Guvernul permite reluarea activității restaurantelor și a sălilor de spectacol de la 1 septembrie
Your browser doesn't support HTML5 video.
CITIȚI AICI textul complet al Hotărârii de Guvern din data de 31 august 2020.
Mai exact, Guvernul României a adoptat în ședința din 31 august, Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Noile reguli privind accesul în restaurante, săli de teatru și cinematografe - valabile din 1 septembrie 2020
Astfel, în hotărârea de Guvern din 31 august sunt implementate recomandările transmise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin Hotărârea numărul 43.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cele mai importante aspecte sunt legate de:
-► permiterea reluării activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, activitatea putând fii reluată în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
-► administratorii restaurantelor și cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât și a celor de la interior, trebuie să asigure o distanță de minimum 2 metri între mese și să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă;
-► se menține interdicția pentru activități de tip bar/club/discotecă;
-► reluarea activității cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție;
-► creșterea numărului persoanelor care pot participa la evenimente private, noile norme stabilind că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.
Premierul Ludovic Orban a anunțat la începutul ședinței de Guvern că Executivul va adopta o hotărâre prin care se modifică HG privind starea de alertă. Astfel, în aceste modificări sunt incluse toate prevederile necesare pentru reluarea activităților de cultură, spectacole și cinematografe de la 1 septembrie 2020.
De asemenea, Orban a anunțat că se modifică și prevederile referitoare la activitatea restaurantelor și a cafenelelor în spațiile închise.
”Imediat după adoptarea hotărârii de Guvern și publicarea în Monitorul Oficial, pentru fiecare domeniu, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii vor trebuie să emită în cursul zilei de astăzi ordinul comun privind regulile de protecție sanitară care trebuie respectate odată cu reluarea activității în domeniul culturii. Iar Ministerul Sănătății și cu Ministerul Economiei vor trebui să emită ordinul privind măsurile de protecție sanitară care trebuie respectate în cadrul restaurantelor, cafenelelor.” - a spus șeful Guvernului.
"Aici am inclus în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă un prag privitor la nivelul de răspândire a virusului la nivel judeţean, este vorba de 1,5 la mie cazuri cumulate în ultimele 14 zile şi am lăsat posibilitatea comitetelor judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, acolo unde, la nivel judeţean, nivelul de răspândire a virusului este mai mic de 1,5 la mie, dacă apare într-o localitate o creştere semnificativă, peste 1,5, să aibă posibilitatea să restricţioneze activitatea în localitatea respectivă, astfel încât să nu permitem răspândirea virusului şi de asemenea şi posibilitatea ca în judeţele unde indicatorul de 1,5 este depăşit, dacă sunt localităţi unde nivelul este sub 1,5, să se poată permite reluarea activităţii", a mai declarat premierul.
Guvernul condus de premierul Ludovic Orban s-a reunit în ședință, luni, înainte de şedinţa comună a Parlamentului în care se votează moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.
Sinteza declarațiilor premierului Ludovic Orban:
- Managerii de resturante să asigure respectarea regulilor de protecție.
- Domnul ministru Vela, suntem pregătiți cu hotărârea de Guvern?
Ministrul Marcel Vela: Suntem pregătiți.
- Domnul ministru Tătaru și doamna Anisie, în cursul zilei de astăzi vă rog să ajungeți la o formă aproape definitivă privind începerea anului școlar, iar mâine să avem o ședință, astfel încât să publicăm mâine ordinul.
- În Parlament, noi nu participăm la această poțiune de cianură. La ora 14 va trebuie să fim prezenți la moțiune.
Ședință de Guvern
Conform unui comunicat transmis de Guvern, citat de Agerpres, în şedinţă ar putea fi analizat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.
PNRR este documentul strategic al României care fundamentează priorităţile de reformă şi domeniile de investiţii la nivel naţional pentru instituirea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR). Sursa de finanţare este reprezentată de fondurile alocate pentru România în cadrul MRR şi în completare din surse alocate de la bugetul de stat.
PNRR are structura, domeniile de investiţii, domeniile de reformă şi alte componente stabilite conform MRR şi face obiectul procedurilor de negociere cu Comisia Europeană. Prin aprobarea PNRR, Guvernul acordă mandat Ministerului Fondurilor Europene pentru a desfăşura procedurile de negociere.
Proiectele de investiţii publice aferente domeniilor care se finanţează în cadrul PNRR trebuie să respecte cumulativ o serie de condiţii, inclusiv să contribuie la ameliorarea stării economice şi la creşterea capacităţii de rezilienţă a României. Totodată, trebuie să fie proiecte mature, cu un grad avansat de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi cu angajamente ferme din partea beneficiarilor finali de încheiere a contractelor de achiziţie publică sau a contractelor sectoriale, după caz, până la sfârşitul anului 2022 pentru minimum 70% din valoarea alocată sub formă de grant şi, respectiv, la sfârşitul anului 2023, pentru restul valorii alocate sub formă de grant. De asemenea, trebuie să obţină avizul conform al structurii din cadrul Ministerului Fondurilor Europene prin care să se confirme compatibilitatea cu recomandările specifice de ţară şi tranziţia verde şi digitală.
Un al proiect de ordonanţă de urgenţă vizează finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare "Electric Up".
Guvernul va decide şi în ceea ce priveşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Astfel, începând cu perioada de programare 2021-2027, municipiile reşedinţe de judeţ, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti şi oraşele care au în structura administrativ-teritorială sate aparţinătoare pot include aria teritorială a acestora pentru finanţarea din fonduri externe nerambursabile a următoarelor categorii de intervenţii: mobilitate urbană, regenerare urbană, alimentare cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor, infrastructură de drumuri de interes local şi conectivitatea acestora la reţeaua rutieră judeţeană.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează extinderea categoriilor de plăţi care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online. Astfel, pentru cererile de eliberare a paşapoartelor depuse în ţară, contravaloarea paşapoartelor se achită în contul Companiei Naţionale Imprimeria Naţională - S.A. prin mijloace de plată online, inclusiv prin intermediul Sistemului naţional electronic de plată online - SNEP sau prin unităţile bancare cu care Compania Naţională Imprimeria Naţională - S.A. încheie convenţii în acest scop.
De asemenea, tarifele aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial sau păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare vor putea fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor publice beneficiare ale sumelor.
Sursa: C.M.
Etichete: guvern , sedinta de Guvern , ludovic orban , teatru , spectacol , restaurante
Dată publicare: 31-08-2020 09:47