Cât costă cel mai scump pom de Crăciun și unde poate fi văzut. Este alcătuit din 2.018 monede de aur. GALERIE FOTO

62502755
Profimedia

Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi în oraşul german Munchen "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE.

 

Acest pom de Crăciun, conform companiei, este alcătuit din 2.018 monede de aur lipite manual de o piramidă din material acrilic. Monedele au o greutate totală de 63 de kilograme, iar pomul are aproximativ trei metri înălţime.

"Aurul are multe caracteristici care îl diferenţiază de alte investiţii. El nu poate fi multiplicat după bunul plac. Este o altă formă de bani. Pomul de Crăciun din aur ilustrează extraordinar de bine valoarea acestui metal", a declarat într-un comunicat fondatorul companiei Proaurum, Mirko Schmidt.

Pomul a fost realizat de Proaurum în colaborare cu Monetăria austriacă, iar monedele care îl compun prezintă, pe o parte, orga sălii aurite a Orchestrei Filarmonicii din Viena, iar pe cealaltă parte diverse instrumente.

Pomul de Crăciun poate fi vizitat începând din data de 3 decembrie până pe 15 decembrie la sediul societăţii Proaurum din Munchen.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62502691
Cele șase greșeli elementare pe care să nu le faci la petrecerea firmei. Sezonul de evenimente s-a deschis de Crăciun

Participarea la evenimente corporative, sau petreceri de firmă, intră „în fișa postului” în multe firme mari. În unele situații, menținerea unui echilibru între distracție și profesionalism poate fi dificilă.

62502675
Ce au făcut o ursoaică cu puii ei, într-o pădure din Neamț. Scena a fost filmată

O ursoaică și puii săi - trei la număr - s-au bucurat de zăpada așternută într-o pădure din județul Neamț.

62502669
Distracție pe gheață, la Iași. Sute de oameni au luat cu asalt patinoarul, la deschidere

S-a dat startul distracției pe gheață, la Iași. Sute de oameni, de toate vârstele, au luat cu asalt patinoarul din oraș.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.