Cum câștigă bani influencerii și cât primesc pentru o promovare. Topul influencerilor din România
Cât câștigă un influencer? Este o întrebare pe care o ridică constant cei care își petrec timpul pe social media. În peisajul mediatic din România, influencerii au devenit o forță.
Dar cum fac ei asta? Banii pe care îi câștigă influencerii variază în funcție de mai mulți factori, inclusiv numărul de urmăritori, angajamentul acestora și industria în care activează.
De la influenceri de fashion, până la cei specializați în fitness, nutriție, călătorii, industria auto, sau pur și simplu cei care își expun toată viața pe internet pentru bani, piața cuprinde o diversitate de oameni care reușesc să atragă atenția și să-și monetizeze conținutul pe diverse platforme de social media.
Câți bani câștigă influencerii
Nu există o sumă fixă pe care o câștigă influencerii lună de lună. Asta depinde de popularitatea pe care o au, care se cuantifică în numărul de umrăritori, și de dedicarea de care dau dovadă.
Ca exemplu, raportul HypeAuditor a dezvăluit că influencerii cu un milion de urmăritori pot câștiga până la 15.356 de dolari pe lună. Cu toate acestea, influencerii pot câștiga până la milioane de dolari prin colaborări, promoții, PR și alte metode.
Se pot câștiga bani din postări sponsorizate, publicitate, marketing afiliat, din lansarea propriilor produse, toate acestea contribuind la veniturile unui influencer.
Câștigurile medii ale influencerilor în 2024
· Nano-influenceri (între 1.000 și 10.000 de urmăritori): între 10$ și 100$ pentru o postare pe Instagram
· Micro-influenceri (între 10.000 și 50.000 de urmăritori): între 100$ și 500$ pentru o postare pe Instagram
· Middle-influenceri (între 50.000 și 500.000 de urmăritori): între 500$ și 5.000$ pentru o postare pe Instagram
· Macro-influenceri (între 500.000 și 1.000.000 de urmăritori): între 5.000$ și 10.000$ pentru o postare pe Instagram
sursa: Influencer Marketing Hub
Conform statisticilor demandsage.com despre Instagram, influencerii cu 10.000 de urmăritori sau mai puțin pot câștiga între 80 și 90 de dolari pentru o postare, în timp ce influencerii cu mai puțin de 100.000 de urmăritori pot câștiga aproximativ 200 de dolari pentru o postare.
De asemenea, influencerii cu peste 100.000 de urmăritori se pot aștepta să câștige aproximativ 670 de dolari pentru promovare, iar cei care au peste 1.000.000 de urmăritori se pot aștepta la aproximativ 2.000 de dolari sau mai mult pentru fiecare postare.
Datele menționate mai sus reprezintă o medie, iar sumele reale câștigate de influenceri pot varia.
Un alt raport din statisticile privind sumele câștigate de influenceri dezvăluie costul mediu al postărilor plătite pe Instagram. Prețurile variază, de asemenea, în funcție de popularitatea influencerului.
· InstaStory – prețul variază între 40 și 700 de dolari
· Instagram Reels - prețul variază între 100 și 3.000 de dolari
În funcție de popularitatea unei persoane și de numărul de urmăritori, veniturile pot varia. Spre exemplu, Kendall Jenner, un mega-influencer care are 294.000.000 de urmăritori pe Instagram, are un câștig mediu pentru o postare de 568.000 de dolari, conform demandsage.com.
Potrivit Hype Auditor, o platformă de marketing care analizează piața, influencerii câștigă din Instagram, în medie, între 2.970 și 15.356 de dolari. Mega influencerii cu milioane de urmăritori, adică vedetele, pot câștiga mai mult.
TikTok
· Micro-influenceri: între 25$ și 125$ pentru o postare pe TikTok
· Midle-influenceri: între 125$ și 1.250$ pentru o postare pe TikTok
· Macro-influenceri: între 1.250$ și 2.500$ pentru o postare pe TikTok
· Mega-influenceri: peste 2.500$ pentru o postare pe TikTok
sursa: Influencer Marketing Hub
Spre deosebire de alte platforme, TikTok plătește pentru videoclipurile utilizatorilor prin intermediul fondului creatorului și al programului TikTok Creativity Program.
În medie, la fiecare 1.000 de vizualizări, TikTok plătește între 2 și 4 cenți. Dacă videoclipul atinge un milion de vizualizări pe TikTok, plata este de aproximativ 30-40 de dolari.
Pentru ca un utilizator să fie plătit, trebuie să fie eligibil pentru a aplica pentru fondul de creație. Una dintre principalele reguli ale acestuia este ca titularul contului să aibă cel puțin 18 ani. În plus, pot aplica cei care au pe TikTok peste 10.000 de urmăritori.
Cu toate acestea, TikTok a dat naștere unora dintre cei mai cunoscuți influenceri, cum ar fi Addison Rae, Khaby Lame și mulți alții.
Pentru postările sponsorizate, nano-influencerii pot percepe între 5 și 25 de dolari pe postare. Microinfluencerii pot percepe între 20 și 125 de dolari, iar macroinfluencerii între 125 și 1.000 de dolari. În plus, colaborările cu branduri îi pot ajuta să genereze și mai mulți bani.
X (Twitter)
· Micro-influenceri: între 2$ și 20$ pentru o postare pe X
· Middle-influenceri: între 100$ și 1.000$ pentru o postare pe X
· Macro-influenceri: între 1.000$ și 2.000$ pentru o postare pe X
sursa:Influencer Marketing Hub
Twitter, cunoscut acum sub numele de X, este o platformă de top cu peste 450 de milioane de utilizatori activi.
Anterior, Twitter nu permitea nicio opțiune pentru a câștiga direct bani. Influencerii puteau opta pentru diferit metode de câștig, cum ar fi susținerea unui brand, colaborări și altele.
Acum influencerii își pot monetiza contul prin activarea partajării veniturilor din publicitate. X îi va plăti direct pe influenceri pentru a afișa reclame pe contul lor. O altă modalitate de monetizare este activarea abonamentelor pentru influenceri.
Statistica arată că influencerii de pe Twitter câștigă în jur de 56,3 dolari. Aici ne referim la nano influenceri, care au până în 5.000 de urmăritori. Pe de altă parte, utilizatorii cu peste 25.000 de urmăritori câștigă în jur de 125,78 dolari.
Calculatorul de bani de pe Twitter al The Influencer Marketing Hub Twitter poate arăta câștigurile estimate ale unui influencer.
· Nano-influenceri: între 25$ și 250$ pentru o postare pe Facebook
· Micro-influenceri: între 250$ și 1.250$ pentru o postare pe Facebook
· Middle-influenceri: între 1.250$ și 12.500$ pentru o postare pe Facebook
· Macro-influenceri: peste 12.500$ pentru o postare pe Facebook
sursa:Influencer Marketing Hub
Fiind una dintre cele mai mari platforme de socializare, Facebook are 3,03 miliarde de utilizatori la nivel global.
Potrivit Statista, micii influenceri cu un număr mediu de urmăritori pot câștiga în jur de 170-266 de dolari pe Facebook.
Din nou, diverși factori joacă un rol crucial în determinarea sumei cu care vor fi plătiți pentru fiecare postare. Influencerii de pe Facebook pot câștiga din postări sponsorizate, videoclipuri live de promovare a produselor, merch, marketing afiliat și multe altele.
Cum fac influencerii bani
Influencerii câștigă din mai multe surse. Pentru că nu toate platformele social media oferă opțiuni directe de monetizare, aceștia se bazează în general pe mai multe surse de venit.
1. Postări sponsorizate
Influencerii își organizează conținut în jurul parteneriatelor plătite cu mărci de renume. Ei sunt plătiți pentru a promova produsele prin postări sponsorizate, povești și alte mijloace.
De obicei, macro-influencerii și celebritățile sunt plătite cu o sumă mare pentru aceste sponsorizări, dar asta nu înseamnă că nano și micro-influenceri nu pot câștiga prin postări sponsorizate. De fapt, multe întreprinderi mici apelează la nano și micro-influenceri pentru a-și promova produsele.
Influencerii cu 10.000 sau mai puțini următori practică adesea sistemult de barter. În acest fel, ei primesc produse sau servicii gratuite de la o companie pentru în schimbul unei promovări.
Deși nu se câștigp bani direct prin barter, ei primesc produse și servicii gratuite, așa că totul se cuantifică într-un câștig în cele din urmă.
Când cineva postează un produs sponsorizat, puteți vedea semnul „parteneriat plătit” pe postare.
Suma câștigată prin postările sponsorizate diferă de la caz la caz. Standardul industriei sau regula nespusă este de 100 de dolari pe postare, la 10.000 de urmăritori. Cu toate acestea, suma poate varia.
2. Instrumente de monetizare
Spre exemplu, TikTok plătește influencerii direct. Pe lângă TikTok, Facebook oferă și mai multe instrumente de monetizare din care se pot câștiga bani din reclame, spre exemplu.
Instagram are o funcție bonus pentru creatorii de conținut. Prin funcția de bonus, influencerii pot fi plătiți direct prin Instagram.
Cei de pe Twitter au și opțiunea de a câștiga prin abonamente. Influencerii pot oferi abonamente urmăritorilor lor care, odată ce se abonează, vor primi conținut exclusiv care nu va fi vizibil pentru ceilalți urmăritori.
3. Marketing afiliat
O altă modalitate obișnuită prin care influencerii pot câștiga prin prezența lor pe social media este marketingul afiliat. Cu siguranță ați văzut influenceri pe TikTok sau Instagram care oferă reduceri personalizate pentru produse. Despre asta este vorba.
Prin marketing afiliat, influencerii primesc un comision pentru fiecare vânzare pe care o aduc companiei. Ratele comisionului sunt diferite pentru fiecare influencer. Puteți câștiga în medie 10-30% din suma vânzării .
4. Brandul personal
Influencerii profită de popularitatea pe care o au și cei mai mulți își deschid propriile afaceri. Ei reușesc astfel să vândă propria linie personalizată de produse și își cresc astfel veniturile.
Această metodă este foarte populară în rândul influencerilor din industria de fashion, care își încep propria linie de îmbrăcăminte sau care își lansează propriul brand de produse de înfrumusețare.
Un exemplu este Kylie Jenner care inițial a devenit cunoscută pe Instagram, după care și-a lansat linia de cosmetice Kylie Cosmetics.
5. Donații
Greu de crezut, dar mulți influenceri aleg să nu aibă sponzorizări plătite de branduri, își prețuiesc conținutul, dar cer donații din partea urmăritorilor.
Pentru a face asta, influencerii pot adăuga un link personalizat pe profilul lor, unde oamenii pot trimite donații pentru a le susține cauza.
Influenceri celebri în România, în 2024
· Antonia – 2,8 milioane de urmăritori pe Instagram
· Andra – 2,7 milioane de urmăritori pe Instagram
· Delia – 2,7 milioane de urmăritori pe Instagram
· Dorian Popa – 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram
· Nicole Cherry – 2,3 milioane de urmăritori pe Instagram
· Smiley – 2,2 milioane de urmăritori pe Instagram
· Claudia Pavel – 2,1 milioane de urmăritori pe Instagram
· Selly – 1,9 milioane de urmăritori pe Instagram
· Adelina Pestrițu – 1,8 milioane de urmăritori pe Instagram
· Gina Pistol – 1,5 milioane de urmăritori pe Instagram
· Adela Popescu – 1,4 milioane de urmăritori pe Instagram
· Iulia Vântur – 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram
· Speak – 1,2 milioane de urmăritori pe Instagram
TikTok
· Nadina Ioana (@nadina_ioana) – 15,4 milioane de urmăritori pe TikTok
· Andra Gogan (@andragogan) – 10,8 milioane de urmăritori pe TikTok
· Alexis (@alexisfeather) – 8,5 milioane de urmăritori pe TikTok
· Florina Toma (@florina_toma) – 6,1 milioane de urmăritori pe TikTok
· Andreea Bostanica (@andreea_bostanica) – 5,6 milioane de urmăritori pe TikTok
· Plastic3D (@plastic3d) – 4,9 milioane de urmăritori pe TikTok
· Theo Rose (@theorose) – 2,3 milioane de urmăritori pe TikTok
Sursa: StirilePROTV
Etichete: tiktok, instagram, influencer, retele sociale,
Dată publicare:
27-03-2024 11:04