Summitul despre pacea din Ucraina fără Ucraina. Ce mize ascunde marea întâlnire dintre Trump și Putin, din Alaska

×
Codul embed a fost copiat

După ce aliații europeni ai Kievului au denunțat intenția lui Donald Trump de a negocia singur cu Vladimir Putin pacea din Ucraina, Casa Albă ia în considerare să-l invite și pe Volodimir Zelenski la întâlnirea dintre președintele american și cel rus.

Cel puțin așa susțin unele surse de la Casa Albă citate de postul NBC. Rămâne de văzut dacă Vladimir Putin va accepta să se afle în preajma lui Zelenski, ca să nu mai vorbim de o întâlnire față-n față.

„Alaska va fi locul în care președintele rus Vladimir Putin va încerca să vândă acordul teritorial al secolului, determinând Kievul să predea și zone pe care armata rusa încă nu le-a putut ocupa”, observă un editorial CNN.

Nigel Gould-Davies, cercetător principal pentru Rusia și Eurasia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice: „Ar fi interesant de știut cine a propus Alaska. Simbolistica este străvezie și ne e ușor să ni-l imaginăm pe Putin argumentând în felul următor: cândva noi (rușii) am stăpânit Alaska și am dat-o (vândut-o Statelor Unite în 1867, pentru 7,2 milioane de dolari). Deci și Ucraina ar trebui să ne dea nouă acum aceste teritorii. Deci, din punct de vedere tactic, locul ales pare să favorizeze Rusia, la fel ca formatul bilateral”.

Analiștii occidentali sunt de acord că, dacă s-ar concretiza în termenii cunoscuți până acum, summitul Trump- Putin din Alaska ar fi dezastruos pentru Kiev.

Citește și
putin harta
Putin vrea să schimbe granițele Ucrainei la summitul din Alaska. „SUA au acceptat de facto propunerea” - Kyiv Independent

Nik Paton Walsh, corespondent CNN: „Atmosfera de la Kremlin trebuie să fie jubilatorie. Au obținut prima vizită a lui Putin în SUA din ultimii 10 ani, adică o reabilitare semnificativa a Moscovei pe scena internațională, bașca un summit despre pacea din Ucraina fără... Ucraina. De aici posibilitatea ca SUA și Rusia să stabilească singure termenii acordului, pe care apoi să-i anunțe restului lumii. Ar fi aproape scenariul de vis pentru președintele rus Vladimir Putin. La toate astea se adaugă faptul că, practic, s-au evaporat amenințările (americane) cu noi sancțiuni și tarife secundare împotriva principalilor clienți ai petrolului rusesc”.

În urma corului de critici, oficiali de la Casa Albă au dat de înțeles că Volodimir Zelenski ar putea fi totuși chemat la summit.

Vaughn Hillyard, corespondent NBC: „Ar fi o surpriză colosală să-i vedem pe toți trei în aceeași încăpere. Cu doar două zile în urmă, Putin a declarat că Ucraina trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru ca el să se poată întâlni direct cu Zelenski și, din punctul lui de vedere, Ucraina e departe de a întruni condițiile respective”.

Jill Dougherty, expert Rusia, profesor Universitatea Georgetown: „De ce este atât de reticent Putin să-l întâlnească direct pe Zelinski? Dacă Putin ar sta la masă cu Zelenski, asta ar însemna să-l recunoască drept lider legitim al unei alte țări, iar Putin nici măcar nu recunoaște Ucraina drept națiune suverană. În plus, dacă totul decurge conform planurilor sale, Putin vrea să-l înlocuiască pe Zelenski cu un lider docil și prietenos”.

Nigel Gould-Davies, cercetător principal pentru Rusia și Eurasia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice: „Care e locul Europei în acest aranjament? Europenii sunt alarmați, chiar indignați de turnura pe care au luat-o lucrurile”.

Trump a îndemnat, vineri, Kievul să cedeze ce mai controlează din regiunile Donețk și Luhansk în schimbul unui armistițiu. Iar „schimburile” de care pomenea liderul american ar însemna că Ucraina va primi mici porțiuni ocupate de Rusia în zona de frontieră din regiunile Sumî și Harkov, parte a așa-numitei „zone-tampon” anunțată de Vladimir Putin.

De altfel, publicația Bild scrie că, la întrevederea avută, miercuri cu Vladimir Putin, la Kremlin, Steve Witkoff a înțeles greșit că Rusia ar fi dispusă să renunțe la regiunile Herson și Zaporojie.

Michael Clark, analist: „Diplomația americană și-a dovedit incapacitatea, lipsa de experiență, mai ales că interacționează cu mașinăria diplomatică a Rusiei perfecționată în decenii și care cunoaște și exploatează la maximum slăbiciunile inamicului”.

Într-o declarație comună transmisă sâmbătă seară, liderii britanic, francez, german, Italian, polonez, finlandez și președinta Comisiei Europene au reafirmat că "drumul către pace" în Ucraina nu poate fi decis fără Kiev și că "rămân angajați față de principiul că frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță".

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Mark Rutte: Întâlnirea din Alaska va arăta dacă Putin chiar vrea să oprească războiul. Vinerea viitoare este decisivă
Mark Rutte: Întâlnirea din Alaska va arăta dacă Putin chiar vrea să oprească războiul. Vinerea viitoare este decisivă

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că întâlnirea dintre preşedintele SUA Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin va fi decisivă pentru a demonstra dacă Putin este cu adevărat interesat de pace, relatează Politico.

 

Putin vrea să schimbe granițele Ucrainei la summitul din Alaska. „SUA au acceptat de facto propunerea” - Kyiv Independent
Putin vrea să schimbe granițele Ucrainei la summitul din Alaska. „SUA au acceptat de facto propunerea” - Kyiv Independent

Vladimir Putin i-ar fi transmis lui Donald Trump ce teritorii din Ucraina își dorește înainte de summitul din Alaska. Kyiv Independent notează că liderul SUA ar fi acceptat „de facto” planul Kremlinului.  

Apropiații lui Vladimir Putin acuză „eforturi titanice” pentru a sabota întâlnirea cu Donald Trump din Alaska
Apropiații lui Vladimir Putin acuză „eforturi titanice” pentru a sabota întâlnirea cu Donald Trump din Alaska

Cu doar câteva zile înainte de întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, un apropiat al lui liderului rus atrage atenția asupra încercărilor unor state de a împiedica întâlnirea dintre cei doi lideri.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.