Exista viata dupa moarte: Cum au ajuns medicii din Romania sa faca transplanturi fara sa fie platiti

×
Publicitate

Dupa trei decenii in care a trait cu fantoma pierderii singurului sau copil, ucis din neglijenta unui doctor, un psiholog spune ca exista totusi mila si omenie in sistemul nostru de sanatate.

Este unul dintre cei transplantati, dupa ce inca doua spitale de provincie au intrat in circuitul donarii de organe. La Tulcea, Baia Mare si Bucuresti, echipe formate din zeci de medici si asistente s-au ocupat de prelevari, transport si transplant. Ministerul Sanatatii a decis intre timp ca acesti oameni nu pot fi platiti.

Au trecut 30 de ani de cand baiatul Mariei, psiholog de profesie, s-a stins in urma unei erori medicale. Femeia si-a petrecut restul vietii ajutand copiii cu handicap. Ea spune ca abia ieri, la 63 de ani, bolnava de cancer, a primit o dovada ca sunt si medici care nu accepta ideea ca un suferind e condamnat la moarte.

A ajuns sa primeasca un ficat pentru ca doua familii din care soarta a rapit un fiu si un tata au acceptat recoltarea organelor. S-a intamplat, prima oara, in doua spitale locale, care au ales corect oamenii-cheie ce au mers sa vorbeasca cu rudele.

E timpul sa recunoastem ca in sistem sunt si oameni capabili sa puna pe primul plan atentia fata de pacienti, si nu atentiile de la pacienti. Doar ca si in aceste cazuri, in care medicii fac mai mult decat in fisa postului, Ministerul Sanatatii s-a obisnuit sa lase rasplata in grija bolnavilor. Dupa 3 luni in care 250 de romani au fost transplantati, coordonatorii fac in continuare munca voluntara.

Contrar promisiunilor Ministerului, nu primesc niciun leu pentru transplanturi.

"Ei nu sunt platiti pentru ca nu exista un ordin de ministru care sa reglementeze acreditarea acestor spitale implicate in procesul de donare. Propunerile au fost inaintate de Agentia de Transplant in august 2012."

Asadar, o hartie pe care oficialii Ministerului o tin de 8 luni in sertar tine pe loc salarizarea in functie de merit. Si exista pericolul ca entuziasmul celor care vin de acasa pentru a salva vieti sa scada in timp. Si odata cu el vor pali si sperantele acestor bolnavi ca se vor face bine intr-un spital din Romania.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Miracolul de Inviere.Salvate prin transplant,Stefania si Mirela au trait Pastele cu zambetul pe buze

Hristos a inviat, iar cei care cred in el si in mesajul lui de speranta si alinare au renascut si ei in ceasul tainic al noptii.

Povestea dresorului donator care a salvat mai multi pacienti dupa ce si-a luat viata in Vinerea Mare

A fost cu adevarat vinerea neagra pentru un tanar dresor de animale din Bucuresti, care si-a luat zilele pentru ca n-a mai vrut sa lupte cu soarta.

Exista viata dupa moarte. Romanii care au nevoie de transplant de plamani s-ar putea opera in tara

"Daca vreti sa va salvati bolnavii, va ajutam cu medici care ii pot invata pe ai vostri si cu proiecte prin care sa demarati un program propriu pentru transplant de plamani si de cord".

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat, vineri, că începe redactarea programului de guvernare, împreună cu PNL, USR şi UDMR.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.