”Un grup de coordonare nucleară va fi creat în lunile următoare pentru a începe punerea în aplicare a acestei cooperări”, se spune în declaraţie, potrivit Agerpres.
Finlanda devine a zecea ţară europeană care se alătură iniţiativei franceze.
Deşi Franţa este singura ţară europeană dotată cu arme nucleare, pe lângă Marea Britanie, această iniţiativă asociază în mod voluntar şi alte state europene la descurajarea nucleară franceză, însă fără partajarea deciziei ultime, care rămâne în mâinile şefului statului francez.
Preşedintele finlandez Alexander Stubb a apreciat pe X că iniţiativa franceză vizează ”înainte de toate să întărească securitatea europeană” şi ”să prevină escaladările”, fără a se ”substitui descurajării nucleare a NATO”.
”Pentru Finlanda, cadrul prioritar de acţiune rămâne NATO şi Uniunea Europeană”, a adăugat el, dând asigurări că Finlanda nu intenţionează să găzduiască arme nucleare ”pe teritoriul său pe timp de pace”.
Anunţul a fost făcut în cadrul unui nou parteneriat strategic între Franţa şi Finlanda, ce urmează a fi semnat în cursul după-amiezii la Helsinki de cei doi miniştri de externe.
În martie, într-un discurs pronunţat la baza strategică franceză din Ile-Longue, în apropiere de Brest, Emmanuel Macron a actualizat doctrina franceză de descurajare nucleară.
Ce țări intră sub ”umbrela nucleară” a Franței
Ideea constă în a proiecta descurajarea franceză către aliaţii europeni, în special prin exerciţii comune şi, potenţial, prin desfăşurări temporare de elemente ale forţelor nucleare franceze în afara teritoriului Franţei, menţinând în acelaşi timp controlul naţional asupra armelor.
Iniţiativa de descurajare nu merge până la a oferi o umbrelă nucleară formală, precum cea a Statelor Unite, menţionează Reuters.
Opt ţări se asociaseră imediat acestei noi doctrine: Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia şi Danemarca. Lor li s-a alăturat în mai Norvegia.
Finlanda, care împarte o frontieră terestră de 1.340 km cu Rusia, şi-a întărit, la fel ca restul Europei, postura de apărare după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.
În aprilie 2023, Finlanda a aderat la NATO, punând capăt deceniilor de nealiniere militară.
În luna iunie, parlamentul de la Helsinki a adoptat o nouă legislaţie care ridică interdicţia totală a armelor nucleare în ţară.