Ciolacu dă semnalul, după rezultatul dezastruos: ”PSD are nevoie de un nou început”
El spune că e timpul unei analize la nivel central, pentru că PSD are nevoie de un nou început.
”Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidenţiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce şi în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiţi: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Şi atunci, şi acum, s-au făcut doar analize judeţene, nimic la nivel naţional. Acum cred că e timpul să vedem unde am greşit cu adevărat la nivel central, să judecăm raţional şi apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, scrie Ciolacu pe Facebook.
El a felicitat toţi românii din ţară şi din străinătate care au înţeles cât de important este votul lor, indiferent de opţiunile exprimate.
”Mulţumiri speciale le adresez şi buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna!”, a mai spus el.
Potrivit Biroului Electoral Central, Klaus Iohannis a adunat 66 la sută din voturi, iar Viorica Dancila, 34 la sută din voturi, ceea ce înseamnă peste 6,4 milioane de voturi pentru fostul președinte și 3,3 milioane pentru candidatul PSD.
La nivel național Iohannis a fost votat de 63 % dintre români, iar Viorica Dăncilă de 37 %. Față de primul tur PSD a mai câștigat doar în 5 județe, față de 10 în turul întâi. Este vorba de Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Giurgiu.
Diferența a fost însă uriașă la votul din diaspora, unde șeful statului a obținut 94% din voturile românilor de peste hotare. Participarea la vot a fost de aproape 55 %.
Marţi, Comitetul Executiv al PSD se reuneşte pentru a analiza rezultatul alegerilor.
Sursa: Pro TV
Etichete: alegeri prezidentiale , marcel ciolacu , PSD , scandal , viorica dancila
Dată publicare: 25-11-2019 10:10