Iohannis: „Trebuie să găsim soluţii ca oamenii să meargă la biserică de Paşte”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că trebuie găsite soluţii astfel încât oamenii să poată merge la biserică de Paşte.

„Anul acesta, sărbătorile sunt la o distanţă mare. Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformaţii, iar la începutul lui mai vor sărbători creştinii ortodocşi. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în aşa fel încât lumea să poată să meargă şi la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane, mai degrabă în cadrul familial, dar cred că aceste lucruri sunt posibile. Nu îmi doresc - şi am spus acest lucru foarte clar de la început - să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele Sărbători de Paşti. Oamenii vor să meargă la biserică şi trebuie să găsim soluţii ca să meargă la biserică”, a spus Iohannis.

Şeful statului a participat, miercuri, alături de premierul Florin Cîţu şi mai mulţi membri ai Guvernului, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care a avut loc la Dăbuleni în judeţul Dolj.

Iohannis: Pentru România nu dorim o carantină naţională

 

Preşedintele a declarat că nu se doreşte o carantină naţională şi a făcut apel la respectarea restricţiilor şi pentru accelerarea campaniei de vaccinare.

Citește și
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

"Deciziile se iau în plan naţional şi pentru România nu dorim o carantină naţională, fiindcă nu rezolvă problema şi nu e aceeaşi situaţie în fiecare localitate. Credem că măsurile generale, restricţiile generale sunt acum în vigoare şi rămân în vigoare, iar acolo unde rata de infectare creşte se vor lua suplimentar măsuri şi se vor impune restricţii, cum sunt cele care, probabil, vor fi luate pentru Bucureşti, cu limitarea circulaţiei, într-un fel, în weekend", a afirmat Iohannis.

Klaus Iohannis

El a făcut apel la români să respecte restricţiile şi să se înscrie pentru vaccinarea anti-COVID.

"Setul de măsuri de care dispun autorităţile este cunoscut, sunt restricţiile care sunt în vigoare în toată ţara, sunt restricţiile care se iau suplimentar în localităţile care au o rată de infectare foarte mare şi, evident, este campania de vaccinare, care prinde din ce în ce mai multă viteză, însă trebuie să fim - şi trebuie să fiu foarte sincer - acest val trei, fiindcă suntem în valul trei, nu dispare de la sine. Pentru a domoli acest val trei este nevoie de respectarea restricţiilor şi de accelerarea campaniei de vaccinare. Prin combinaţia acestor două vom trece şi peste acest val trei. (...) Sunt foarte îngrijorat, situaţia este extrem de serioasă şi fac un apel la toţi românii să respecte restricţiile şi să se înscrie pentru vaccinare. Doar prin combinaţia acestor măsuri putem să trecem de pandemie", a spus Iohannis.

Preşedintele le-a transmis românilor să evite aglomeraţiile şi dacă merg la schi.

"Chiar dacă ninge, nu cred că este neapărat vremea potrivită pentru schi. Oricum, dacă mergeţi la schi, evitaţi aglomeraţiile, respectaţi distanţa", a afirmat Iohannis.

Şeful statului a precizat că, în weekend, va avea loc o reuniune a Consiliului European pe tema pandemiei, în format videoconferinţă.

"Pot să vă spun că o să fiu foarte ferm şi clar în Consiliu - trebuie să accelerăm vaccinarea (...) şi trebuie să luăm absolut toate măsurile care pot fi luate împreună cu producătorii de vaccinuri pentru a creşte viteza de vaccinare. Până acum, aceste solicitări pe care le-am avut şi eu şi alţii au dat rezultate, avem doze suplimentare. De exemplu, în aceste două săptămâni, ultimele două săptămâni din martie, primim multe doze suplimentare dintr-un vaccin care este foarte căutat şi cred că se poate face mai mult. În paralel, vom discuta despre certificatul care arată dacă o persoană a fost vaccinată, a avut boala sau a făcut un test şi aceste chestiuni vor fi probabil lămurite în cursul acestui Consiliu", a precizat Klaus Iohannis.

De asemenea, preşedintele a subliniat că România are doze suficiente de vaccin şi că foloseşte, ca stat membru al UE, vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului.

"Sunt optimist că vom reuşi acum, la sfârşitul lui martie şi în aprilie, să vaccinăm sute şi sute de mii de persoane în plus, ceea ce evident va duce la stăpânirea extinderii pandemiei. Nu se ia în calcul să importăm nimic ce nu este agreat în Uniunea Europeană", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a participat, miercuri, alături de premierul Florin Cîţu şi mai mulţi membri ai Guvernului, la prima acţiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deşertificată din sudul României, care a avut loc la Dăbuleni în judeţul Dolj.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

Curg atacuri în valuri, dinspre PSD, către premierul Ilie Bolojan și USR. Sorin Grindeanu și-a luat întăriri din partid și așteaptă rezultatul referendumului intern, privind participarea la guvernare.

Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare
Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie şi doar dacă această guvernare produce rezultate pentru cetăţeni. 

Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”
Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”

România a activat planurile de asistență consulară și de evacuare pentru cetățenii din Iran încă de la jumătatea lunii ianuarie, iar personalul diplomatic neesențial a fost deja retras, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.