Familia Rothschild. Istoria și curiozități despre una dintre cele mai bogate familii din lume

rothschild familia
Getty

Familia Rothschild este una dintre cele mai cunoscute și influente familii de bancheri din istorie.

Aceștia au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea sistemului bancar european și au avut o influență considerabilă asupra finanțelor, politicii și afacerilor internaționale.

Cunoscută ca o casă bancară chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, familia Rothschild a avut o influență economică considerabilă în Europa în secolele XIX și XX.

Familia Rothschild a avut un rol important și în finanțarea proiectelor guvernamentale și industriale din Europa, inclusiv în timpul perioadei de industrializare și în finanțarea infrastructurii feroviare.

De-a lungul timpului, familia Rothschild a fost subiectul a numeroase teorii ale conspirației și legende urbane. Cu toate acestea, este important să menționăm că membrii familiei Rothschild s-au răspândit și și-au diversificat afacerile de-a lungul timpului, și nu mai dețin aceeași influență financiară pe care au avut-o în secolele anterioare. În continuare vă prezentăm istoria acestei familii influente și câteva curiozități despre membrii acesteia.

Citește și
orban ciolacu
Ungaria cere oficial ajutorul României. Viktor Orban: ”Ei știu ceva ce noi nu știm”

Scurt istoric al familiei Rothschild, cea mai proeminentă dinastie bancară din lume

Familia Rothschild este o familie bogată de evrei ashkenazi originară din Frankfurt care are legături puternice cu mulți miliardari ai lumii precum Mark Zuckerberg, Bloomberg și George Soros.

Cunoscută drept „Casa de Rothschild”, familia Rothschild este o dinastie europeană de origine iudaico-germană, care a întemeiat case bancare și financiare europene începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Spre deosebire de majoritatea familiilor influente în domeniul băncilor, Rothschild a reușit să-și transmită bogăția din generație în generație și să-și înființeze o familie bancară internațională prin cei cinci fii ai săi, care s-au stabilit în Londra, Paris, Frankfurt, Sevilia și Napoli.

În timpul secolului al XIX-lea, familia Rothschild deținea cea mai mare avere privată din lume, precum și în istoria lumii moderne. Proprietatea familiei a fost împărțită între diverși descendenți, iar astăzi interesele lor acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv servicii financiare, imobile, minerit, energie, agricultură mixtă, vinificație și organizații non-profit.

Astăzi, afacerile familiei Rothschild sunt la o scară mai mică decât cele din timpul secolului al XIX-lea, deși cuprind o gamă diversă de domenii.

Primul membru al familiei despre care se cunoaște că a folosit numele Rothschild a fost Izaak Elchanan Rothschild, care s-a născut în 1577. Numele înseamnă "Scut Roșu" în germana veche.

Ascensiunea familiei pe plan internațional a început însă în 1744, odată cu Mayer Amschel Rothschild, născut într-un ghetou din Frankfurt am Main, Germania. El este fiul lui Amschel Moses Rothschild, un schimbător de valută care făcea afaceri cu Prințul de Hesse.

Mayer Amschel Rothschild este practic cel care a creat imperiul Rothschild. El a fost un bancher evreu care, în jurul anului 1769, oferea servicii bancare nobililor din Europa. Mai târziu el avea să fie cel mai bogat om de pe continent.

Revoluția Franceza l-a ajutat în ascensiunea sa. În timpul războiului a primit contracte de aprovizionare militară pentru armata austriacă și a lucrat ca intermediar pentru a gestiona transferuri de bani atunci cand au fost angajati soldați mercenari, scrie wall-street.ro.

Rețea financiară puternică în toată Europa

Mayer a întemeiat o casă de finanțe și și-a extins imperiul prin instalarea tuturor celor cinci fii ai săi în cele mai importante cinci centre europene financiare pentru a conduce afacerea.

Cinci dintre fiii lui Mayer Amschel Rothschild au stabilit bănci în orașe europene importante la vremea respectivă, creând astfel o rețea financiară puternică în toată Europa. Acești cinci frați sunt:

  1. Amschel Mayer Rothschild (1773-1855) – stabilit în Frankfurt, Germania.
  2. Salomon Mayer Rothschild (1774-1855) - stabilit în Viena, Austria.
  3. Nathan Mayer Rothschild (1777-1838) - stabilit în Londra, Marea Britanie.
  4. Carl Mayer Rothschild (1788-1855) - stabilit în Napoli, Italia.
  5. James Mayer Rothschild (1792-1868) - stabilit în Paris, Franța.

rothschild familia

Stema familiei Rothschild conține un pumn care strânge cinci săgeți simbolizând cele cinci dinastii stabilite de cei cinci fii ai lui Mayer Rothschild, ca o referință la Psalmul 127: „Ca săgețile în mâinile unui războinic". Motto-ul familiei apare sub scut în latină: Concordia, Integritas, Industria (Armonie, Integritate, Industrie).

rothschild familia

Proprietatea familiei era enormă, însă unele sucursale aveau mai mult succes decat altele. Atât cele din Frankfurt, cât și cele din Napoli aparțineau lui Wilhelm Carl von Rothschild. Filiala din Frankfurt a fost închisă în 1901, în timp ce filiala din Napoli era pe cale să se închidă din după unificarea Italiei, în 1861.

Familia a găsit însă o cale de a construi legături strânse cu Vaticanul. În schimb, filiala din Viena a trebuit să-si predea banca naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Curiozități

·       Familia a fost ridicată la rangul de nobil în Sfântul Imperiu Roman și în Regatul Unit.

·       Rothschild are o puternică legătură cu Imperiul austro-ungar. Cinci linii din ramura austriacă a familiei au făcut parte din nobilimea austriacă, fiind numiți baroni ereditari ai Imperiului Habsburgic de către împăratul Francisc al II-lea în 1816.

·       altă linie, din ramura britanică a familiei, a fost ridicată la nivelul nobilimii britanice la cererea reginei Victoria.

·       Înainte să moară, în 1812, Mayer Rothschild a lăsat reguli stricte pentru descendenții săi cu privire la modul în care ar trebui sa se ocupe de finanțele familiei. El a vrut să pastreze averea în familie și de aceea a încurajat aranjamentul căsătoriilor între rude.

·       Nathan Rothschild (1777-1838) a avut cel mai mare succes din cei cinic fii ai lui Mayer. El a preluat rolul principal în pionieratul finanțelor internaționale. Acesta a acționat ca o bancă centrala pentru Europa, realizând achiziții pentru regi, salvând bănci naționale și infrastructuri de finantare, cum ar fi căile ferate, care ar fi ajutat la inițierea Revoluției Industriale. În 1798 s-a mutat în Anglia și a înființat banca N M Rothschild & Sons Ltd, care funcționează și azi, iar la sfârșitul anului 2014 a raportat un profit net de 34 milioane lire sterline, conform wall-street.ro.

Ce avere are familia Rothschild

Averea exactă a familiei Rothschild nu este cunoscută cu precizie și a fost adesea subiect de speculații și controverse. În secolele trecute, familia Rothschild a fost considerată una dintre cele mai bogate familii din lume datorită succesului lor în afaceri bancare și investiții, dar valoarea exactă a averii lor a fost greu de estimat.

Bogăția familiei a fost împărțită între mulți descendenți și moștenitori de-a lungul anilor. În prezent, activitățile lor acoperă o serie de industrii diverse, inclusiv servicii financiare, imobiliare, minerit, energie, dar și caritate.

Există câteva instituții financiare deținute de Rothschild care încă operează în Europa, inclusiv N M Rothschild & Sons Ltd în Marea Britanie și Edmond de Rothschild Group în Elveția.

Familia deține, de asemenea, mai mult de 20 de vinării în America de Nord, Europa, America de Sud, Africa de Sud și Australia.

Valoarea netă a familiei este estimată la 1,2 trilioane de dolari (1.200 milioane USD), conform Forbes.

Astăzi, majoritatea membrilor familiei sunt angajați a companiilor din grup sau investesc în operațiuni care generează avere pentru familie.

Succesul remarcabil al familiei s-a datorat în mare parte interesului puternic față de cooperare și antreprenoriat.

Descendenții Rothschild continuă să finanțeze operațiuni globale de afaceri și contribuie la averea și notorietatea acestei familii.

rothschild familia

Familia Rothschild în România

Familia Rothschild nu este străină de piaţa locală din România, în contextul în care această familie a fost implicată din umbră în două dintre cele mai mari tranzacţii de la noi din țară. Una dintre ele este achiziţia BCR de către grupul austriac Erste, mutare care a fost cea mai mare tranzacţie din România de până acum, de peste patru miliarde de euro în două tranşe (2005 şi 2012).

Bancherii de la Rothschild sunt de altfel consilierii de casă ai lui Andreas Treichl, şeful grupului Erste Bank, ei fiind cei cu care Treichl a lucrat în toate mutările pe care grupul austriac le-a făcut în regiunea Europei Centrale şi de Est.

Tot cu ei a lucrat şi antreprenorul Ion Ţiriac în urmă cu mai bine de un deceniu când a negociat cu HVB Bank (Bank Austria Creditanstalt) şi a cedat pachetul majoritar al Băncii Ţiriac.

Mai mult, familia Rothschild este implicată în România şi în afaceri imobiliare, iar din 2016 a început să parieze pe proiecte imobiliare locale după ce a luat o pauză în criză, scrie zf.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Ungaria cere oficial ajutorul României. Viktor Orban: ”Ei știu ceva ce noi nu știm”
Ungaria cere oficial ajutorul României. Viktor Orban: ”Ei știu ceva ce noi nu știm”

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ce în ce mai dificile şi că "este mai bine să presupunem că nimic nu va veni de acolo", relatează MTI.

 

Tobă de casă – rețeta tradițională de tobă de porc. Cum se prepară toba la sticlă și ce conține
Tobă de casă – rețeta tradițională de tobă de porc. Cum se prepară toba la sticlă și ce conține

Toba de porc este unul dintre cele mai iubite preparate tradiționale din România, fiind nelipsită de pe mesele de sărbători.  

Program de curățenie în casă - trucuri pentru a avea casa curată, fără efort. Cât de des trebuie să facem menajul locuinței
Program de curățenie în casă - trucuri pentru a avea casa curată, fără efort. Cât de des trebuie să facem menajul locuinței

Curățenia în casă nu ar trebui să fie un efort copleșitor sau o activitate care consumă prea mult timp. Cu un program de curățenie bine organizat, vei putea să îți păstrezi casa curată și ordonată fără stres.  

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..