Senatul a votat legea pensiilor speciale. Opoziția susține că se menține sistemul de ”pensii nesimțite”
Proiectul de lege a fost votat cu 79 de voturi pentru şi 37 împotrivă şi va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Recalcularea pensiilor speciale a fost condiția pe care europenii au impus-o României prin PNNR, iar în joc sunt 3 miliarde de euro.
Proiectul a stat mai multe luni în Senat, iar Comisia Europeană şi Banca Mondială au transmis mai multe observaţii la lege.
Potrivit legii, pensiile speciale nu pot fi mai mari ca ultimul salariu primit, nu se vor mai putea cumula, iar cele mai mari decât salariul mediu vor fi taxate diferențiat.
Puterea s-a lăudat că a eliminat din calculul pensiei cinci sporuri, dar rămân totuși multe altele. Proiectul a trecut cu voturile PSD și PNL.
Amendamentele USR care prevedeau eliminarea tuturor pensiilor speciale şi trecerea acestora pe principiul contributivității au fost respinse.
De altfel, parlamentarii USR au protestat, susținând că, de fapt, se menține sistemul de pensii speciale.
Excepție ar fi făcut doar magistrații, pentru care opoziția propunea recalcularea. Potrivit proiectului, cei aproape 10.000 de beneficiari vor plăti un impozit de până la 15% şi nu vor mai cumula mai multe pensii speciale.
De asemenea, pensia nu va putea să depăşească leafa încasată până la retragerea din activitate. Sindicaliștii din Apărare și Interne, invitați la discuții, au protestat vehement.
Sursa: Pro TV
Etichete: pensii speciale , pensii , senat , Parlament
Dată publicare: 29-03-2023 12:35