Ce se întâmplă cu taberele pentru copii, pe perioada pandemiei

×
Publicitate

Ce mica-i vacanța mare! Acesta era cândva motto-ul oricărui copil care abia aștepta să își lase ghiozdanul deoparte și să plece în tabără cu colegii.

Din păcate, jocurile de grup și seratele muzicale au devenit amintiri în vreme de pandemie. Acum, în loc de zâmbete și voie bună, în taberele goale au rămas doar câțiva angajați, care curăță și dezinfectează de zor totul, în speranța că, măcar din iulie, lucrurile vor intra în normal.

La tabăra de la Râu Sadului, din apropierea Sibiului, unde mergeau în fiecare vară câte o sută de copii, acum răsună doar vocile angajaţilor, care şi-au păstrat obiceiurile de curăţenie. Este sigurul lucru pe care îl pot face, în lipsa unor reguli clare din partea autorităţilor.

Dorin Minea,administrator: "Ne aflam în sala de mese, sala e destul de spaţioasă şi chiar dacă numărul va fi mai mare, vom intra în 2 serii sau 3 şi vom păstra distanţa."

Şi în camerele cu vedere la poalele munţilor Cindrel şi Lotru pregătirile sunt în toi.

Citește și
Pădurea Băneasa – evadare în natură la marginea Bucureștiului. Ce poți face aici împreună cu familia
Pădurea Băneasa – evadare în natură la marginea Bucureștiului. Ce poți face aici împreună cu familia

Radu Pau, reprezentant Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Sibiu: "Deocamdată stăm, aşteptăm şi noi ok-ul de la forurile noastre superioare."

Organizatorii de tabere nu au primit o interdicţie clară, dar nici undă verde. Recomandarea este să aştepte ziua de 15 iunie, când lucrurile s-ar putea lămuri. Ei au pregătit deja tot felul de activităţi interesante prin care să evite contactul între grupurile de copii.

În România au mai rămas în jur de 70 de tabere şcolare de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Pădurea Băneasa – evadare în natură la marginea Bucureștiului. Ce poți face aici împreună cu familia
Pădurea Băneasa – evadare în natură la marginea Bucureștiului. Ce poți face aici împreună cu familia

Pădurea Băneasa este ultima mare pădure urbană aflată la marginea Bucureștiului și este una dintre cele mai accesibile zone naturale pentru locuitorii Capitalei. 

Destinația ascunsă din Grecia de care puțini au auzit. Turiștii vin aici pentru plajele virgine și atmosfera autentică locală
Destinația ascunsă din Grecia de care puțini au auzit. Turiștii vin aici pentru plajele virgine și atmosfera autentică locală

Departe de aglomerația din Santorini sau Mykonos, există o destinație ascunsă din Grecia care cucerește prin plaje virgine, ape limpezi și peisaje neatinse de turismul de masă.

Parcul Natural Văcărești – delta urbană din București și biodiversitatea sa surprinzătoare. Cum s-a format
Parcul Natural Văcărești – delta urbană din București și biodiversitatea sa surprinzătoare. Cum s-a format

Parcul Natural Văcărești este administrat de Asociația Parcul Natural Văcărești în parteneriat cu Primăria Municipiului București și alte instituții care se ocupă cu cercetarea, protecția și conservarea naturii. 

Recomandări
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Se schimbă modul în care își cumpără românii locuințele. Înainte să plătească zeci sau sute de mii de euro, tot mai mulți cumpărători analizează atent și cântăresc fiecare detaliu. 

Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto
Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto

La propunerea Ministerului Justiției s-a scos din OUG privind reforma administrației prevederea care spune că șoferii care nu își plătesc amenzile rutiere în termen de 90 de zile riscă suspendarea automată a permisului de conducere.

Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români
Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români

România trece printr-o epocă de aur a antreprenorilor locali, în ciuda dificultăților economice cu care se confruntă. Așa am ajuns ca, într-un timp scurt, să asistăm la preluări spectaculoase ale unor afaceri străine de către companii românești.