Cererea pentru semipreparate, tot mai mare de sărbători. Ce alimente pot alege cei care nu au timp să gătească

×
Publicitate

Se spune că așa cum va arăta masa de Crăciun, la fel vor fi și mesele de peste an. Însă cei care vor sarmale, fripturi, rulade ori cozonaci de sărbători au de alergat după ingrediente și, apoi, de stat ore bune în bucătărie.

Sunt totuși variante și pentru cei care nu au timp. De la sarmale prefierte, rulade de porc cu tot felul de umpluturi ori carne pentru friptură gata asezonată, toate pot fi cumpărate din măcelării sau restaurante. De altfel, cererea pentru astfel de produse este tot mai mare de la an la an.

Avem o ruladă din antricot cu șorici pârlit, umplută cu un amestec de carne tocată de porc și vită, câteva legume, pătrunjel, condimentată. O ruladă din ceafă de porc cu cârnat afumat și cașcaval, rulada în foietaj care se vinde foarte bine, cu cașcaval, pătrunjel și ceapă, cu carne tocată de vită și afumătură.

Cu o asemenea imagine în vitrina, puțini mai rezista mai ales daca nu au abilități în bucătărie, dar își doresc totuși să își impresioneze musafirii la masa de Crăciun. Practic, bucătarii ori măcelarii fac partea mai grea: combină gusturile și leagă carnea, iar clienților nu le rămâne mare lucru de făcut.

Ionuț Anghel, proprietarul unei carmangerii: „Dacă este una condimentată, doar o luați, o puneți într-o tavă, pe o foaie de copt, și la cuptor. Sau dacă e una necondimentată, o mai condimentați, o asezonați cu ce doriți dumneavoastră. Poate să fie cu cartofi pe lângă, la cuptor 40, 50 de minute și este gata.”

Și carnea pentru friptură, poate fi cumpărată direct asezonată. În această măcelărie din capitală gasiti cotlet, mușchiuleț ori scăriciră de porc in baie de unt și ierburi. Desi un kilogram costă în medie 50 de lei, cererea este tot mai mare, spun proprietarii.

Gabriela Dima, bucătar: „Sunt foarte mulți oameni care nu știu să gătească, nu știu cum să combine gusturile și atunci vin la noi și ne solicită preparate gata condimentate , doar să le pună în cuptor. De multe ori ei își aleg o bucată de carne și noi o condimentăm pe loc. Dacă vreți să fie chiar proaspăte, fix în ziua de Crăciun, vă treziți dimineața, le băgați în cuptor la temperatură foarte mică, 150, 140 de grade, acoperite și până la masa de prânz uitați de ele în cuptor și vor fi gata. Carnea efectiv o să cadă de pe os.”

Există inclusiv sosuri pe care oamenii le pot cumpăra separat pentru fripuri, tocănițe, sarmale ori alte mâncăruri.

Marius Tudosiei, proprietarul unei băcănii: „Partea asta de sosuri într-o bucătărie e foarte complicată. Și am introdus un sos de muștar, facem tot felul de sosuri pe care și le pot comanda separat.”

Reporter: „Și au succes?”

Marius Tudosiei, proprietarul unei băcănii: „Au succes pentru că văd cam cum se comandă. Nu sunt potrivite neapărat cu ce carne își comadă, dar ele apar separat. ”

De altfel, în ultimii ani mai toate măcelăriile, băcăniile ori localurile care livrează mâncare au inclus în meniu și produsele semipreparate ori gata asezonate. Au cerere mare de sarmale prefierte, aluat de cozonac ori de legume pentru sala de boeuf gata mărunțite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62311873
Ce reguli trebuie să respecți de Crăciun. Sfaturi pentru o petrecere perfectă

Pentru toţi cei care nu ştiu uzanţele în situaţii speciale, cum ar fi petrecerea de Crăciun a firmei sau o petrecere în propria casă, cu ocazia sărbătorilor, iată mai jos câteva sfaturi.

62165302
Solstițiul de iarnă în 2022. Tradiții și obiceiuri în cea mai scurtă zi din an

Solstițiul de iarnă va avea loc pe data de 21 decembrie 2022. Fenomenul marchează începutul iernii astronomice în emisfera nordică.

62304113
Un bărbat cu HIV și-a violat verișoara de 12 ani, după ce a fost primit în casă de rude. Ce promisiuni i-a făcut fetei

Un bărbat de 27 de ani din Vâlcea a fost trimis în judecată pentru viol și tentativa de a transmite SIDA, după ce a întreținut relații sexuale cu verișoara sa primară, conștient fiind că este purtător al virusului HIV.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.