Planuri de revoltă în PSD, după alegeri. Cine complotează pentru a o înlocui pe Dăncilă

×
Publicitate

Pentru social-democrați, înfrângerea Vioricăi Dăncilă nu a fost o surpriză. Singură necunoscută era diferența față de Klaus Iohannis.

După aflarea rezultatelor, într-un discurs scurt, Viorica Dăncilă le-a mulțumit celor care au votat-o, și le-a transmis colegilor că nu are de gând să-și dea demisia.

În spatele său se fac însă deja planuri pentru debarcarea de la șefia PSD.

Viorica Dancila, președinte PSD: „Vreau să le mulţumesc celor care au mers la vot, tuturor celor care au votat cu inima. Vom vom face numărătoare paralelă pentru că atunci vom aveam cu adevărat rezultatul votului”.

După anunțarea primelor rezultate, Viorica Dăncilă a avut un discurs neobișnuit de scurt - mai puțin de două minute- și a avut grijă să le transmită colegilor că rezultatul nu ar fi chiar o înfrângere.

Viorica Dancila, președinte PSD: „Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la europarlamentare iar azi avem peste trei milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem voturile pe care le aveam la parlamentarele din 2016 și care ne-au permis să intrăm la guvernare”

Unii dintre liderii care au sosit la sediul central al partidului au cerut urgent o analiză a rezultatelor. Dăncilă le-a spus că, în momentul în care a fost desemnată candidat, era cotată cu 9% în sondaje și că partidul nu s-a refăcut după condamnarea lui Liviu Dragnea. O analiză a rezultatelor este programată marți, când președinții de organizațiilor locale au fost convocați la București.

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD: „Vreți să vorbimb în această seară despre decapitări, cuțite lungi, săbii. Nu ar fi corect și nu din partea mea. Nu am venit aici nici să cântăm prohodul, nici să facem calcule ce se întâmplă de mâine"

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: „Eu cred 100% că în diaspora a fost faudă pentru că ați văzut pubele închise, deschise, nesigilate, oameni beți prin secțiile de vot în Grecia, deci harababură"

Victor Negrescu, vicepreședinte PSD: „Modernizarea se poate face dacă luăm decizii împreună cu toți nu doar să așteptăm"

 

Cine vrea să îi ia locul lui Dăncilă în fruntea PSD

 

Potrivit unor surse din partid, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, le-ar fi propus Vioricăi Dancila dar și lui Orlando Teodorovici, numărul doi în partid, câte un loc de parlamentar la viitoarele alegeri din toamna. În schimb, aceștia ar trebui să cedeze lui Ciolacu conducerea formațiunii.

Și Gabriela Firea susținută de liderul de la PSD Olt, Paul Stănescu, ar vrea să preia conducerea, doar că primarul general al Capitalei nu are prea muți susținători în partid.

Social democrații se așteptau la o înfrângere în această seară, dar nu la una atât de dramatică. Dacă ar fi obținut pste 40 de procente, Viorica Dăncilă intenționa să își negocieze menținerea în fruntea de președinte al partidului. La acest scor însă, nu o va mai putea face.

Deși nu mai este membru PSD , fostul ministru de interne Gabriel Oprea a venit aseară la sediul partidului.

Întrebată de jurnaliști de prezența acestuia, Viorica Dăncilă le-a explicat acestora că Oprea ar deține funcția de vicepreședinte în Comitetul Executiv al PSD.

La plecare Viorica Dancila a declarat din nou că nu va demisiona de la conducerea PSD

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62083970
Promisiunile președintelui. Ce a spus Iohannis că va rezolva dacă va câștiga un nou mandat

Înainte de a câștiga al doilea mandat în funcția de președinte al României, Klaus Iohannis a făcut câteva promisiuni foarte importante în campania electorală sau .. a lăsat să se înțeleagă faptul că unele probleme vor fi rezolvate dacă va câștiga.

62094423
CTP a ”simțit” că Dăncilă va pierde rău după ce a văzut-o pe Olguța: ”Era verde”

Cristian Tudor Popescu a povestit la Pro TV, într-o ediție specială, că și-a dat seama că va exista o diferență mare între voturile obținute de Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă în turul 2 al alegerilor după ce a văzut-o votând pe Olguța Vasilescu.

62094422
CTP: Ce trebuie să facă politicienii după participarea record a românilor din diaspora

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a fost invitat duminică într-o ediție specială a Știrilor Pro TV, dedicată turului al 2-lea al alegerilor prezidențiale.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.