Evoluția din ultimele 24 de ore a turnat „gaz pe foc" pentru prețurile de pe piețele internaționale. Cel al petrolului a mai crescut cu opt procente, iar gazul a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Qatar a oprit producția de gaz lichefiat în urma unor atacuri cu drone lansate de Iran.
De la Teheran, un consilier al comandantului aramatei islamice iraniene a declarat că strâmtoarea Ormuz este închisă. Și a amenințat că Iranul va da foc oricui încearcă să o traverseze.
Corespondent PROTV: „Aceasta este Strâmtoarea Ormuz și punctele roșii pe care le vedem aici sunt petroliere, care așteaptă pentru că sunt deja zile de când nu se circulă. Dincolo de amenințările iranienilor, este foarte dificil să obțină polițe de asigurare - care ar trebui acum recalculate, au anunțat firmele de asigurare - pentru a lua în calcul acest nou risc de război, deci un cost suplimentar.”
În mod normal, trec în jur de 100 de petroliere pe zi pe aici, cea mai importantă arteră energetică a lumii. Potrivit estimărilor, 20% din livrările mondiale de petrol și până la 30% din gazul natural lichefiat, astfel că multe țări depind de aceste livrări.
„Dacă blocajul durează săptămâni sau luni, am putea vedea petrolul la prețuri cu mult peste 100 de dolari pe baril”, spune un analistul Ajay Parmar.
Deja prețul barilului de petrol Brent este în jur de 83 de dolari, cu 10 dolari mai mult decât săptămâna trecută, înainte de izbucnirea conflictului.
Dacă pe piețele internaționale rămâne preţul la nivelul de acum, am putea vedea scumpiri și la bezinăriile din România.
Iulian Lulea, economist-șef Concordia: „Pe un calcul mediu, să zicem, al creșterii prețului barilului de petrol pe piața internațională cu 10 dolari pe termen mediu, în prețurile combustibilului se pot aduce cu zero, șapte, poate spre un leu pe prețul pe litru, combustibilul are o pondere măricică aș zice, în coșul de consum 7-8%, semnificativ mai mare decât gazul.”
Piețele sunt afectate și de uriașa incertitudine privind extinderea conflictului.
Claudiu Cazacu, analist piețe externe: „Câteva zile nu e o problemă, piețele pe petrol și pe energie au o dimensiune speculativ-emoțională foarte puternică, tocmai fiindcă știu că se poate întâmpla ceva rău. Pentru noi, ca consumatori, contează foarte mult cât va dura și cât vor rămâne prețurile ridicate.”
Prețul gazului a urcat și mai abrupt. Gazul TTF, de referință pentru piața europeană, a crescut deja cu 40%, până aproape de 60 de euro pe MWh, nivel nemaiîntâlnit din 2023.
Prețurile au urcat în special după atacul din Qatar asupra unei instalaţii de gaz lichefiat. Țara a declarat forță majoră, iar producția a fost oprită.
Oricum, gazele de acolo tot prin strâmtoarea Ormuz ar trece, dar traficul este blocat.
În efortul de a se decupla de resursele fosile din Rusia, Uniunea Europeană a ajuns să consume acum cam 50% din gazul de care are nevoie din surse de gaz natural lichefiat. Deși nu Qatar e sursa principală, ci SUA, piețele reacționează.
Mihnea Cătuți, expert energie, EPG: „Cel mai mult va conta vremea. Dacă temperaturile continuă să crească, iar necesarul de consum de gaze pentru încălzire va fi mai mic, atunci efectul asupra prețurilor va putea fi controlat”
În România, autoritățile au anunțat că din aprilie se va aplica un mecanism pentru un preț reglementat al gazelor, ceea ce ar însemna că facturile nu ar trebui să crească.