Documente declasificate. Ce s-a ținut secret până acum despre Titanic

62008441
CNN

De-a lungul anilor s-a crezut că descoperirea epavei Titanicului pe fundul oceanului, în 1985, a fost rezultatul unui efort științific.

Acum însă, precizează CNN, declasificarea documentelor din acea perioadă contrazice această teorie.

Robert Ballard, cel care a descoperit Titanicul, a declarat că expediția a fost, de fapt, o misiune militară secretă de recuperare a două submarine nucleare care erau scufundate în ocean.

”Nu au vrut ca lumea întreagă să știe acest lucru, așa că a trebuit să spun altceva”, a spus Ballard.

Adevărata poveste din spatele descoperirii epavei Titanicului este acum prezentată și la o expoziție National Geographic Museum din Washington, care poate fi vizitată până la sfârșitul anului.

Ballard a fost comandant în Marina americană și cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole. Marina SUA i-a oferit oportunitatea și fondurile financiare să caute Titanicul, cu condiția să găsească cele două submarine, USS Thresher și USS Scorpion.

”Știam unde se află submarinele. Ei voiau să mă întorc fără ca rușii să mă urmărească, pentru că erau interesați de armele nucleare care se aflau la bordul USS Thresher și USS Scorpion, precum și de efectul reactoarelor nucleare asupra mediului”, mai spune Ballard.

Iar după ce echipa sa a găsit submarinele, au mai avut la dispoziție 12 zile ca să caute și Titanicul. Faimoasa navă zăcea pe fundul apei, la o adâncime de peste 3.600 de metri în Oceanul Atlantic.

”Când am descoperit Titanicul am fost foarte entuziasmați, pentru că fusese o muncă dificilă”, a mai spus el.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61887343
Gestul neașteptat făcut de o femeie care s-a vindecat de cancer

O britanică de 43 de ani, care a învins în trecut cancerul la sân, s-a sinucis pentru că era convinsă că i-a revenit boala.

62008369
Soarta norocoasă a unui pui de ciobănesc belgian abandonat, găsit apoi de un polițist

De la un pui abandonat în miez de iarnă, la un viitor star al poliţiei din Germania. Acesta este traseul unui ciobănesc belgian găsit de o patrulă de agenți.

62008337
Cursă aeriană întârziată ore în șir din cauza unui organ uman descoperit la bord

O cursă a companiei Southwest Airlines, pe ruta Seattle - Dallas, a fost întârziată cinci ore, după ce membrii echipajului au descoperit la bordul aeronavei un recipient care conținea o inimă umană.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.