Iohannis o critică pe Firea: ”Binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier”

61955459
Facebook.com

Prezent la conferința ”We are inventing the future”, președintele Klaus Iohannis a lansat săgeți către primarul general Gabrela Firea, spunând că dezvoltarea economică a țării este îngreunată de lipsa unor proiecte de infrastructură în București.

Șeful statului a făcut aceste afirmații în contextul lansării oficiale a Parcului Științific de la Măgurele de către Consiliul Județean Ilfov, dezvoltat în jurul Laserului de la Măgurele.

Iohannis a declarat că în zona București-Ilfov ”este nevoie de acțiune”, pentru ca România să înceapă să asigure o calitate ridicată a vieții.

Dincolo de impactul direct în sfera cercetării, Parcul Științific Măgurele reprezintă o oportunitate de diversificare a polilor de dezvoltare din proximitatea capitalei, prin realizarea de investiții în sudul acesteia.

 

Citește și
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

Dar, pentru a atrage talent național și internațional, contează nu doar oportunitatea unei cariere, ci și asigurarea unei calități ridicate a vieții. De aceea, este important ca proiectele de infrastructură să țină și ele pasul.

Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Științific Măgurele se poate crește popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, și pentru angajați. Din păcate, binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane București-Ilfov, și aici este nevoie de acțiune. - a spus președintele Klaus Iohannis.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, în cadrul Conferinței „We are inventing the future! Our bet on science!”, de la Palatul Regal:

”Ne aflăm astăzi în Sala Tronului din Palatul Regal. Acest palat a fost construit în perioada interbelică pentru a fi centrul politic al României reîntregite. Integrarea provinciilor separate de-a lungul secolelor a însemnat un efort considerabil, atât pe plan politic, cât și economic și social, și nu s-a terminat.

Acum, când marcăm 100 de ani de existență ca stat național unitar, România are în față provocarea de a reduce decalajele economice și sociale pe care încă le are în raport cu Vestul Europei.

Modernizarea României în următoarele decenii depinde, într-o măsură decisivă, de investițiile în inovare, care să conducă la dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere, capabilă să exploateze inteligent și sustenabil provocările tehnologice ale viitorului.

Trebuie acordată o atenție deosebită stimulării proiectelor majore în domenii strategice și cu valoare adăugată ridicată.

O astfel de investiție este și dezvoltarea Parcului Științific Măgurele. Acest proiect este primul de o asemenea însemnătate din țara noastră și marchează un pas foarte important spre creșterea conectivității dintre mediul academic și cel privat, pentru fructificarea rezultatelor cercetării în activități economice cu valoare adăugată.

Iată cum o inițiativă de succes, precum Infrastructura Luminii Extreme - Fizica Nucleară, poate deveni punctul de pornire al unui demers integrat de dezvoltare regională.

În acest context, este esențială finalizarea infrastructurii de cercetare și contez pe sprijinul tuturor celor care au un rol în acest sens.

Măgurele este, din multe puncte de vedere, unul dintre principalele centre ale cercetării românești, și a fost de multă vreme. Cu cinci institute naționale de cercetare-dezvoltare, o facultate și două companii de inginerie, orașul este deja bine cunoscut în domeniul fizicii. Potențialul de dezvoltare al zonei rămâne, însă, în continuare unul foarte ridicat.

Felicit implicarea autorităților județene și locale, în colaborare cu asociațiile internaționale de profil, pentru promovarea conceptului de parc științific și alocarea concretă de resurse în acest sens, cum tocmai ne-a prezentat domnul Președinte al Consiliului Județean, domnul Marian Petrache.

Proiectul va aduce o serie de beneficii atât comunității locale, cât și întregii țări.

În primul rând, poate stopa și chiar inversa exodul de talent din domeniul cercetării, generat inclusiv de lipsa unei infrastructuri adecvate pentru derularea unor proiecte avansate de cercetare.

În al doilea rând, Parcul Științific Măgurele va permite dezvoltarea unui mediu atractiv pentru tipul de cercetare interdisciplinară care contribuie, din ce în ce mai mult, la transferul de bune practici și de inovații între diverse ramuri ale științei.

Stimați invitați,

Cercetarea este indispensabilă oricărei strategii de creștere economică sustenabilă.

România a redus din decalajul care o separa de Europa de Vest în ultimii 15 ani. Cu toate acestea, pentru a reuși detașarea de grupul statelor care au economii cu venituri medii, trebuie să investim în tehnologiile viitorului.

Parcurile științifice reprezintă un ecosistem propice pentru o astfel de dezvoltare, prin facilitarea cooperării dintre sectorul privat, centrele de cercetare și toți ceilalți parteneri interesați.

Companiile cu activitate bazată pe cunoaștere și inovare pot deveni un catalizator important pentru dezvoltarea cercetării științifice, cu aplicabilitate directă în economia țării noastre și, de ce nu, chiar în afara granițelor.

Dincolo de impactul direct în sfera cercetării, Parcul Științific Măgurele reprezintă o oportunitate de diversificare a polilor de dezvoltare din proximitatea capitalei, prin realizarea de investiții în sudul acesteia.

Dar, pentru a atrage talent național și internațional, contează nu doar oportunitatea unei cariere, ci și asigurarea unei calități ridicate a vieții. De aceea, este important ca proiectele de infrastructură să țină și ele pasul.

Prin asigurarea unui acces rapid către Parcul Științific Măgurele se poate crește popularitatea zonei pentru investitori, pentru cercetători, dar, sigur, și pentru angajați. Din păcate, binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier sau lipsa unui sistem de transport feroviar suburban sunt câteva dintre elementele care reduc atractivitatea zonei metropolitane București-Ilfov, și aici este nevoie de acțiune.

Doamnelor și domnilor,

Înainte de a încheia, doresc să subliniez cât de mult contează perseverența în a fructifica oportunitățile de dezvoltare a infrastructurii științifice.

Din nefericire, în ultimii ani, multe studii de fezabilitate nu au fost urmate și de alocarea fondurilor pentru materializarea efectivă a proiectelor. Parcul Științific Măgurele este o excepție fericită, unde atât terenul, cât și o parte importantă a resurselor financiare necesare sunt deja puse la dispoziția proiectului.

Creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, dar și a investițiilor particulare, reprezintă o necesitate pentru ca România să-și poată dezvolta infrastructura de cercetare.

Este clar că domeniul cercetării beneficiază de tot mai multă atenție, atât în discuțiile preliminare pe marginea următorului exercițiu bugetar al Uniunii Europene, cât și din partea companiilor care abordează inovarea ca pe o pârghie principală în menținerea competitivității.

Mai mult, este evident că investițiile în acest domeniu au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice, demonstrând cât este de importantă susținerea din partea statului, atât în sfera cercetării-dezvoltării-inovării, cât și a educației, acolo unde sunt formați viitorii specialiști.

Nu este târziu să răspundem nevoii de stabilitate și flexibilitate în dezvoltarea și atragerea talentului necesar industriei viitorului.

Doar atunci când gândim strategic, pe termen lung, contribuim într-o manieră sustenabilă la construirea unei Românii dezvoltate și inovatoare.

Îmi doresc foarte mult ca atunci când voi merge din nou la Măgurele să am ocazia de a vedea ultimele progrese științifice din domeniu, realizate de către cei mai buni specialiști din Europa, dar și să aflu despre aplicațiile cu impact economic create aici.

Așadar, îi felicit pe toți cei implicați în dezvoltarea Parcului Științific Măgurele și le urez mult succes în atingerea obiectivelor!

Vă mulțumesc!”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

Curg atacuri în valuri, dinspre PSD, către premierul Ilie Bolojan și USR. Sorin Grindeanu și-a luat întăriri din partid și așteaptă rezultatul referendumului intern, privind participarea la guvernare.

Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare
Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie şi doar dacă această guvernare produce rezultate pentru cetăţeni. 

Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”
Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”

România a activat planurile de asistență consulară și de evacuare pentru cetățenii din Iran încă de la jumătatea lunii ianuarie, iar personalul diplomatic neesențial a fost deja retras, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.