Ciolacu dă semnalul, după rezultatul dezastruos: ”PSD are nevoie de un nou început”

62094502
Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu afirmă că rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost dezastruos pentru PSD şi vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare.

El spune că e timpul unei analize la nivel central, pentru că PSD are nevoie de un nou început.

Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidenţiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce şi în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiţi: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Şi atunci, şi acum, s-au făcut doar analize judeţene, nimic la nivel naţional. Acum cred că e timpul să vedem unde am greşit cu adevărat la nivel central, să judecăm raţional şi apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, scrie Ciolacu pe Facebook.

El a felicitat toţi românii din ţară şi din străinătate care au înţeles cât de important este votul lor, indiferent de opţiunile exprimate.

Mulţumiri speciale le adresez şi buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna!”, a mai spus el.

Potrivit Biroului Electoral Central, Klaus Iohannis a adunat 66 la sută din voturi, iar Viorica Dancila, 34 la sută din voturi, ceea ce înseamnă peste 6,4 milioane de voturi pentru fostul președinte și 3,3 milioane pentru candidatul PSD.

La nivel național Iohannis a fost votat de 63 % dintre români, iar Viorica Dăncilă de 37 %. Față de primul tur PSD a mai câștigat doar în 5 județe, față de 10 în turul întâi. Este vorba de Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Giurgiu.

Diferența a fost însă uriașă la votul din diaspora, unde șeful statului a obținut 94% din voturile românilor de peste hotare. Participarea la vot a fost de aproape 55 %.

Marţi, Comitetul Executiv al PSD se reuneşte pentru a analiza rezultatul alegerilor.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61945308
Firea, despre ”prăbușirea” PSD: ”Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?”

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a transmis un mesaj de îngrijorare, luni, pe Facebook, după rezultatul dezstruos înregistrat de candidatul PSD la alagerile prezidențiale, Viorica Dăncilă.

62094439
Planuri de revoltă în PSD, după alegeri. Cine complotează pentru a o înlocui pe Dăncilă

Pentru social-democrați, înfrângerea Vioricăi Dăncilă nu a fost o surpriză. Singură necunoscută era diferența față de Klaus Iohannis.

62083970
Promisiunile președintelui. Ce a spus Iohannis că va rezolva dacă va câștiga un nou mandat

Înainte de a câștiga al doilea mandat în funcția de președinte al României, Klaus Iohannis a făcut câteva promisiuni foarte importante în campania electorală sau .. a lăsat să se înțeleagă faptul că unele probleme vor fi rezolvate dacă va câștiga.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 07h36m59s018
„Biserica de pe trotuar” din Constanța, demolată după ani de procese. Construcția a fost ridicată fără autorizație

După ani de procese și controverse, „biserica de pe trotuar", din Constanța, a fost pusă la pământ. Lăcașul de cult „Izvorul Tămăduirii" a fost demolat, bucată cu bucată, după ce instanța a emis o hotărâre definitivă privind desființarea construcției.

Paul al romaniei inquam photos adel al haddad
Paul al României cere din nou Franței să blocheze predarea sa în țară: „Mă persecută de 30 de ani”

Prinţul Paul al României a încercat din nou, miercuri, să ceară justiţiei franceze să împiedice revenirea sa în țară, unde are de executat o sentință.

Nicusor dan new york presidency
Nicuşor Dan, despre alegerile anticipate: „Românii nu-şi doresc în niciun caz asta”. Ce le cere partidelor

Alegerile anticipate înseamnă patru-şase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide şi cred că românii nu-şi doresc în niciun caz asta, a declarat președintele Nicușor Dan într-un interviu pentru Agerpres.