Din cauza ciclonului Agneta, zece județe și Capitala se află sub cod galben, cu vânt puternic și ploi cu până la 40 de litri de apă pe metru pătrat.
Ploile torențiale au făcut prăpăd în județul Constanța, aflat sub cod portocaliu de vreme rea, până diseară, la ora 20:00. Circulația trenurilor a fost oprită între Eforie Sud și Eforie Nord, după ce terasamentul căii ferate a cedat.
Corespondent Pro TV: Pământul de lângă calea ferată s-a surpat, iar o parte din mal s-a prăbușit spre apă. După cum puteți vedea, aici s-a format un crater adânc, iar solul a fost pur și simplu măturat la vale.
Apa a făcut pagube mari și la un hotel din Eforie. Subsolul clădirii a fost inundat, iar camerele în care locuiau angajații hotelului au fost complet distruse.
Reprezentanta hotelului (arată pagubele): „Avem 7 camere plus bucătăriile, plus sălile de vase. Deci se vede câtă apă este."
Alina Șteflea, reprezentant hotel: „Este foarte grav, mai ales subsolul. Avem probleme mari. Este apă până la genunchi. Avem camere la subsol care sunt pline cu apă. Au distrus toată mobila, păturile le avem ruginite, bucătăria este inundată. Tot avem inundat”.
Corespondent Pro TV: Câți bani va costa acum să remediați situația?
Alina Șteflea, reprezentant hotel: „100.000 de euro”.
Mai multe străzi din stațiunea Mamaia Nord au fost inundate. În unele locuri apa a depășit 30 de centimetri iar circulația mașinilor a fost o adevărată aventură.
Corespondent Pro TV: Cât este apa?
Un șofer: „Păi mai încolo este până la jumătate de roată. Aici se strânge mereu apa. Vine de pe străzi și se adună”.
Un tânăr pe faleză: „Arată groaznic, sincer nu arată foarte bine”.
Manevrele în porturile Constanța, Midia și Mangalia au fost suspendate, din cauza vântului puternic și a valurilor de 4 metri. A fost vreme rea în tot sud-estul țării, inclusiv în Capitală.
Viteza, o manevră riscantă și șoseaua umedă au făcut ca un șofer, cetățean străin, să se răstoarne cu mașina într-o intersecție aglomerată din Sectorul 2. Bărbatul a reușit să iasă singur din autoturism și, potrivit poliției rutiere, nu băuse.
Rafalele puternice au smuls inclusiv panouri publicitare, dar și țigle de pe acoperișuri. În cazul pietonilor, umbrelele s-au dovedit inutile.
Corespondent Pro TV: De 11 zile, Bucureștiul pare că a uitat cum arată cerul senin. Deasupra avem doar un plafon gros de nori cenușii și plouă aproape fără oprire. Vântul suflă în rafale cu peste 50 km pe oră, de aceea și frigul resimțit este și mai puternic. De la 8-9 grade cât indică termometrele, la cel mult 3-4 grade.
Om pe stradă: „E mult mai frig decât mă așteptam”.
Vântul și ploaia nu s-au domolit deloc, așa că pompierii au lucrat la foc continuu, și după lăsarea întunericului. Pe această stradă înconjurată din sectorul 3, un copac a căzut peste două mașini parcate.
Corespondent Pro TV: Tot în sectorul 3, în jurul orei 20, un alt copac a fost îndepărtat la timp de pompieri. Era căzut peste un alt copac și risca să se prăbușească pe un autoturism.
Corespondent Pro TV: Era masina dvs?
Domn pe stradă: „Nu, a unui vecin. Cred că e plecat, că nu am văzut să coboare. A venit altcineva și i-a mutat mașina”.
Pe Bulevardul Dacia, un cuplu care se pregătea să plece spre casă după o seară petrecută la film, la Institutul Francez, a avut o surpriză neplăcută.
Femeie și bărbat: „Am venit să mă urc în mașină și am văzut copacul căzut pe ea. Oglinda retrovizoare. E stricată că pe ea se sprijină copacul”.
Pe o stradă din sectorul 1, sutele de gropi pline cu apă au devenit capcane pe întuneric, pentru trecători și șoferi.
Localnic: „S-a intervenit asupra ei cu canalizare, cu apă curentă și canal. Strada pe platformă de mediu a sectorului 1 are zeci de sesizări”.
Doar ieri, ploile au adus în Capitală 15 litri de apă pe metru pătrat, iar vântul a suflat cu până la 60 de km pe oră.
Corespondent Pro TV: „Este vreme severă în mare parte din sudul și sud-estul țării. Avem și un cod galben în vigoare de precipitații abundente, valabil până mâine dimineață, la ora 10:00, pentru opt județe, printre care Dolj, Olt, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov și București. În aceste zone, cantitățile de apă pot ajunge până la 35l de apă pe metru pătrat. Cea mai gravă situație este însă în Dobrogea. Județul Constanța este sub un cod portocaliu de precipitații abundente, valabil până în această seară, la ora 20:00. Acolo plouă deja abundent. Au apărut și primele probleme din cauza precipitațiilor, iar riscul de inundații este ridicat, așa cum ați văzut și în știre, iar ploile sunt însoțite și de acest vânt puternic, care se simte deja și în București. Meteorologii au emis un cod galben care este valabil până mâine dimineață de intensificări ale vântului.
Este valabil pentru mare parte din Muntenia și pentru Dobrogea. Vântul va sufla cu viteze care la rafală poate atinge și chiar depăși 70km/h. Toate acestea sunt efectele ciclonului Agneta, care s-a format în urmă cu 2 zile în Marea Mediterană și pe care meteorologii îl urmăresc cu mare atenție, pentru că este așteptat în aceste ore și în România. Este un sistem atmosferic care transportă foarte multă umezeală și care, pe lângă ploile abundente, poate aduce și intensificări ale vântului. Vă arătam încă de ieri că a provocat fenomene meteo severe în Italia, unde a fost cod roșu de precipitații, iar pentru astăzi autoritățile române au emis o avertizare de călătorie pentru Grecia.
Ministerul Afacerilor Externe spune că avertizează că meteorologii greci au emis un cod roșu de precipitații abundente acolo. Așadar, vorbim despre un episod de vreme severă, valabil pentru mai multe țări europene și care în următoarele ore va aduce și în România ploi puternice și vânt puternic. Nu știm încă cât de severe vor fi fenomenele meteo. Tocmai de aceea, se recomandă tuturor oamenilor să evite activitățile și deplasările în aer liber, să închidă ferestrele și să evite zonele cu copaci, panouri publicitare și alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt.