Cine este scriitorul ungur care a câștigat premiul Nobel pentru Literatură în 2025. Opera lui László Krasznahorkai
Câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură din 2025 este László Krasznahorkai, un scriitor maghiar cunoscut pentru proza sa densă, somptuoasă și de atmosferă apocaliptică.
Cine este László Krasznahorkai
László Krasznahorkai s‑a născut în 1954 în orașul Gyula, situat în sud‑estul Ungariei, la 5 kilometri de granița cu România. A evoluat într‑un mediu care i‑a dat acces la zone rurale retrase — un spațiu literar pe care îl revendică ca scenă pentru primele sale opere.
Opera lui Krasznahorkai trebuie înțeleasă în contextul tradiției literare din Europa Centrală, care include influențe kafkiene, grotescul și absurdul, precum și o reflecție profundă asupra ordinii și dezordinii, a limitei dintre creație și distrugere, scrie NobelPrize.org.
O trăsătură definitorie a stilului său este proza cu fraze foarte lungi, complexe, adesea lipsite de puncte finale — o sintaxă continuă, care creează un efect de alunecare, de flux interior al conștiinței.
În decursul carierei sale, Krasznahorkai și‑a extins orizonturile și către Est, prin interes pentru culturile și estetica Japoniei și Chinei — experiențe care au nuanțat tonul contemplativ al unor lucrări bibliografice ulterioare.
Opere notabile și teme centrale
Cea dintâi operă majoră a venit în 1985, Sátántangó („Satantango”), care a devenit rapid un punct de referință în literatura maghiară. În roman apare un grup de locuitori ai unei ferme colective abandonate, care așteaptă un miracol sau un deznodământ transcendent. Întoarcerea în scenă a personajelor Irimiás și Petrina adaugă un element mesianic, dar și de manipulare și amăgire.
Alte titluri esențiale includ:
- Az ellenállás melankóliája („The Melancholy of Resistance”) — un roman care adaugă elemente de fantastic și groază, pornind de la spectacolul sinistru al unei balene moarte adus în oraș.
- Háború és háború („War & War”) — produsul visului unui arhivist modest din Budapesta de a folosi un text epic vechi pentru a-și reconstrui viața în New York.
- Báró Wenckheim hazatér („Baron Wenckheim’s Homecoming”) — romanul despre întoarcerea în patrie a unui aristocrat ruin, în mâinile unor personaje înfrânte, cu călătorii și trădări, amintind de structura picarescă.
- Herscht 07769: Florian Herscht Bach‑regénye (2021) — amplasat într‑un orășel din Thuringia, Germania, este o carte scrisă „într‑o singură suflare” care confruntă terorile sociale cu frumusețea, punând în prim plan un protagonist credul și idealist.
Pe lângă aceste „epici apocaliptice”, scriitorul a abordat și povestiri mai lirice, în special în colecția Seiobo járt odalent (2008), care explorează fragilitatea actului artistic, legătura dintre frumusețe și impermanență, și rolul actorilor „marginali” care participă la creație, dar nu o cunosc pe deplin.
Una dintre povestirile remarcabile este scena unei heroni albe ce așteaptă nemișcată în mijlocul unui râu din Kyoto — simbol al așteptării, al atenției la detaliu și al contrastului între spectatori ocupați și fenomene subtile care trec neobservate.
Altă lucrare ce merită amintită este Aprómunka egy palotáért: bejárás mások őrületébe („Spadework for a Palace: Entering the Madness of Others”), plasată în Manhattan, unde fantome literare (precum Herman Melville) bântuie realitatea și personajele sunt prinse între obsesie, imitație și rezistență.
Importanța și semnificația literară
Krasznahorkai este recunoscut ca un maestru al literaturii contemporane, iar Susan Sontag l‑a numit „stăpân al apocalipsei literare”. Opera lui pune de multe ori oamenii în fața forțelor interioare și exterioare care amenință să distrugă sensul și ordinea. Tensiunea între așteptare și deziluzie, între miracol și deznădejde, traversează majoritatea textelor sale.
De asemenea, combină grotescul cu contemplativul, cu pagini dominatate de violență sau anarhie și altele de o frumusețe estetică meditativă. Influențele est‑asiatice (Japonia, China) îi adaugă nuanțe subtile de reflecție estetică, echilibrând tensiunea central europeană și dramatismul apocaliptic.
Prin sintaxa lui lungă și efortul de a reda conștiințe colective, el nu scrie doar personaje individuale, ci entități în legătură cu spațiul, memoria și forțele istorice. Romanul său de revenire — cum e Báró Wenckheim hazatér — probează că tema întoarcerii, reconcilierii cu patria, cu exilul și cu revolta interioară este centrală în universul său literar.
Premiul Nobel îi recunoaște întreaga contribuție la literatura mondială: un scriitor care provoacă cititorul să suporte lungul — nu doar al frazelor, ci al experienței estetice — și să se înfrunte cu limitele sensului și cu posibilitatea fragilă a creației.
