„Astăzi, de Ziua Mondială a Somnului 2026, ne reamintim un adevăr esenţial: somnul nu este un lux, ci unul dintre pilonii fundamentali ai sănătăţii noastre! Starea de bine se sprijină pe 6 piloni importanţi: alimentaţie sănătoasă, mişcare regulată, managementul stresului, evitarea substanţelor nocive, somn restaurator, relaţii sănătoase. Ce înseamnă, de fapt, un somn restaurator? Nu e vorba doar de a dormi suficiente ore, ci de a avea un somn de 'calitate', care regenerează mintea şi corpul", a scris Mahler pe Facebook.
Potrivit acesteia, în timpul somnului, corpul lucrează intens, iar creierul se detoxifică de emoţiile negative şi consolidează informaţiile acumulate în ziua precedentă.
De asemenea, somnul REM (cu vise) stimulează creativitatea şi reglarea emoţională.
„Un somn bun permite sinteza de hormoni ai „fericirii", precum serotonina şi dopamina, care luptă împotriva stresului şi anxietăţii. Fără un somn profund, corpul rămâne într-o stare de alertă, ceea ce duce la oboseală, instabilitate emoţională şi un risc crescut de anxietate şi depresie", a susţinut medicul.
Ea a afirmat că prevalenţa tulburărilor de somn este foarte ridicată:
* apneea obstructivă în somn este prezentă la 18% din adulţii cu vârsta de mai mare sau egală de 30 de ani;
* insomnia la 10% în rândul adulţilor cu vârsta mai mare sau egală de 20 de ani;
* sindromul picioarelor neliniştite la 3% în rândul adulţilor cu vârsta mai mare sau egală de 20 de ani.
Totodată, costurile socio-economice pentru ţările europene sunt substanţiale, fiind raportate valori de până la 423 miliarde de euro (PPP 2019), echivalent cu mai mult de 3% din Produsul Intern Brut combinat al Europei.
Medicul pneumolog a declarat că un somn mai bun înseamnă o mai bună concentrare şi memorie, un sistem imunitar mai puternic, echilibru emoţional, rezilienţă şi creativitate.
„Nu lăsa nopţile nedormite să îţi afecteze calitatea vieţii! Fii atent la factorii de risc precum obezitatea, dezechilibrele hormonale sau stresul cronic. Starea de bine este un efort constant, iar somnul de calitate este fundaţia pe care se construieşte totul", a mai arătat Mahler.