Ţara declarată de ONU "Campionul Pământului". Ce măsuri a luat preşedintele

61907667
iStock

Costa Rica a primit titlul ''Campionul Pământului'', acordat de ONU.

Costa Rica a fost desemnată de ONU drept "Campionul Pământului" pentru rolul său de prim plan în combaterea schimbărilor climatice, a anunţat Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) vineri, informează dpa şi EFE.

Ţara din America Centrală a primit cea mai importantă distincţie a ONU în domeniul mediului ca o recunoaştere a politicilor sale de protecţie a naturii şi a angajamentului său de a pune în aplicare programe pentru reducerea emisiilor în atmosferă şi de a lupta împotriva schimbărilor climatice.

''Costa Rica a fost un pionier în protecţia păcii şi a naturii şi dă un exemplu pentru regiune şi pentru lume'', a declarat Inger Andersen, directorul executiv al UNEP, într-un comunicat de presă.

"Emisiile globale ating niveluri record şi trebuie să acţionăm acum pentru a trece la economii mai curate şi mai rezistente'', a adăugat oficialul ONU.

Citește și
Iranul intră în tranziție după moartea liderului suprem: Președintele Pezeshkian, în fruntea unui triumvirat
Iranul intră în tranziție după moartea liderului suprem: Președintele Pezeshkian, în fruntea unui triumvirat

Este pentru prima dată când o ţară primeşte premiul la categoria ''leadership politic'', care recunoaşte efortul de pionierat al ţării din America Centrală în realizarea sustenabilităţii prin plasarea preocupărilor de mediu în centrul strategiilor politice şi economice de zeci de ani. În trecut printre câştigători s-au numărat doar persoane - lideri mondiali sau inventatori de tehnologii.

În februarie trecut, Costa Rica a prezentat Planul naţional de decarbonizare, cu obiective pe termen mediu şi lung pentru reformarea unor sectoare precum transportul, energia, gestionarea deşeurilor şi utilizarea pământului. Prin aceste măsuri, ţara încearcă să atingă zero emisii în 2050.

Peste 98% din energia din Costa Rica este deja regenerabilă şi mai mult de jumătate din ţară este acoperită de păduri după "o muncă dureroasă pentru a inversa decenii de defrişare", potrivit UNEP.

Succesul realizărilor ţării din America Centrală în ceea ce priveşte sustenabilitatea arată că plasarea preocupărilor de mediu în centrul strategiilor sale politice şi economice este "realizabilă şi viabilă din punct de vedere economic", potrivit ONU.

Premiul va fi primit de preşedintele Costa Rica, Carlos Alvarado Quesada, la 26 septembrie la New York în timpul Adunării Generale a ONU.

Necesitatea unei acţiuni globale puternice împotriva crizei climatice va fi în centrul dezbaterilor la Summitul pentru acţiuni climatice convocat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, luni la New York.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Iranul intră în tranziție după moartea liderului suprem: Președintele Pezeshkian, în fruntea unui triumvirat
Iranul intră în tranziție după moartea liderului suprem: Președintele Pezeshkian, în fruntea unui triumvirat

Trei înalţi responsabili, printre care preşedintele Massoud Pezeshkian, vor asigura tranziţia în Iran după moartea liderului suprem Ali Khamenei, a anunţat duminică unul dintre consilierii acestuia.

Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul
Democraţii cer votarea unei rezoluţii care să-l împiedice pe Donald Trump să intre în război cu Iranul

Liderii democrați din Congresul SUA au cerut votarea rapidă a unei rezoluții care să-l împiedice pe președintele Donald Trump să intre în război cu Iranul fără aprobarea legislativului, după atacul lansat de SUA și Israel asupra Republicii Islamice.

Alertă teroristă pe tot teritoriul Statelor Unite. Operațiuni speciale ale Secret Service. Unde se află președintele Trump
Alertă teroristă pe tot teritoriul Statelor Unite. Operațiuni speciale ale Secret Service. Unde se află președintele Trump

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a ridicat sâmbătă nivelul de alertă teroristă în Statele Unite, ca urmare a lansării atacului comun americano-israelian împotriva Iranului, au informat surse din cadrul agenţiei pentru posturile CNN şi Fox News.

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre
Liderul suprem iranian Khamenei ar fi fost ucis. Urale puternice pe străzile din Teheran, oamenii aplaudă de la ferestre

Liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis în urma atacului asupra Iranului de sâmbătă dimineață, susțin mai multe surse israeliene și americane. Informația a fost prezentată inclusiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.