Deși în document se precizează condițiile în care se face vânzarea, asta nu înseamnă că tranzacția este făcută.
Ce este un antecontract de vânzare-cumpărare
Antecontractul de vânzare-cumpărare este un document prin care un vânzător și un potențial cumpărător se angajează să încheie o tranzacție imobiliară în viitor. Mai exact, proprietarul promite că va vinde apartamentul, casa sau terenul, iar cumpărătorul se obligă să îl cumpere în condițiile stabilite de comun acord.
Antecontractul se semnează, de regulă, înaintea contractului final de vânzare-cumpărare, care se încheie la notar. În antecontract sunt stabilite detalii importante, precum prețul imobilului, termenul până la care trebuie finalizată tranzacția și, dacă este cazul, suma plătită în avans.
Ce îți garantează antecontractul de vânzare-cumpărare
Antecontractul poate fi încheiat la orice notar public din România, indiferent de localitatea în care se află imobilul sau de domiciliul cumpărătorului și al vânzătorului. Semnarea unui astfel de act nu înseamnă că locuința trece pe numele cumpărătorului.
Documentul stabilește obligațiile asumate de cele două părți și condițiile în care urmează să fie încheiat contractul final.
Ce obligații au vânzătorul și cumpărătorul după semnarea antecontractului
Nu există un model de antecontract de vânzare-cumpărare, părțile fiind libere să decidă dacă încheie sau nu antecontractul în formă autentică (la notar) și ce va conține acesta.
Cu toate acestea, anumite elemente se vor regăsi în conținutul antecontractului:
• Părțile: date de identificare complete (CNP/CUI, domiciliu/sediu, regim matrimonial, împuterniciri).
• Imobilul: adresă, număr cadastral, număr carte funciară, descrierea exactă; anexe (parcare, boxă) identificate distinct.
• Prețul: suma totală, moneda, termenii și modalitățile de plată.
• Obligațiile părților: ce promite fiecare parte (vânzătorul să transfere proprietatea, cumpărătorul să achite prețul, termene de plată, predarea documentelor etc.).
• Termenul până la care se va încheia contractul final: dată fixă sau interval.
• Condiții suspensive/rezolutorii (opțional): acele situații în care antecontractul poate fi amânat sau reziliat dacă nu se îndeplinesc anumite condiții (ex. acordarea creditului până la o dată, radierea sarcinilor, obținerea documentelor).
• Consecințele în caz de nerespectare a obligațiilor de către părți (penalități pentru întârzierea la plată, pentru refuzul de a încheia contractul de vânzare cumpărare, daune interese, etc.).
• Predarea posesiei sau termenul de finalizare a construcției (în funcție de momentul încheierii antecontractului): momentul predării cheilor, proces-verbal de predare-primire cu consemnarea stării imobilului, citirea contoarelor.
• Documente: extras CF la zi, releveu/plan cadastral, documente dovadă a dreptului de proprietate, ș.a.
• Notarea în CF a promisiunii: dacă antecontractul e autentificat la notar.
• Confidențialitate și protecția datelor (GDPR).
Cine plătește taxele pentru încheierea unui contract
Atunci când cumperi sau vinzi un apartament, o casă ori un teren, pe lângă prețul imobilului trebuie să iei în calcul și cheltuielile pentru încheierea contractului la notar.
De regulă, cele mai multe dintre aceste costuri sunt suportate de cumpărător, însă și vânzătorul are anumite taxe de achitat. Potrivit Codului civil, părțile pot stabili de comun acord o altă împărțire a cheltuielilor, dacă nu există prevederi legale speciale care să se aplice.
Conform articolului 1666 alineatul (1) din Codul civil, în lipsa unei înțelegeri contrare, cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt în sarcina cumpărătorului.
De ce acte ai nevoie pentru un antecontract de vânzare-cumpărare
Pentru a încheia un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, o casă sau un teren, ai nevoie de următoarele documente:
• Actele de identitate ale cumpărătorului și vânzătorului
• Actele de proprietate ale imobilului.
• Documentația cadastrală
• Extrasul de carte funciară pentru informare