Eugen Lovinescu. Biografie, opere și impactul în literatura română

Pe lângă activitatea sa de critic, a fost și sociolog al culturii, romancier, dramaturg și nuvelist. Lovinescu este cunoscut în special pentru teoria sincronismului și conceptul de mutație a valorilor estetice.

Eugen Lovinescu - biografie

Eugen Lovinescu s-a născut pe 31 octombrie 1881, în Fălticeni, județul Suceava și a fost al patrulea dintre cei șapte copii ai Profirei și ai lui Vasile T. Lovinescu, profesor de istorie.

A mers la gimnaziul Alecu Donici din localitatea natală, unde tatăl lui era director. Timp de patru ani, între 1892 și 1896, Lovinescu a fost coleg cu Mihail Sadoveanu.

În 1898 a absolvit Liceul Internat din Iași, urmând apoi cursurile Facultății de Litere din același oraș. La scurt timp s-a transferat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, secția de limbi clasice, pe care a absolvit-o în 1903. Aici a audiat cursurile lui Titu Maiorescu și alte personalități.

Citește și

Cum arată subiectul la Limba Română la Evaluare Națională 2025

În perioada studenției, în 1900, a colaborat la ziarul „România jună”, făcându-și debutul semnificat pe 22 octombrie 1903 cu studiul „O tragedie antică…” despre „Perșii” lui Eschil, publicat în revista Litere și arte, supliment al cotidianului Adevărul.

În perioada 1904 - 1906 a publicat foiletoane în Epoca, pe care mai apoi le-a strâns în cele două volume ale „Pașilor pe nisip”. A devenit profesor de limba latină, întâi la Școala Comercială, apoi la liceul Sfântul Petru și Pavel din Ploiești.

A făcut studii de doctorat în Franța și a obținut titlul de doctor în 1909, după ce a susținut teza principală „Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire” și a tezei complementare „Les Voyageurs français en Grece au XIX-e siecle”. Ambele teze au fost publicate în același an.

Lovinescu a revenit în România și în octombrie 1910 s-a transferat la liceul Matei Basarab din București, în același timp predând și ore de istorie la liceul Spiru Haret. În perioada Primului Război Mondial a scris mai multe articole politice care au apărut în publicații precum Flacăra, Lectura pentru toți, Naționalul, Românul și apoi au fost grupate în volumele „Pagini de război” și „În cumpăna vremii”, apărute în 1918 și 1919.

Conform lui Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu era cel mai important literar român. Criticul a încercat să schimbe gândirea și limbajul criticii literare românești, îndepărtând prejudecățile care dominau, la începutul secolului al XX-lea, literatura română.

A stabilit doctrina numită modernism prin ideile prezentate în „Sburătorul”, care a fost expusă în prima și cea mai controversată lucrare de sinteză a sa „Istoria civilizației române moderne”.

Lovinescu a colaborat de-a lungul timpului la publicații precum ”Convorbiri critice”, ”Viaţa românească”, ”Convorbiri literare”, ”Falanga”, ”Viitorul”, ”Cele trei Crişuri”, ”Noua revistă română”, ”Românul” (Arad), ”Flacăra”, ”Rampa”, ”Adevărul”, ”Naţionalul”, ”Adevărul literar şi artistic”, ”Mişcarea literară”, ”Cuvântul liber”, ”Săptămâna muncii intelectuale şi artistice”, ”Revista Fundaţiilor Regale”, ”Capitala”, ”Vremea”, ”Viaţa”, ”Timpul”, ”Kalende”.

A scris peste 60 de volume de critică, istoriografie literară, proză și traduceri. A fost susținut pentru a intra în Academia Română de către Mihail Sadoveanu și Ion Petrovici, însă Nicolae Iorga, un tradiționalist radical, refuza ideea de modernitate, așa că a respins candidatura lui Lovinescu la votul în plen.

Chiar și așa, criticul a devenit membru titular al Academiei Române, însă abia post-mortem, pe 10 septembrie 1991.

Lovinescu a scris și două romane despre Mihai Eminescu, nuvele, scenete, fantezii, romane, traduceri, teatru, iar în domeniul istoriei literare, Lovinescu a realizat lucrări importante precum „Titu Maiorescu” (I-II, 1940), „Petre Carp” (1941), „Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică” (1943), „Titu Maiorescu şi contemporanii lui” (I-II, apărute postum, în 1943-1944), precum şi „Antologia ideologiei junimiste” (1942).

Lovinescu a murit pe 16 iulie 1943, la București.

Curiozități despre Eugen Lovinescu

Soția lui Lovinescu a fost urmărită de Securitate, arestată și condamnată la 18 ani de închisoare

Soția lui Lovinescu a fost arestată după moartea criticului, pe când avea peste 70 de ani. A fost condamnată să execute închisoare politică, însă a reușit să salveze de percheziții unul dintre manuscrisele volumelor de Memorii publicat postum.

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost arestat în 1958 și condamnată la 18 ani de închisoare pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat din RPR”. Avea 71 de ani când a fost arestată. A murit la penitenciarul spital Văcărești, fiind aruncată într-o groapă comună din cimitirul închisorii.

Biblioteca lui Lovinescu a fost confiscată

Biblioteca lui Lovinescu a fost confiscată, iar cărțile lui au fost arse de Securitate într-o casă conspirativă din centrul Capitalei.

Apartamentul în care locuia a fost ocupat de procurorul militar Ioan Nistor

După arestarea soției sale, apartamentul din blocul situat în fața Facultății de Drept a Universității din București a fost ocupat de procurorul militar Ioan Nistor, care a fost și procuror secund în „procesul Ceaușescu”. A eliberat apartamentul abia în anul 2001, după un proces de lungă-durată. În acel spațiu funcționează fundația Casa Lovinescu.

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026