost lăsat intenționat pe aeroportul din Barcelona. A stat 12 ore singur

O companie aeriană a început o anchetă după ce un tânăr de 13 ani a fost lăsat singur timp de 12 ore pe aeroportul din Barcelona.

 

Recomandări
Ciolacu anunță că
Ciolacu anunță că "nu se măreşte TVA, nu se măreşte impozitarea". Când vor fi prezentate măsurile fiscale

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, vineri, că pe 1 septembrie va fi prezentat un plan de reducere a cheltuielilor fiscale care nu va presupune şi mărirea TVA sau creşterea contribuţiilor sociale.

Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta
Viktor Orban se implică în problema aderării complete a României la Schengen. Promisiunea făcută de liderul de la Budapesta

Tema întrării României în spațiul Schengen, pe cale terestră, a fost reluată, cu prilejul vizitei premierului maghiar, Viktor Orban, în România.

Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO
Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO

A sosit ziua cea mare. Ziua pentru care Franţa se pregăteşte de ani buni, pentru ca Parisul să găzduiască ceea ce se vrea a fi cea mai grandioasă ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice.