Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban, acuzat că e „calul troian” al lui Putin în UE. Ungaria oferă vize rușilor și le deschide larg porțile Uniunii

Partidul Popular European (PPE) a ridicat obiecţii în materie de securitate în urma unei decizii a Ungariei de a relaxa restricţiile pentru vizele acordate cetăţenilor ruşi şi belaruşi, temându-se că aceasta ar putea alimenta spionajul în UE.  

Manfred Weber, preşedintele PPE, i-a scris şefului Consiliului European, Charles Michel, pentru a-i spune că noile reguli din Ungaria ar putea "crea lacune grave pentru activităţile de spionaj, reprezentând un risc grav pentru securitatea naţională".

"Această politică ar putea, de asemenea, să faciliteze deplasarea ruşilor în spaţiul Schengen, ocolind restricţiile impuse de legislaţia UE", atrage atenţia Weber în scrisoarea sa.

Guvernul de la Budapesta nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail de Reuters. Nici biroul lui Michel nu a comentat scrisoarea, care evidenţiază tensiunile dintre instituţiile UE şi Ungaria, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi care încearcă să menţină relaţii cordiale cu Rusia în ciuda războiului din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că va lua legătura cu Ungaria cu privire la noile reguli şi că Budapesta este obligată să verifice dacă acestea respectă reglementările Schengen.

Citește și
volodimir zelenski
Un stat NATO acuză Ucraina că „şantajează” ţările care sunt favorabile negocierilor de pace: „Nu-i putem lăsa să facă asta”

Luna aceasta, Ungaria a extins programul său de imigraţie "card naţional" pentru a include, printre alţii, ruşii şi bieloruşii.

Titularul unui astfel de card are dreptul să lucreze în Ungaria fără autorizaţie de securitate şi îşi poate aduce familia în ţară.

Viktor Orban este aliatul lui Vladimir Putin

Acesta este valabil doi ani, dar poate fi prelungit. Oficial, titularul cardului nu este un lucrător invitat şi, prin urmare, nu apare nici în statistici şi nici în diferitele cote naţionale.

Decizia Ungariei privind vizele a venit la un an după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a trei înalţi funcţionari - doi ruşi şi un maghiar - ai Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), o bancă din Budapesta controlată de Rusia.

Angajaţii băncii s-au bucurat de imunitate diplomatică deplină şi au putut călători liber în UE. Sub presiunea Statelor Unite, Ungaria s-a retras din IIB, dar şi-a exprimat frustrarea că a fost nevoită să facă acest lucru.

Luna aceasta, prim-ministrul ungar Viktor Orban, care a preluat preşedinţia semestrială a UE la 1 iulie, şi-a înfuriat partenerii europeni vizitând Moscova pentru a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin despre un potenţial acord de pace în Ucraina.

Orban a criticat vehement ajutorul militar occidental pentru Ucraina şi a blocat decizii în UE favorabile Ucrainei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult