Analiză INS. Care sunt cele mai scumpe piețe din România, dar și cele mai ieftine

×
Publicitate

Ardelenii au printre cele mai scumpe piețe din țară, arată o analiză a Institutului Național de Statistică. Aceleași produse sunt mai ieftine pe tarabele producătorilor din Brăila, dar și în multe zone din Moldova.

Specialiștii au comparat prețurile din 21 de județe, pentru un coș de legume și lactate de bază. Diferențele apar, printre altele, din cauza specificului agricol al fiecărei regiuni și a puterii de cumpărare.

Institutul Național de Statistică a luat în calcul prețurile produselor de bază - cartofi, roșii, ardei, castraveți, vinete, struguri, brânză, lapte și ouă.

În piețele din Sfântu Gheorghe, Alba Iulia, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și București, coșul de cumpărături depășea 60 lei în septembrie. De exemplu, în cea din centrul orașului Alba Iulia, prețurile au crescut cu 20% în ultimele luni.

„7 lei, 8 lei la struguri românești, la ardei iară 8 lei față de vară când au fost 5 lei. Cartofii iar au crescut prețul”, spune un comerciant.

Uneori, clienții își încearcă norocul și mai negociază.

„Destul de scumpe în comparație cu salariile și, de ce nu, cu pensiile oamenilor. La cartofi 2,5 lei, 2 lei, ardeii 7 lei”, spune o clientă.

În Cluj Napoca, de exemplu, clienții cumpără cantități mai mici față de anii trecuți.

Un coș de cumpărături de toamnă a costat aproape 60 de lei în Cluj-Napoca, orașul care are printre cele mai scumpe piețe din țară. La polul opus, aceleași produse sunt mult mai ieftine în piețele din Brăila, dar și din zona Moldovei.

Într-adevăr, același coș de cumpărături costă aproximativ 49 de lei în piața din Brăila. În Piatra Neamț este sub 52 de lei, iar în Iași puțin peste 52 de lei.

„Ridichii 2 lei, mărar 1,5 lei, pătrunjelul un leu. Eu zic că într-o ora să termin”, spune un vânzător de verdețuri.

„Noi, fiind fabrică de lactate, suntem producători cu prețuri super-super-mici. Urdă dulce avem la un preț de 10 lei 50, telemea la 18,50, avem și o telemea mai deosebită, măturată, la 26”, a transmis o vânzătoare de lactate.

„De circa zece ani tarifele n-au crescut decât o dată cu inflația. În funcție de prețurile practicate de ei se percep și tarifele. 17 lei și 35 de bani pe zi”, a explicat un administrator de piață.

Diferențele de prețuri apar din mai multe motive. Contează profilul agricol al regiunii. Dacă într-o zonă sunt mulți producători de cartofi atunci prețul lor va fi mai mic decât acolo unde aceștia sunt aduși de la câteva sute de kilometri.

„Prin simplul fapt că producem într-un anumit loc vom avea și un avantaj al unui preț mai mic. Cu cât lanțul de valoare este mai mare, cu cât intermediarii sunt mai mulți, cu cât distanța este mai mare, cu atât costul va crește”, a explicat managerul General AgroTransilvania Cluster.

„La momentul în care roșia costa 2 lei în piața din Craiova, în piața din Sibiu costa 8 lei. Există o bună distanță din zona Olteniei până la Sibiu. Nivelul de cumpărare este ridicat și atunci producătorul solicită și un preț mai bun”, a spus președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România.

De exemplu, potrivit INS, în septembrie, în Tulcea, un litru de lapte a trecut de 6 lei, în timp ce în Cluj Napoca era 3,5 lei. La Râmnicu Vâlcea, strugurii se vindeau cu peste 9 lei kilogramul, față de Miercurea Ciuc și Reșița unde costau 4 lei. Brânza de oaie avea un preț foarte mare în Zalău - 35 de lei kilogramul, în timp ce în Târgu Mureș, același produs se putea cumpăra cu 19 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62226620
Un tânăr a mers să dea examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise

Un tânăr de 24 de ani din Zalău și-a forțat norocul la examenul de conducere și în loc de permis s-a ales cu dosar penal. Candidatul s-a urcat la volan, chiar lângă polițist, după ce a consumat substanțe interzise.

62226623
Doi pui de urs au rămas blocați într-un container menajer, în timp ce căutau hrană. Cum au fost eliberați

În căutare de hrană, doi pui de urs au rămas captivi într-un container menajer pus de autorități într-o comună din județul Bistrița-Năsăud.

62226653
Tudor Gheorghe, mesaj pentru cei nevaccinați: Nu mă încurcă că nu vă vaccinați. Muriți în liniște

Tudor Gheorghe a transmis un mesaj dur celor care nu se vaccinează. Totul s-a întâmplat într-o emisiune din presa locală în care erau invitate mai multe persoane care criticau vaccinarea.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.