16 milioane euro pentru restaurarea a 9 obiective turistice din România. Care vor fi acestea

×
Publicitate

După ani de paragină, o parte dintre monumentele importante ale României vor fi în sfârșit restaurate.

Ministerul Culturii alocă 16 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru ca 9 obiective, clădiri, sau situri arheologice să fie reabilitate și transformate în spații culturale. Cetatea Sarmizegetusa, parte a patrimoniului Unesco, este cap de listă.

Un kilometru de ziduri înconjoară ceea ce a fost, în urma cu două milenii, capitala dacilor. Turiștii, români și străini merg și acum să vadă ruinele cetăților, care aveau, cândva, rol de apărare. Ultima dată, locul a fost consolidat greșit în anii '80. În octombrie, toată fortificația vă fi restaurată.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: „Se va crea inclusiv o aplicație IT bilingvă, care să redea istoria monumentului din patrimoniul UNESCO. Utilizatorul vă avea acces la imagini ce reconstituie diverse localități din cetate din perioada daco-romană”

Cum Timișoara va fi capitală culturală, banii au fost direcționați și către Turnul de apă. Construcția impunătoare de peste 50 de metri înălțime vă adăposti spații culturale, un mic muzeu al cafelei, iar din vârf poate fi admirat orașul.

Mihai Moldovan, Asociația Heritage Of Timișoara: „Fostul turn de apă al orașului, unul dintre cele două turnuri gemene, construite în anul 1912 va fi un centru cultural alternativ. Vor putea susține diferite evenimente: conferințe, spații expoziționale, lansări de carte, ateliere”.

Se schimbă lucrurile și în Băile Herculane. Acolo, aproape două milioane de euro vor merge pentru restaurarea Vilei Elisabeta, locul de relaxare al împărătesei Sissy.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: „Clădirea va găzdui numeroase activități culutral artistice, precum și un muzeu, care să valorifice obiectele, documentele și informațiile speicifice muzeului, și nu în ultimul rând, o bibliotecă”.

La intersecția dintre Maria Rosetti și Vasile Lascăr din București găsim ceea ce a fost cândva cea mai mare farmacie din țară.

Casa Gheorghe Hotăranu are 247 de metri pătrați și va fi și ea restaurată. Vă găzdui sediul Colegiului farmaciștilor, dar și un Muzeu al Farmaciei.

Iar în Ploiești va fi restaurată casa memorială a compozitorului Paul Constantinescu. Pe lista mai sunt Casa artelor din Sibiu și conacul Marghiloman, de la Hagiesti, județul Ialomița.

În total, 9 proiecte de restaurare a monumentelor istorice vor primi 16 milioane de euro, prin programul Ro-cultură și cu sprijin norvegian și islandez. Lucrările vor executate în următorii 3 ani și jumătate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62147878
Se reiau spectacolele în teatrele din țară. Numărul de spectatori va fi limitat

S-a aprins din nou lumina în sălile de spectacol, iar actorii au urcat pe scenă. În toate teatrele din ţară au loc repetiţii, se montează decoruri, iar biletele au fost puse în vânzare. Deocamdată, numărul de spectatori va fi limitat.

62147111
Art Safari București. Peste 800 de exponate evaluate la 12 milioane de euro

O călătorie în lumea artei în două secole în care puteţi vedea, cum s-au transformat pictura, desenul, sau sculptură, de-a lungul timpului.

62146520
”Cartea pe roți”, librăria mobilă pentru românii care vor să citească. ”Sunt oameni care nu au văzut cărți”

Editurile și librăriile caută soluții pentru a salva piața de carte. Unele au vândut cărți la geam, altele au creat spații de lectură în parcuri sau supermarketuri.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.